Botezul Roborului. Cui se aplică

Banca Națională a României a anunţat în premieră noul indice de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor, numit pe scurt IRCC. Cotaţia a fost de 2,36%. Calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul IV 2018, IRCC se va aplica doar creditelor noi.

Creditele în lei aflate în derulare sunt calculate tot după Robor. IRCC este ca și Robor o medie. Robor este o formulă care împarte prețul la numărul de tranzacții iar nouă formulă este ajustată cu volumul tranzacțiilor. În acest moment, nu putem spune matematic dacă vor exista tot timpul diferențe între Robor și IRCC. În funcție de numărul de tranzacții, această nouă formulă se poate situa peste medie sau sub medie, iar diferențele nu vor fi semnificative. Dobânda depinde însă de altceva, și anume de inflație. Dacă aceasta crește, atunci și ratele românilor sunt mai mari.

Avem inflație din ce în ce mai mare din mai multe motive: creșterea salariilor peste productivitate; importurile care cresc mai mult decât exporturile; costurile ridicate ale companiilor cu salariile, combustibilii, materia prima. În plus, leul este foarte slab din cauza faptului că salariile au un salt peste cel al productivității. Există tot mai mulți bani pe piață, cererea de bunuri și servicii e tot mai ridicată însă oferta din țară nu este capabilă să țină pasul cu cererea. Astfel, românii apelează la importuri. Banii ies din țară și deficitele cresc. Care deficite trebuie acoperite cu împrumuturi făcute de Ministerul Finanțelor la costuri din ce în ce mai mari.

BNR va publica zilnic noul indicele și, la sfârșitul fiecărui trimestru, valoarea actualizată a indicelui de referință pentru creditele consumatorilor.
Metodologia de calcul și politica de publicare sunt prezentate în Regulile privind calcularea și publicarea indicelui zilnic și a indicelui de referință trimestrial (denumit indicele de referință pentru creditele acordate consumatorilor – IRCC) reglementați de OUG nr. 19/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative, care se vor publica pe website-ul Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză.

Indicele de referință pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC) se calculează ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacțiilor interbancare din trimestrul IV 2018. Rata de dobândă zilnică a tranzacțiilor interbancare reprezintă media ponderată a ratelor de dobândă cu volumele tranzacţiilor de pe piaţa monetară interbancară (indicele zilnic).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4572 Articole
Author

3 Comentarii

  1. Din articol reiese că „Există tot mai mulți bani pe piață”. ROBORUL are unul din principalii factori ai stabilirii valorii tocmai lipsa sau excedentul banilor in piata. Acum sa intelegem ca nu mai este de fapt aici problema. Problema e ca importam mult si pleacă bani din tara 😛 Pai a cui vina e globalizarea? Doar nu te astepti sa gasesti zahar brun de trestie de zahar romanesc. Sau orez, sau compoenente PC sau telefoane etc. Prin robor se extrage aceasta diferenta din buzunarul fiecarui roman care are vreun imprumut. Si mai este si inflatia mult clamata de BNR si serviciile de statistica. Cu toate că eu personal in toate cheltuielile mele observ exact invers. Am eu probleme la mansarda si nu mai am notiunea preturilor 😛 Concluzia, trebuie sa se alinieze planetele ca sa scada ROBORUL. 1 sa existe bani in piata, ieftini. 2 sa nu avem inflatie. 3 Sa nu mai consumam nimic din import, sau cel putin sa exportam mai mult decat importam. 4 BNR sa ne vrea binele si sa diminueze profitul bancilor 😀 adica la pa;tele cailor

  2. Concluai ii clara, tot prostul din Romania va plati oalele sparte, adica, vor gasi o portita ca bancile sa „nu dea nimic inapoi romanilor”,. Asta sub obladuirea BNR.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.