Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, liberalul Ilie Bolojan, a lansat duminică, de la Cluj-Napoca, un apel către candidaţii la prezidenţiale Nicolae Ciucă, Mircea Geoană şi Elena Lasconi să facă în aşa fel încât să nu fie fragmentate „voturile pentru modernizarea României”.
„Fac un apel public către trei candidaţi importanţi – domnul preşedinte Nicolae Ciucă, domnul Mircea Geoană şi doamna Elena Lasconi – să găsească o soluţie în al unsprezecelea ceas, în aceste zile, să nu fragmentăm voturile pentru modernizarea României. Vă rog să vă gândiţi, că cei care nu se gândesc la istorie riscă să repete nişte greşeli. Şi 2000 este destul de aproape şi nu va mai conta cine va fi pe locul trei, patru sau cinci. România merită acest lucru”, a afirmat Bolojan.
Ilie Bolojan candidează pe listele partidului pentru un loc de senator.
Bolojan a spus că e pregătit să se implice în politica națională.
„Mă voi implica cu siguranță în politica națională din moment ce sunt în Parlament. Nu are importanță poziția, ci are importanță să fii într-o echipă care poate să-și pună energiile la dispoziție pentru a face ceva”, a spus președintele CJ Bihor întrebat dacă e dispus să preia conducerea PNL.
„În administrația națională și locală se pot face o grămadă de lucruri pentru ca oamenii să privească cu mai mare încredere direcția de dezvoltare a acestei țări.
Numai cu legi bune se pot îndrepta lucrurile, mai spune politicianul.
Ca să influențezi semnificativ ceea ce se întâmplă la nivelul țării, îți trebuie stabilitate în guvernări, coaliții puternice și legi bune care să genereze stimulente în societate ca să îndrepte lucrurile”, a mai declarat Ilie Bolojan.
Nea Ilie, nea Ilie, unde ai fost până acum!? Ai dormit???? Cum ar spune un filozof în viață: ” E prea târziu nene, eu am trecut dealul.” Sau: „Laptele vărsat nu se mai adună.”
daca Ciuca, candideaza singur, sigur iese pe locul cinci …!
Bolojeane, ție chiar nu ți-a spus nimeni că timpul pentru blaturi între ce-i trei fraieri a trecut ?
Pe când și o carte a domnului Ilie B. la editura Humanitas despre. refacerea Frăției “Guvernul meu intre PNL și USR și UDMR, fracturată de domnul Barna nume neaoș românesc ca și fruntea celor ce strigă Salvați România: Clotilde Armand, Dumitru Dobrev, Roxana Wring, Erwin Albu, Dominic Fritz, Allen Coliban …
„Să facă ceva”
S-au împlinit anul acesta treizeci de ani de la Legea 44/1994. Să spună d. Bolojan câți veterani decorați au fost împroprietăriți în județul Bihor, și [dacă tot intră în politica națională] în țară, pe județe.
Tardiv! Succesuri! Statul e putred la vârf! Raderea a cel puțin 500.000 de bugetari grași,e un proiect de țară!
Premierul ‘tutulor’asa e corect, si dupa apel si inainte ,dex-ul anilor 80 bate filmul
Eu am spus in multe cuvantari,dupa teoria samovarelor,ca sa nu ajunga locomotive,trebuie starpite de mici
E vant de dictatura dihoreana, nu bihoreana:))
Sgur e clar nu fragmentati voturile pt ca daca iese Sermion am sfeclit banana.Nu mai avem acces la furaciuni si ar fi foarte posibil ca atat Curtea de Conturi cat si DNA sa faca ce ar fi trebuit demult.Daca apar in contro ceva ” neafiliati” ce doresc sa iasa in evidenta „dapoi bai va fi tovarase ” sprancenat ! Stii tu bolovane exact despre ce „glasuiesc” eu aici!🤬
Toţi ăştia cu „stabilitatea” trebuie băgaţi la pârnaie.
Numai nişte trădători aserviţi puterilor străine măcăne zilnic despre „stabilitate”.
