Biden i-ar permite lui Maduro să exporte petrol către Europa

venezuela
Administrația americană democrată Biden ar putea permite exporturi de petrol venezuelean către Europa, pentru ca Bătrânul Continent să poată înlocui cu ceva țițeiul rusesc, care tocmai a intrat sub sancțiunile Bruxelles-ului. Venezuela este, de mulți ani, sub sancțiuni americane, regimul președintelui Nicolas Maduro fiind clasificat ca „dictatorial” și nici măcar nu este considerat ca fiind ales legal, în urma unor alegeri libere. Compania petrolieră italiană Eni şi compania spaniolă Repsol ar putea începe să livreze petrol venezuelean în Europa chiar de luna viitoare, reluând schimburile de petrolul contra datorii care au fost oprite în urmă cu doi ani, când Washingtonul a intensificat sancţiunile împotriva Venezuelei, potrivit Reuters 
Volumul de petrol pe care se aşteaptă să îl primească Eni şi Repsol nu este mare, a spus una dintre persoanele familiarizate cu politica Washingtonului, iar orice impact asupra preţurilor globale ale petrolului va fi modest. Dar permisiunea dată de Washington de reluare a fluxurilor de petrol îngheţate de multă vreme ale Venezuelei către Europa ar putea oferi un impuls simbolic preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro.
Departamentul de Stat al SUA şi-a dat acordul ca cele două companii să reia livrările printr-o scrisoare, au spus sursele.
Administraţia preşedintelui american Joe Biden speră că ţiţeiul venezuelean poate ajuta Europa să îşi reducă dependenţa de Rusia şi să redirecţioneze unele dintre livrările Venezuelei destinate Chinei. Convingerea lui Maduro de a relua discuţiile politice cu opoziţia din Venezuela este un alt scop, au declarat două dintre persoane pentru Reuters. Cele două companii energetice europene, care au asociaţii companii mixte cu compania petrolieră de stat venezueleană PDVSA, pot contabiliza încărcăturile de ţiţei în contul datoriilor neplătite şi dividendelor întârziate, au spus sursele.
O condiţie cheie, a spus una dintre persoane, a fost ca petrolul primit ”să meargă în Europa. Nu poate fi revândut în altă parte”.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Mihai Soare 1071 Articole
Author

30 de Comentarii

  1. Si MadularulDur se pune rau cu fratele mai mare ? Are un exemplu in viata …

  2. Europenii au fost deștepți la maxim cu sancțiunile contra Rusiei, cred că se miră și ei cum au putut să se bage in așa rahat. Acum câștigă toți de pe urma lor. Partea proastă e că suntem și noi românii legați de căruța asta hodorogită.

  3. AM UN DUBIU CA Biden ESTE IN POSESIA INTREGII CAPACITATI MINTALE SI ESTE CAPABIL SA IA DECIZII . PANA SI POPORUL AMERICAN IL RENEAGA IN PROPORTIE DE 70%

  4. Rafinăriile ieoropene sunt proiectate și calibrate pentru petrolul rusesc care este un petrol de calitate superioară. Este nevoie de cel puțin 4 ani pentru ca acestea să fie adaptate petrolului venezuelean care este de o calitate foarte slabă în comparație cu cel rusesc. Nu mai este Maduro un dictator odios? Nu-și mai asuprește poporul? Care sunt valorile occidentale perene? Drepturile leghetebe? Sau interesul economic și de dominație este deasupra oricăror valori morale? Vai de capul lui de occident decăzut, destrăbălat și profund imoral care își bate joc de proprii cetățeni pentru ca o gașcă de îmbuibați să comande o altă gașcă tot de îmbuibați. Adică s-a întors ameriganul să mănânce ce mai înainte a vomitat.

