articol scris de Dr. Daniela Lupu, Muzeul Municipiului Bucuresti
Reprezintă prima ediţie integrală a Bibliei tipărită în limba română, o etapă importantă a procesului de impunere a limbii naţionale ca limbă de cult. Tipărirea sa a început în timpul domniei lui Șerban Cantacuzino (la 5 noiembrie 1687) și s-a încheiat oficial la începutul domniei lui Constantin Brâncoveanu (la 10 noiembrie 1688). De altfel, Constantin Brâncoveanu a fost coordonatorul publicării Bibliei, pe vremea când era mare logofăt. Şerban Cantacuzino l-a numit ispravnic al cărţii, adică responsabil de editarea şi tipărirea ei, recunoscând nepotului său calităţile de om învăţat şi de bun organizator. Proiectul era pentru marele logofăt Brâncoveanu mai mult decât o sarcină administrativă. Cu puţin timp înainte îşi cumpărase mai multe lexicoane latineşti şi greceşti şi ediţii ale unor Biblii publicate în Occident. Prezenţa acestor cărţi în biblioteca sa, ne sugerează că ele au fost procurate pentru a fi puse la dispoziţia cărturarilor care se ocupau cu revizuirea traducerilor Noului şi Vechiului Testament şi pregătirea textului pentru tipar. Deşi astăzi este cunoscută îndeobşte ca Biblia lui Şerban Cantacuzino, ea a fost considerată în epocă mai ales o realizare a lui Constantin Brâncoveanu. Mărturie stau fraţii Radu şi Şerban Greceanu când, lăudând în prefaţa cărţii Mărgăritarele Sf. Ioan Gură de Aur (Bucureşti, 1691) realizările domnului, enumeră alături de ridicarea de zidiri şi şcoli şi tipărirea de cărţi: „cum Bibliia sfântă s-au făcut, care săvai (măcar n.n.) că de la răpăosatul Şerban Voevod, unchiul Mării tale s-au început, iară şi la începutu-i, ca un vel Log. ispravnicu ce erai, şi prea aceia nu numai cu osârdie ai nevoit a să isprăvi, ce întru fericitele zilele domniei Mării tale a o săvârşi de tot ai făcut”.
Numele traducătorului Vechiului Testament nu este menţionat în text, dar cercetările au demonstrat că s-a folosit versiunea manuscrisă a spătarului Nicolae Milescu alcătuită în anii 1661-1664 și revizuită de fraţii Greceanu: Şerban al doilea logofăt şi Radu logofăt. Noul Testament reproduce ediţia din 1648 de la Bălgrad (Alba-Iulia) a mitropolitului Simion Ştefan. Textul a fost verificat canonic şi lingvistic de mai mulţi arhierei cărturari: patriarhul Ierusalimului, Dosithei Notara, mitropolitul Ţării Româneşti, Theodosie Veştemeanul şi directorul Academiei Domneşti din Bucureşti, arhiereul Gherman de Nissa.
După unii cercetători, conținutul cărții demonstrează că învățații care au pregătit textul nu au destinat-o utilizării în cadrul liturgic, ci uzului cărturarilor, alcătuind ediția conform exigenţelor umaniste de editare a textelor sacre (Virgil Cândea, Raţiunea dominantă: Contribuţii la istoria umanismului românesc, Cluj, Ed. Dacia, 1979, p. 106-117). Astfel se explică faptul că editorii au inserat în textul biblic două texte suplimentare: o epigramă („Stihuri la dumnezăescul David”) între psalmii 76 şi 77 (p. 406) şi un opuscul filozofic, un apocrif respins de ortodoxie, numit „Tratatul despre raţiunea dominantă” a lui Pseudo-Flavius Josephus, tradus în româneşte de Nicolae Milescu spătarul cu titlul „Pentru sângurul ţiitorul gând” (p. 740-750).
Biblia din 1688 este totodată un monument de referinţă al artei tipografice românești. A fost imprimată pe hârtie de proveniență venețiană în Tipografia domnească, sub conducerea tipografului Mitrofan, fost episcop al Hușilor, folosindu-se ilustrații realizate de Damaschin Gherbest, Antim Ivireanul şi Ioanichie Bacov. Pe verso pagina de titlu se află stema domnească a lui Șerban Cantacuzino și versurile dedicate acesteia.
Odată ieşite din tipografie, Bibliile au fost dăruite mănăstirilor, bisericilor şi cărturarilor, răspândindu-se în tot teritoriul românesc şi dincolo de graniţe. De-a lungul timpului, fiecare şi-a urmat propriul drum, unul dintre exemplare ajungând în Biblioteca Muzeului Municipiului București. Acesta conţine numeroase însemnări manuscrise realizate în secolul al XIX-lea şi în primele două decenii ale secolului XX, care atestă circulaţia lui în Transilvania (județele Alba şi Hunedoara). Printre posesorii anteriori ai volumului s-au numărat membri ai familiilor Anca din Soharu (jud. Alba) şi Felea (jud. Alba), iar din 1936, generalul Teodor Nicolau (comandantul Diviziei I-a Vânători de Munte din Aiud).
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.