„Blestemul” familiei Kennedy: Doi membri, dați dispăruți

Doi membri ai familiei Kennedy, o nepoată a preşedintelui asasinat John F. Kennedy şi fiul acesteia au fost daţi dispăruţi vineri, într-o plimbare cu canoe, potrivit autorităţilor din Maryland, o altă tragedie a celei mai cunoscute dinastii politice din Statele Unite, transmite AFP.

Maeve Kennedy McKean, în vârstă de 40 de ani, şi fiul ei Gideon, în vârstă de 8 ani, nu s-au întors joi dintr-o excursie în Golful Chesapeake, a anunţat într-o conferinţă de presă Larry Hogan, guvernatorul statului Maryland.

„Începând de ieri seara sunt în curs căutări intense împreună cu poliţia, agenţii de pază şi pompierii”, a spus Hogan.

Maeve este fiica lui Kathleen Kennedy Townsend, fiica cea mai mare a fostului ministru al justiţiei Robert Kennedy, ucis în 1968 şi nepoata preşedintelui Kennedy, asasinat în 1963.

Familia Kennedy a cunoscut numeroase tragedii.

Preşedintele SUA John F. Kennedy (JFK) a fost asasinat la Dallas pe 22 noiembrie 1963.

În iunie 1968, fratele său mai mic Robert, aflat într-o poziţie bună pentru a câştiga alegerile primarele din cadrul Partidului Democrat în vederea participării la scrutinul prezidenţial, a fost ucis în Los Angeles.

Unul dintre fiii lui Robert Kennedy, David, a murit la vârsta de 28 de ani în urma unei supradoze de cocaină într-un hotel din Florida, în 1984. Saoirse Kennedy Hill, o nepoată a lui Robert Kennedy, a murit şi ea din cauza unei supradoze anul trecut, la 22 de ani.

În 1999, fiul cel mic al lui JFK, John F. Kennedy Jr. a murit, împreună cu soţia sa Carolyn şi cumnata sa Lauren, într-un accident de avion în Massachusetts.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

9 Comentarii

  1. Blestemul ii ajunge pe toti cat de repede indiferent de sex, religie sau rasa! Prea si-au batut joc de cetateni secole de’a randul!

  2. Mai sunt si-alti Kennedy, familia-i numeroasa. Unul dintre ei, congressman. Desi nu cred sa mai conteze decât pentru tabloide. La „stiri senzationale”. Ori s-amintesc de „Patriarh”, sustinator de-al lui Hitler, si el, asemeni majoritatii oamenilor politici americani „luptând impotriva comunismului”? si de legaturile lor strânse cu Mafia, care l-ar fi si asasinat pe JF, la Dallas?

  3. Aminteste si de bunica-tu, rabinul din Buhusi, care a impuscat romani pe la spate!

  4. Daca stai sa-i analizezi, toti Kennedy astia morti au murit ca prostii. Prabusiti cu avionul ptr ca nu stiau sa conduca in conditii de noapte si vizibilitate redusa [ca si Iovan in Apuseni], astia de acum cu canoea aiurea in ditamai golful, presedintele impuscat in vizita la Dallas desi fusese avertizat ca este periculos, altul mort de supradoza de cocaina.
    Canoea nu-i facuta sa mergi pe un golf si de 30km latime. Cu canoea mergi pe un rau, unde daca te rastorni ai malul aproape si te agati de un bolovan.
    Nu-i blestem ci e prostie, inconstientza si ingamfare ptr ca ei se cred mari si tari, desi viata le-a dat destule lectii ca sa nu se mai creada astfel……..[Leo]

  5. Ceea ce scrii d-ta mai sus este un cumplit neadevar bazat pe miciuni si inscenari. La Buhusi, dupa ce armata ROMANA a impuscat un comerciant, l-au asezat in vitrina magazinului peste o mitraliera si l-au fotografiat ca vaz-Doamne a incercat sa impuste romani.
    In Romania nu evreii au impuscat romani, ci invers. Rabinul din Husi a fost inecat de romani in Bahlui, prins in vizita la fiul lui la Iasi.
    Scrii fara sa cunosti adevarul……[Leo]

  6. Daca te roade atat de tare, afla ca sunt roman-roman.
    Dar nu-mi plac imbecilii care inghit toate gogosile.
    Si nici cei cu mentalitate de criminali.
    Am avut colegi de clasa, facultate si un sef de serviciu evreu si erau OAMENI de nota 10. Toti seriosi si integri, spre deosebire de multi romani de-ai mei la care intalneai la tot pasul escroci, betzivi, violenti, hoti, puturosi, codosi, imorali.
    Am mai avut si un unchi, fost jandarm, trimis la Nistru pe timpul razboiului care mi-a povestit ce bestii au fost romanii fatza de evrei.
    Habar n-ai ce vorbesti. Iti trebuie furci Dinca?…[Leo]

  7. @Ptr @15:51 : „@Rollanshon” …i-am spus de-o mie de ori ca nu-s evreica si ca numele meu e celtic, „fiul lui Rolla”, însa tipul simte nevoia sa fie luat în seama, închipuindu-si a construi „subiecte” … când, ce face-i hartuire, pur si simplu … e, însa, perseverent pâna la a deveni un personaj între forumisti: alte „comentarii” si victime neavând …

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.