Nişte români adevăraţi, care să se gândească la ziua de mâine şi la generaţia de mâine ar vorbi despre dezvoltare, despre România, despre mândrie naţională.
„stabilitatea” lor înseamnă stagnare, sifonare de bani prin mafia politică impusă de guvernerele care au mimat eficienţa – toţi pe principiul cunoscut de la lovitura de stat din ’89: „Mircea, fă-te că lucrezi!”.
Nu mai votaţi caraghioşi – aici nu e circ!
Mergeti TOTI cu Georgescu si ajungeți în turul 2. Ciuca singur ia max 10%, Geoana si Lasconi nu iau mai mult de 8%.
Este cam târziu, dar nu se știe, oricum NU AVETI nici o singura șansă cu Ciuca, Lasconi sau Geoana.
Alt securist cu care incearca sa ne mai abureasca inca 5 ani. Maine-poimaine o sa apara fii acestor securisti-hoti, cu care ne vor aburi in continuare!!!
Am înțeles că Burdihan ăsta e un fel de mesia al politicii maneliste din cel mai păcănelizat stat de pe planeta Pământ. O fi. Nu știu. Dar dacă maximul său de performanță este să își dea seama cu nici o săptămână înainte de alegeri că dacă ești fragmentat în zeci de tabere și bisericuțe nu e bine… atunci îmi pare rău, dar miroase a Nordis, Caritas, Bancorex, FNI și Banca Religiilor. Știu că ardelenii îs mai molcomi de fel, dar ăsta mai avea puțin și își dădea seama la învestirea noului președinte de același lucru.
Votez Călin Georgescu prezidențiale și SOS parlamentare ,sunt singurele alternative reale care pot schimba soarta dezastruoasă a țării , restul sunt marioneta i-am văzut la guvernare , n-au făcut nimic pentru cetățean ,au executat agende străine
Cum ma Bolojane, inginer mecanic la Politehnica din Timisoara si apoi profesor la o scoala ajutatoare? Chiar nimeni nu te-a angajat ca inginer? Slab, foarte slab! Mai slab ca Ciolacu; Simion va da lectii din aceasta perspectiva!!!
trei tenori falsi are pnl,bode ,roman si bogdan.toti trei bat din gura si cam atat.e plina tara de batrani neputinciosi si ciuca salveaza economia la congrese pnl.politicianul este un demagog.
Bolojan, gandesti normal, dar ce te faci cu Ciuca si Jeoana, ca astia semnalizeaza dreapta si o tulesc la stanga cu prima ocazie??
Uite, pun pariu pe o palinca de pruna, ca nu vei vedea sefia PNL, nu esti pe placul hotilor!
Votez AUR!
„Ilie Bolojan, premierul tuturor”
Tuturor lojilor.
Altfel cum se explica inexplicabilul consens transpartinic venit de nicaieri. Seamana cu sprijinul subit pentru Iohannis in 2014.
”Numai cu legi bune se pot îndrepta lucrurile, mai spune politicianul.”
Sa fie si aplicate ! Incepand de sus pana jos in primarii. Daca in primarii nu ai nume care sa imprime o rigoare in institutie, legile sunt de prisos. Incepand de la nivelul Bucurestiul pana in ultimul catun, confortul omului este dat sau nu de catre primari/primarii.
Cand a aparut numele lui Bolojan, am crezut ca e ceva de capul lui, fara sa verific (cum am facut si cu Johanis in turul intai). Wikipedia zice ca e un mediocru impins in fata mai degraba de politica/PNL, in care a ajuns la 24 de ani de la Școala Ajutătoare Tileagd (absolvent fiind de Politechnica Timisoara, Facultatea de Mecanica!),iar nu invers cum m-am asteptat. Oameni de genul asta ar trebui sa se retraga incet, lasand loc celor mai capabili. Daca se uita in oglinda putin…
Prostie grămadă de întors cu lopata la penteleu cu ciucanis bolohan sau Rareș, partid mort cu toate că au cumpărat cu zeci de milioane media
BOLOJANE DESPRE INFRACTIUNILE COMISE IN GERMANIA,FURT DE AUTO ADUS LA ORADEA PENTRU CARE AI FOST DAT IN URMARIRE GENERALA,AI FUGIT IN ITALIA DE UNDE AI FOST EXTRADAT,DUPA CARE AI STAT LA BECIUL DOMNESC NU SPUI NIMIC???
