Berbeceanu a fost depistat cu coronavirus

Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, anunță că a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus, deși nu are simptome: „Am respectat regulile de distanțare fizică, am purtat mereu mască de protecție și totuși m-am contaminat”.

„Sunt în izolare la domiciliu de mai multe zile, sunt bine deși am fost testat pozitiv. Nu am simptome iar analizele si CT-ul au dat rezultate foarte bune. Am respectat regulile de distanțare fizică, am purtat mereu mască de protecție și totuși m-am contaminat. Însă, sunt absolut sigur, faptul că m-am protejat m-a ajutat ca încărcătura virală să fie mică și să fac o formă ușoară a bolii”, anunță Traian Berbeceanu.

El precizează că testarea a efectuat-o la cerere, deoarece la acel moment fuseseră confirmați pozitiv mai mulți colegi din Prefectură.

„Îmi desfășor activitățile de la domiciliu, sunt în contact permanent cu cei trei subprefecți, sunt conectat la toate activitățile iar Instituția Prefectului Municipiului București funcționează în parametri normali. Mulțumesc colegilor pentru dedicare și implicare, în curând mă voi alătura echipei! Purtați mască, respectați normele aflate în vigoare și vom trece peste aceste clipe dificile! Vă îmbrățișez cu drag și vă doresc să fiți sănătoși”, conchide prefectul Capitalei.

Recomanda 2
Author

11 Comentarii

  1. Daca n-ai simptome de ce ti-ai facut analize si tomagrafie computerizata? Romanii stau pe targi in frig in camera de garda cu butelii de oxigen si cu un medic la 60 de pacienti si tu ai prioritate ca esti mai pretios? Ai stat la coada la camera de garda in Bucuresti unde esti tu prefect?

  2. Nu sunt prefect, nu am fost și nici nu voi fi vreodată, dar :
    In locul tău, nu aș fi acceptat niciodată o asemenea funcție. Senzația mea este că ți-ai trădat menirea, profesia, sensul vieții, dacă ai avut vreodată așa ceva.
    Dacă aș fi în situația de a-ți da vreun „sfat părintesc” prietenesc sau „colegial” , aș spune așa :
    Prezintă-ți demisia!.
    Am convingerea că starea ta de de sănătate și de spirit, se vor schimba radical și fără nici un remediu medical semnificativ. Oricum se vor găsi unii care să se „impăuneze” cu el.
    Din anumite perspective, ele reprezintă cam unul și același lucru, unul și același adevăr… dar acesta este un alt subiect… .
    Mă întreb, în ce măsură acel curaj pe care îl afișezi, nu este parte a unei „imagini de fb” pe care o cultivi la nivel public sau privat? Viața va da răspunsul corect
    Om trăi și om vedea!

  3. Exista Suspiciuni Serioase ca Prefectul Capitalei cu Coviltir Traian Berbeceanu a fost Victima Blonzilor PSD care, azmutiti de Bulibasa Marcel Ciolacu au azvirlit cu Virusi Covid in Governu Meu. Tovarasul Hellvig de la Gestapo a inceput Investigatia de Rigoare.
    Boboru o Cere !

  4. „Politist” care nu are nici macar studii academice de politie pensionat la 45 de ani,exact varsta la care un medic isi incheie toti anii de pregatire profesionala si care abia acum incepe sa aprofundeze cu adevarat profesia de medic !Militian cercetat pentru infractiuni de coruptie…prefect de Bucuresti ??!!

  5. Un imbecil: „Am respectat regulile de distanțare fizică, am purtat mereu mască de protecție și totuși m-am contaminat”.
    Un ticălos:„Purtați mască, respectați normele aflate în vigoare și vom trece peste aceste clipe dificile! Puiule de milițian, dă-le sfaturi proștilor care nu văd ce panaramă ești!

  6. Ia uite! Si derbedeii se imbolnavesc! pai bai panarama obeza, te-ai distantat, ti-ai pus botnitza pe uratzenia aia de moaca, dar te-ai spalat mah? pe maini? pe dinti? ca am trecut pe langa tine de atatea ori si putzi. vara esti insuportabil

  7. Cumva bumerangul e partenerul lui de drum si viata?! Fiecare cetatean isiduce soarta dar karma prin greselile facute cu buna stiinta, nici nu te astepti cand vin in alerta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.