Prin urmare, în lupta cu dronele ucrainene s-a înscris și Biserica Ortodoxă Rusă. Publicația rusă Komsomolskaya Pravda / Adevărul Komsomolist, apropiată de Kremlin, scrie că pentru a proteja Perm de drone, preoții au înconjurat orașul cu o icoană.
Biserica Ortodoxă Rusă, procesiune la granițele orașului Prem
Este vorba de icoana Maicii Domnului numită și Permskaia. Preoții însoțiți de credincioșii ruși au sfințit și granițele orașului Perm. Slujba a fost condusă de mitropolitul de Perm și Kungur, Mefodie, iar la ritual a participat clerul eparhiei de Perm.
Slujba și procesiunea în jurul Permului au fost oficiate pe 12 mai „în legătură cu circumstanțele tensionate din ținutul nostru”, a explicat pentru jurnaliști serviciul de presă al Eparhiei din Perm. Eparhia mai spune că nu este prima dată când aceste slujbe au salvat orașul Perm de probleme. A dat și exemplul Pandemiei când au fost organizate procesiuni similare împotriva Covid 19.
”În ultima perioadă, în orașul nostru au fost anunțate de câteva ori atacuri cu drone, iar pentru a scăpa de această plagă, Întâistătătorul Mitropoliei de Perm a oficiat o slujbă. De ce tocmai cu icoana Maicii Domnului Permskaia? Deoarece este venerată, are legătură cu regiunea noastră, iar nu demult cinstirea ei a fost restabilită. Ultima dată, o procesiune similară a fost organizată în timpul pandemiei de covid-19, pentru a proteja orășenii de boală, iar iată că acum din nou.”
Declarațiile preoților
Clericii au parcurs străzile Permului și au înconjurat orașul cu icoana într-o mașină. S-au oprit pentru rugăciune în puncte cheie. Adică în satele din vecinătate, la intrarea în oraș, lângă un cimitir, în apropiere de Hidrocentrală. Jurnaliștii ruși susțin că icoana i-a ajutat de multe ori pe locuitorii orașului, iar aceștia speră să fie salvați și în fața dronelor ucrainene: „În istorie sunt cunoscute multe cazuri în care, în urma rugăciunilor credincioșilor, în timpul aducerii unor icoane deosebit de venerate și al efectuării de procesiuni, Domnul a trimis milă și ajutor, izbăvind de invazia dușmană, de restriști și de epidemii.”
Din cauza atacului de pe 7 mai, rafinăria Lukoil din Perm și-a suspendat complet activitatea, anunța în acel moment presa rusă. Ca urmare a acestor atacuri, Volodimir Zelenski declara că rafinarea petrolului în Rusia s-a redus cu 10% în doar câteva luni. În afară de rafinăria din Perm, și-a suspendat activitatea rafinăria din Tuapse, dar și cele din Sîzran, Novokuibîșevsk, Kiriși și Nijegorodnefteorgsintez.
1000 lei incalzirea in aprilie pentru apartament de doua camere. timisoara. slava ucraina.
Duoamne apara si pazeste, duomnu’ a dat, duomnu’ a luat, fie numele duomnului la.udat !
Adu ploaia de drone si peste EI sa vada cum e.
Dacă rușii îl pun pe Dumnezeu operator de radar, nu mai intră nici pui de dronă.
fiecare parte se apara sau ataca, dar cineva nu intelege ca rafinariile nu produceau doar pt consumul intern, iar in Europa unii au avut probleme din cauza lipsei de kerosen, asa ca ”unde dai” si unde apar probleme…