Nu mai visați aiurea,Bolojanul a fost cooptat de Trump pentru ministerul ,,CAI VERZI PE PERETI” alături de burduja, popescu, turcan , bode, gorgiu, predoiu și ciuca. Nu avem noi norocul ăsta.
Das IPTV kaufen bei euch war ein voller Erfolg! Ich liebe die Vielfalt an Kanälen.
Vot masiv Călin Georgescu
mai doctore, nimeni nu il intrece pe covrigar la anii de studii si la realizari.
Ha, ha! Dom’ Bolujan di ce n-o vinit să salveză “planeta” pân’ acum? Nu știa Plăvannis di egzâstenta lui pân’ acum? În plandimie n-o fo’ to’ atât di capabil? Or’ “capabilitatea” i-o vinit la comandă?…
Alt bolovan, cu o saptamana inainte de vot s-a trezit si neuronu’ astuia, ca asa candidati e de stat acasa, niciunul nu merita efortul…
Despre studii si IQ-uri:
Ciolacu – studii intarziate cu rezultate indoielnice/proaste facute la facultati private. A avut sansa sa arate ce poate. A doua sansa n-ar trebui s-o mai primeasca. IQ scazut.
Simion – studii facute la timp si la facultati de stat, ce-i drept, dupa revolutie. IQ … incetinel, parca ar fi ardelean!
Ciuca – sef de promotie la facultati militare. Dar nu e chiar OK ca un militar sa fie presedinte intr-o democratie. IQ scazut.
Lasconi – studii intarziate cu rezultate indoielnice/proaste facute la facultati private. Seamana cu Veorica. IQ sub asteptari.
Geoana – studii facute la timp. Face parte din vechea structura. N-a profesat in meseria pe care a invatat-o. IQ de …prostanac 🙂
Diaconescu – studii facute la timp. Trecut prin n-spe partide; numai sa fie acolo. A avut de-a lungul timpului carti bune dar nu le-a stiut juca! IQ mult peste medie.
Terhes – studii teologice. Un oportunist; e in stare s-o vanda si pe ma-sa; nu m-am asteptat de la un popa! IQ ???
Georgescu – studii facute la timp. A pierdut startul. IQ mult peste medie (marturie sta prezenta lui in diverse societati mai mult sau mai putin secrete.
Orban – studii facute la timp. A avut sansa sa arate ce poate. A doua sansa n-o s-o mai primeasca (aviz amatorilor). IQ de baiat de cartier.
Alegeti!!!
Constructia robotica ii tradeaza asambl.area mecanica, iar viz.iunea (privirea intunecata din f.undul capului) ii este mai degraba obt.uza decat deschisa, larga, netarmurita, cum zice rumanul. In fine, noi am mai suportat vreo 25 de ani unul intors cu cheita de la spate, l-au adus unii, l-au preluat altii si l-am ex.ecutat noi, sa ne ap.aram copiii ! Culmea, il plange si acum un national tar.anist, crest.in si in.tolerant, desi era un ateu pract.icant.
PNL actual ghiveci expirat facut din PDL Basescu, USR Clotilda&Ghinea, PMP Basescu si alte ciurucuri politice care au comis dezastre in economia, educatia, sanatatea din Romania, vezi numai cateva dezastre :Johanis cu „Romania educata” vax, Voiculescu Vlad cu spitalele paraginite si vaccinuri expirate de sute milioane Euro, flota vanduta de Basescu PDL, si lista dezastrelor comise de ‘rezisti” si „dreptaci” este prea lunga sa ocupe spatiul aici.
22.11 – doctore : nu aleg .
Din seria: „racul, broasca si cu stiuca” ! Eu stiu cine-i broasca …