  5. Biden i-ar permite???? Da ce, Biden a mostenit Venezuela de la tacsu sau a primit-o cadou de la fi-su care a cumparat-o?? Sau Biden e ca Putin sa incalce suveranitatea unui stat independent??? Ce vorbe de claca sunt astea, domnilor?? America sprijina dintotdeauna pana la sange (cel al altora bineinteles) independenta si suveranitatea tuturor tari! Mai ramane sa sustineti ca si Romania e guvernata de la ambasada amricana! Ce rusine …..

  6. „Rusia nu are voie să-i spună unui stat suveran ce să facă!”
    „SUA are voie să-i spună unui stat suveran ce să facă!”

    Aia de mai sus se numește „lume democratică în ordinea mondială” și ne mirăm că 4 miliarde de oameni, în frunte cu Rusia, China și India, vor să o schimbe cât mai curând…

  7. SUA sunt în toate, nu se mişcă o frunză pe acest pământ fără încuviinţarea Administraţiei americane. Cine şi cum să vândă, cine e dictator şi cine nu e, ce stat e democratic, adică supus, şi care nu e. Jandarmul Lumii controleză tot, iar noi trebuie să ne supunem lui.

  8. Un comentator are dubii că Biden este in posesia întregii capacități mintale.Chiar daca e așa și ar avea capacitățile mintale la jumătate tot e cel mai deștept și progresist președinte american.Acuma sa recunoaștem că e foarte ocupat cu Ucraina.Radu Tudor a reușit să-l filmeze pe front.Era numai în bermude cu un AG in spate alerga după un tanc rusesc.A fost greu de filmat ,dar și mai greu de recunoscut din cauza că era afumat.Mai bine zis era mânjit cu funingine.Nu a reușit să ajungă tancul deoarece la prima intersecție tancul nu a respectat semnul STOP.Progresistul Bidne a oprit s-a asigurat dar tancul plecase.

  9. „Biden i-ar permite lui Maduro să”

    -Pamela vrea copii
    dar Bobby nu o lasa
    ca e prea frumoasa!

    dupa titlu bun pentru copiii prostovani
    explicam pt. adulti ca Bobby nu era adeptul bbc cuckold….

  10. @Wolf Edmond
    Adevaratii mari gangsteri mondiali au ca valoare…full spectrum dominance. restul vrajelii este pt ciuci ciolaci catzi si alti supusi.

  11. Adică Maduro e un dictator mai bun decât Putin? Ţi-ai dreacu’ de democraţi cu Soroş al vostru! Aţi băgat America în „boali”! Pe unde vă amestecaţi voi, pute!

  12. Aaaaaa, deci bidon are pe persoana fizica Venezuela, și cum adică Maduro nu a fost ales legal, dar ce, măscăriciul jelanie a fost? Sau lovitura de stat din 2014 a fost legală, ca așa au hotărât komisarii bolsevici americani.

  13. ..aia nu-i bine!, aialalta nici ea, aia nu se face asa!, nici vorba ca idem; 13 parinti, jurisprudenta, drept natural, ce mama dracului nu puteti?!…de-acum pireu groscior cu forta pe furtun la prizonieri ideologici nedezvoltati..

  14. Așadar și prin urmare SUA faultează de multă vreme Europa / Uniunea Europeană !

  15. Ar fi cel mai fraier Maduro daca face asa ceva…
    Americanii oricum „au infrant” toti locuitorii acestei planete si acum sunt in razboi cu extraterestrii…

  16. „Compania petrolieră italiană Eni şi compania spaniolă Repsol… Departamentul de Stat al SUA şi-a dat acordul ca cele două companii să reia livrările”
    Si sa se mai intrebe cineva care-i imperiul raului !!!
    Nu stiu daca homo mioriticus realizeaza ca cu mici exceptii toti suntem sclavii americanilor! Sclavagismul american n-a murit, doar s-a transformat, si-a schimbat marketingul. Pai SUA aproba ca 2 firme europene sa exporte petrol din Venezuela in Europa?
    P.S. Putin e rau, nu Biden sau SUA, nu?!

