Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a calificat joi drept ”scandaloase” mandatele de arestare emise de Curtea Penală Internaţională (CPI) pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu şi al fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a promis că SUA vor sta alături de Israel în faţa ameninţărilor la adresa securităţii sale, transmit AFP şi DPA.
”Indiferent ce ar putea subînţelege CPI, nu există echivalenţă, niciuna, între Israel şi Hamas”, a afirmat liderul de la Casa Albă într-o declaraţie difuzată joi seară, după ce CPI a emis mandate de arestare împotriva lui Netanyahu şi Gallant, dar şi liderului aripii armate a mişcării palestiniene Hamas, Mohammed Deif, pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii.
”Noi vom fi mereu alături de Israel în faţa ameninţărilor la adresa securităţii sale”, a adăugat Joe Biden.
Anterior, un purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al Casei Albe declarase că, potrivit Washingtonului, ”CPI nu are competenţă juridică în acest dosar”.
În ce-l priveşte, preşedintele ales al SUA Donald Trump nu a reacţionat la decizia de emitere a mandatelor de arestare contra lui Netanyahu şi Gallant, dar viitorul său consilier pentru securitate naţională Mike Waltz a promis un ”răspuns puternic la înclinaţia antisemită” a CPI după ce Trump îşi va prelua mandatul, în 20 ianuarie.
În Congres, republicanii au cerut la unison sancţiuni împotriva CPI.
”Curtea Penală Internaţională a acţionat în maniera cea mai absurdă şi cea mai iresponsabilă care există. Este timpul ca Senatul american să acţioneze şi să sancţioneze acest organism iresponsabil”, a denunţat senatorul Lindsey Graham, un apropiat al lui Donald Trump.
SUA şi Israelul nu sunt membre ale CPI, o instanţă permanentă însărcinată cu urmărirea în justiţie şi judecarea indivizilor acuzaţi de genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război. Fondată în 2002, această instituţie ce are 124 de state membre a pronunţat de la înfiinţare doar câteva condamnări.
Pai cum..
Bibi e bun..
un manmdat pentru Biden cînd ?
un mandat pentru Biden cînd ?
Pai unde-i legenda ca America este aparatoarea legii in lume? Probabil ca conteaza doar legea sa.
Ce credibilitate mai aveti atunci bai „democratii” lui peste? Pentru Putin este bun CPI, pentru ai vostri nu este valabil. Ce fac evreii in orientul mijlociu de zeci de ani, face putin in ucraina. Fiecare ocupa teritorii ale tarilor vecine pentru a se proteja de eventuale agresiuni ale dusmanilor.
Ce inseamna sa datorezi cuiva tot ce ai ajuns: functie, bani, influenta, vizibilitate. Trebuie sa achiti inapoi cu varf si indesat.
Acesta este un pamflet, orice asemanare cu realitatea este fortuita.
Hamas este o parte a Rezistenței palestiniene. Hamas = Israel….Fiecare lupta cu armele de care dispune.
Scandaloase sunt crimele impotriva umanitatii comise de Israel, si bagarea cozii amerloce peste tot in lume.
Sigur ca nu exista corespondenta intre actiunile Hamas si cele ale Israelului…
Israelul face genocid de peste 75 ani in teritoriile ocupate, iar Hamas a raspuns foarte tarziu la actiunile teroriste ale (editat) !
Problema e ca (editat) conduc si America…
Slava H !
Mai mult decat scandalos este o carpa senila inscaunata sef onorific peste cutia cu briciuri ascutite .
Pai cum, cel emis impotriva lui Putin nu a este scandalos ?
Asta ne dovedeste ca si America e sluga cuiva. Nu numai Romania si altii slugile americanilor. Doar ei au spus: cat de iute ar fi un pistolar, va veni altul care va fi si mai iute.
Sa poata HAMAS-ul sa-si refaca tunelele, sa ia alti ostatici si sa faca masacre cand vor in Israel.
Dupa asemenea arestari niciun premier israelian nu va mai avea curaj sa intre in Gaza si Cisiordania, dupa incursiunile HAMAS si Hezbolah……[Rumburak]
In colonia esuata de pe flancul estic se spune ca deciziile justitiei nu se comenteaza.
Are tupeu moșu,..Sau poate crede că e cazul ca șui el să fie in topul arestaților,.. Să nu arestezi pe cel mai cel, să-l uiți de pe listă,..pe scaraoțki in persoană și pe ciracii lui recte șoroș, ori poate o hilary….Poate asta e deranjant..Oricum arestările sunt teoretice,. Cine să le execute //
Clară ne e Claritatea !
Pentru toată Calea Laptelui BrânZit, ba chiar și pentru întreaga Planetă Mer🌈 !
Oameni buni, eu vă tot spun da’ voi nu vreți să mă credeți:
Mandatul pentru BiBic e ultima BaXină ZulfuroaZă trasă de $oro$hel înainte de a MUTA DECISIV :
Și a cere AZil Politic la PhiȘiNău !
mamaia SănduKK PreZidentă !
Pe model CuZa, măR🤣g…
Pai mai are Hamas lideri? Bibi se lauda ca i-a lichidat pe toti. Apropo, dar mai exista paramilitarii Hamas dupa un an de razboi sangeros dus de trupele de elita ale lui Bibi impotriva lor?
„Când PLOUA la Tel Aviv se deschid umbrelele la Washington D.C”…SUA
este o „colonii” a Israelului !.
in sfarsit, bideul a facut si un lucru bun.
Cotidianul a ajuns la fel de democrat precum Israelul și SUA.
Absolut scandaloase!
Numai impotriva lui Putin nu sunt scandaloase.
