Berlinul şi Parisul doresc un nou tratat UE

Parisul şi Berlinul vor susţine ideea unui nou tratat european la care să fie parte toate cele 27 de state membre sau măcar cele 17 state din zona euro, au declarat Angekla Merkel şi Nicolas Sarkozy după întâlnirea de luni, de la Paris. Tratatul ar putea fi adoptat cu o majoritate calificată de 85% şi nu prin unanimitate, astfel încât o ţară să nu poată bloca acest proces. Cei doi doresc un acord al ţărilor euro pe această temă până în luna martie.

Cei mai puternici lideri europeni au precizat că îşi doresc impunerea unor sancţiuni automate pentru statele care nu vor respecta obligaţia de a-şi mentine deficitul bugetar sub 3% din PIB. Sancţiunile vor putea fi anulate numai prin vot de majoritate calificată.

Germania şi-a impus punctul de vedere, iar Nicolas Sarkozy a spus clar că euro-obligaţiunile emise în numele tuturor statelor euro „nu sunt în niciun caz o soluţie la criză”. Liderii din Germania şi Franţa au mai anunţat că vor încerca să impună regula unor întâlniri lunare a reprezentanţilor statelor din zona euro.

Planul franco-german de modificare a atratatului UE va fi prezentat la summit-ul UE care va avea loc joi şi vineri la Bruxelles. Până atunci, premierul italian Mario Monti va trebui să obţină acordul parlamentului pentru măsurile de austeritate. Marţi, secretarul Trezoreriei SUA, Timothy Geithner, va efectua vizite în Germania, Franţa şi Italia, pentru a lua pulsul măsurilor de salvare a euro, de care depinde şi economia SUA şi realegerea preşedintelui Obama.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.