  17. Foarte tare! Deci Biden i-ar permite lui Maduro sa exporte petrol in Europa!? Dar trebuie vazut si daca Biden ii permite lui Maduro sa faca pipi, sa pape si sa se joace cu ceilalti copii din gradinita! Ce tare e Biden, e cel mai tare educator! Totusi, aviz celorlalte natiuni ale lumii: incercati sa-l suparati cat mai putin pe dl. educator Biden fiindca la cate sanctiuni aplica Domnia-sa si Imparatia sa din America latina pana in Asia, o sa va treziti intr-o nefastã zi cã nu mai aveti voie nici sa respirati! Ia chiar, ia incercati voi sa respirati mai putin, ca incurcati Green-dealu lu` domnii educatori Bidon si sustinatorii sai Bill Gates, George Soros, Klaus Schwab, Kabala, Pelosi, Ursula van de Sula plus acolitii…

  18. Asta spune tot despre americani. Ei PERMIT unui stat INDEPENDENT, MEMBRU ONU, sa faca ceva. Astia cred ca toata omenirea este AFGANISTAN?!? Sa se uite dracului in ograda lor, ca PUTE DE DROGATI SI CRIMINALI.

  19. Auzi tupeu si obraznicie din partea americanilor, Biden i-ar permite lui Maduro să exporte petrol către Europa !

  20. Petrolierele merg cu celule solare sau sunt impinse de vant?
    Pana trec Atlanticul, nu polueaza?
    Cum ramane cu verzii din UIE, nu se opun?

  21. @Paulian Ionescu
    Auzi tupeu si obraznicie din partea PARTENERULUI strategic , Biden i-ar permite OPEC.IRAN.VENEZUELA,….marea neagra să exporte petrol către Europa !

  22. Deci ,daca stam sa analizam articolul ,nu Maduro i-a adus pe conationalii sai in starea in care sunt,ci amerlocii. Deci daca ala cu pampersi de pe malul Potomacului a declarat embargo asupra unui stat membruONU. Si-i dicteaza ce sa faca …. Asta este dupa parerea mea TEROSISM LA CEL MAI INNALT NIVEL.Terorism instaurat de catre un stat impotriva altui stat . Daca se unesc chinezii ,indienii,pakistanezii si eventual rusii nu cred ca amerlocii vor mai guita ceva.Si da -parerea mea : USA cel mai mare terorist mondial.

  23. Deci fiti atenti… SUA nu a invitat Venezuela, Cuba si inca un stat la reuniunea „americilor” pe motiv ca au probleme cu „democratia” „statul de drept” (daca va suna cunoscuta placa) ca sunt conduse de „dictatori” (vezi Orban in Ungaria) dar deja a dat licente catre cele doua companii spaniola si italiana sa importe petrol venezuelean catre Spania si Italia. Restul lumii, nu are voie sa importe petrol venezuelean pentru ca asa vrea SUA. SUA taie si spanzura, poti sa mori de sete si nicio companie nu are voie sa-ti aduca apa din Rusia, Iran, Venezuela, Siria, etc. SUA se vrea buricul lumii unipolare, unde face ea „regulile”, de aia guitza acuma ca Rusia+China incep sa se …. pe ea

  24. problema in fapt se pune altfel : Biden a aprobat Europei sa cumpere petrol din Venezuela. Iar Venezuela e tara suverana.

  25. @ Horia Cornescu- Si UE este formata din state „suverane „??????

  26. „AM UN DUBIU CA Biden ESTE IN POSESIA INTREGII CAPACITATI MINTALE”

    Obama si toata gasca de profesori universitati ofticati ca nu-i baga cineva in seama sunt autorii acestor crime ! La noi e Ncase, Severin si Morgo.

  27. Mai întai a fost Biden, pardon, Eisenhower in Coreea, apoi Kenedy in Vietnam, Jonson, Bush, si batrânul si fiul ,Clinton, Obama, de la care s-a inspirat Putin. Mai putin războinici, dintre presedintii americani trebuie amintiti Carter, Trump, Nixon, Ford.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.