Numărul victimelor după cutremurul devastator din Ecuador a ajuns la 413 morți.
„La momentul actual bilanțul este de 413 morți”, a anunțat ministerul care coordonează acțiunile de salvare, potrivit AFP.
Până luni seara când s-a făcut public noul bilanț, numărul celor care își pierduseră viața în cutremurul cu magnitudinea de 7,8 era de 350 de morți.
Președintele Rafael Correa a adus în discuție și un cost al reparațiilor care va ajunge la miliarde de dolari și a subliniat impactul potențial uriaș asupra economiei.
„Reconstrucția va costa miliarde de dolari”, a spus Correa în orașul Portoviejo, unul dintre cele mai afectate de cutremur.
Michael Henderson, un consultant de risc la Maplecroft, a precizat că nu crede că Ecuadorul va putea face față situației la fel cum a făcut Chile în 2010, atunci pagubele fiind de 30 de miliarde de dolari.
„În timp ce economia Chile își revenea puternic după criza financiară, Ecuadorul a înregistrat o scădere accentuată în ultimul timp din cauza prețului mic al petrolului. Dar pagubele totale ar putea fi mai mici decât în Chile din cauza magnitudinii mai mici a cutremurului și a faptului că Ecuadorul este o țară mult mai săracă”, a spus acesta.
Un cutremur puternic cu magnitudinea 7,8 a zguduit sâmbătă provincia Esmeraldas din nord-vestul Ecuadorului, în apropierea graniței cu Columbia. Seismul s-a produs la ora locală 18.52 (23,58 GMT), la o adâncime de 19,2 kilometri, la 173 de kilometri vest-nord-vest de capitala Ecuadorului, Quito.
Ultimul cutremur puternic care a lovit Ecuadorul s-a produs în 1979, când au murit 600 de persoane şi au fost rănite alte 20.000.