Belarusul acuză Ucraina că vrea să provoace un conflict regional

„Există puţine motive să credem că racheta a intrat accidental în spaţiul nostru aerian. După toate aparenţele, se pare că a fost vorba de un plan”

De (R.C.)
Belarusul acuză Ucraina că vrea să provoace un conflict regional

„Există puţine motive să credem că racheta a intrat accidental în spaţiul nostru aerian. După toate aparenţele, se pare că a fost vorba de un plan”

Aleksandr Volfovici, secretarul Consiliului de Securitate din Belarus, a acuzat vineri Ucraina că încearcă să „provoace un conflict regional”, susţinând că este „puţin probabil” ca racheta de apărare aeriană ucraineană doborâtă joi să fi intrat accidental în spaţiul aerian al Belarusului, relatează The Guardian.

„Există puţine motive să credem că a intrat accidental în spaţiul nostru aerian. După toate aparenţele, se pare că a fost vorba de un plan”, a declarat Volfovici într-un interviu acordat publicaţiei Sputnik Belarus.

Ministerul Apărării de la Minsk a declarat joi că forţele sale de apărare aeriană au doborât o rachetă sol-aer ucraineană de tip S-300 în apropierea satului Harbacea din regiunea Brest, la aproximativ 15 km de graniţa dintre Belarus şi Ucraina.

Incidentul a avut loc în condiţiile în care Rusia trăgea cu zeci de rachete asupra unor oraşe din Ucraina, într-unul dintre cele mai mari valuri de bombardamente de la începutul conflictului.

Incidentul „provoacă o îngrijorare extremă, nu numai pentru noi, ci şi pentru partenerii noştri belaruşi”, a comentat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

El a subliniat legăturile militare strânse dintre Rusia şi Belarus, afirmând că cele două state se află într-un „dialog constant şi o coordonare constantă”.

Ministerul Afacerilor Externe din Belarus l-a convocat joi pe ambasadorul Ucrainei, Ihor Kîzîm, căruia i-a transmis un protest ferm în legătură cu presupusa „lansare a unei rachete ghidate antiaeriene S-300 de pe teritoriul Ucrainei în direcţia teritoriului Belarusului”.

S-300 este o rachetă de apărare aeriană din epoca sovietică, folosită atât de Rusia, cât şi de Ucraina.

În noiembrie, o rachetă S-300 despre care se crede că ar fi fost lansată de apărarea aeriană ucraineană a aterizat în Polonia şi a provocat moarte a două persoane. De asemenea, pe teritoriul Moldovei au căzut rachete sau fragmente de rachete, în două rânduri, ultima data la începutul acestei luni, dar fără a face victime.

Ministerul ucrainean al Apărării nu exclude posibilitatea ca racheta S-300 care a ajuns joi pe teritoriul Belarusului să fi fost trimisă deliberat de Rusia, în încercarea de a provoca Minskul, astfel încât să-l determine pe Aleksandr Lukaşenko să accepte să se implice alături de Moscova în războiul din Ucraina.

Distribuie articolul pe:

25 comentarii

  1. Vorba unui deștept în viață NATO v-a lupta cu Rusia până la ultimul ukrainian,sper că Zdrelea să nu fie ăla, să iasă din birlog și să-și asume responsabilitatea pentru toți morții,că sunt ruși,ukrainiei, combatanți sau civili

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.