Purtarea RAZBOINICA si MONSTRUOASA a RAMOLITULUI este SCANDALOASA … in raport cu Tara Maidanului si cu Tara nesfanta!
Bidonul fiind un MONSTRU non-uman care se hraneste cu SANGE !
Da, sigur, inclinatia CPI este antisemita. Doar d-aia au elaborat mandat de arestare si pt Putin, nu? Sau …!?!?
Pentru dezastrul din Ucraina, in plus, provocat de stapinii tai criminali care te trag cu sforile dar pentru care ai semnat ordine si decizii la fel de criminale, probabil ca ar trebui ca, special pentru tine si gasca sa se redeschida Alcatraz-ul, ramolitule !
Cel mai tare ar fi ca Bibi, chiar in Israel la el, sa incepe sa tipe ca si faptul ca e urmarit pentru coruptie e tot o dovada de antisemitism ! (sau ala de a fost presedinte tot la ei, parca, si care a fost acuzat de agresiune sexuala, sa aiba aceleasi „pretentii” ! Doamne, au unii in Lumea asta tupeu cu carul, cit Muntele Maslinilor de inalt, si obrazul mai gros decit Zidul Plingerii !)
Ii pasa lui Bibi de decizia TPI cam cat ii lasa si lui Putin. Organizatiile internationale ONU, TPI latra in pustiu. Vremea lor a trecut, n-au reusit sa impiedice razboaile actuale, acum e vremea armelor…din pacate
Satan USA este condusa practic de cei care formeaza Deep State-ul si care sunt in proportie de 100% kahazari. Care sustin si aplica in politica americana principiile eliminarii popoarelor goimice de pe suprafata Terrei pentru a ramane doar ei, khazarii stapanii absoluti ai aceste planete. Ei pe post de stapani si cateva zeci de milioane de goimi care sa-i serveasca ca banca de organe umane pentru transplant, pepiniera pentru placerile lor LTGB si pedofile si bineinteles ca roboti umani care sa le asigure traiul zilnic acestor satane ce vor sa stapaneasca aceasta lume. Toate cultele religioase, lacasurile si simbolurile lor sa fie distruse si sa ramana doar ei, stapanii khazari care sa se inchina la Molohk. De aceea Biden afirma acum ca mandatele de arestare emise de CPI, impotriva unor crimimali khazari ca Satan Netanyhu si Satan Gallant, sunt actiuni scandaloase. Iar daca priviti eliminarea masiva a goimilor prin bombardamente si tiruri de altilerie asupra oraselor si satelor statelor atacate de Satan USA si Satan Israel in ultimii 70 de ani ca o aducere de jertfe nevinovate goimice aduse lui Molohk, atunci veti intelege de ce khazarii satanisti fac asta? Ei ofera sangele animalelor goimice sacrificate de bombele si obuzele lor, ale khazarilor ca ofranda lui Molohk ca acesta sa-i ajute in actiunea lor de a stapani toata Terra.
După aceste mandate, fraza „CPI a fost inventată pentru dușmani și pentru lideri africani, nu pentru noi.” capătă mai multă substanță, nu-i așa?
Acesta este Occidenul Colectiv, în care cred dobitocii, deci pentru Putin, CPI e bună, pentru Netanyhu nu e bună. Ca şi împărţirea Serbiei pe etnii, cu separaţia Kosovolui, e bună, pentru Ucraina nu e bună. Ce să crezi? Să nu crezi nimic din ce spun americani.
O forma de dubla si/sau tripla masura a americanilor…
Cand, din zecile de mii sau sutele de mii de persoane ucise in Gaza si Liban, peste 70% sunt femei si copii, atunci esti criminal de razboi si meriti sa fii arestat.
Si Biden ar trebui arestat pentru declansarea celui de al treilea razboi mondial. Sper ca Putin sa fie mai temperat decat senilul Biden.
SLEEPY JOE 🙁 (culca-te!)
ar fi vremea ca si „NULANDIERUL” asta ramolit si senil sa inteleaga c-a pierdut in fata MARELUI BLOND (TRUMP=POTUS)
ajutat de QANON (mi tineti minte ? TRUMP+QANON+”STAPANUL PAIANJENILOR DIN RETEA” …?)
…în CurTe bate vîntu’.
„SUA şi Israelul nu sunt membre ale CPI”, dar SUA şi Israelul AU ÎNFIINȚAT Curtea Penală Internaţională, ca să-i ‘tă pe alții dupe bunul lor plac!
Curtea Penală Internaţională, slugă a SUA şi a Israelului, L-A ASASINAT la ordinul javrei jîde Albright pe Președintele sîrb Slobodan Milošević, cu 50 de ore înainte de pronunțarea verdictului final, pentru că verdictul a fost de achitare, și n-au vrut să-l elibereze, că asta însemna o înfrîngere pe plan moral a javrelor SUA, și a Curții „de Justiție”……[Rumburak]
Tu că bagi umanitatea în război iar criminalul ăla de Sionist care a măcelărit sute de mii de oameni și șters de pe fața pământului Gaza că după un război nuclear si a finanțat Hamas și premeditat tot planul nu.i scandalos ?????🤔
”CPI nu are competenţă juridică în acest dosar”, cand vine vorba de evrei
Dar cand CPI l-a condamnat pe Putin avea competenta!
Cum mint cu nerusinare amerlocii, slugile idioate ale evreilor.
La început a fost Palestina, după aia SUA și Anglia au născut un prunc – Israel , care acum se visează buricul Pământului cu toate că până la urmă va avea soarta celui în cauză : va fi tăiat/ decuplat de la cea/surogata care i-a dat viață ! 😎