BREAKING Alertă maximă din cauza rachetelor Kinjal

Alerta antiaeriană a fost activată luni pe întreg teritoriul Ucrainei din cauza existenţei posibilităţii unui atac rusesc cu racheta supersonică Kinjal, a explicat purtătorul de cuvânt al Forţelor aeriene ucrainene, Iurii Ignat, la doar câteva ore după ce Rusia a efectuat atacuri masive cu drone şi rachete în cursul nopţii trecute în special în zona Kievului şi în regiunea Odesa, potrivit EFE şi Reuters.

„Alerta a fost declanşată în toată Ucraina după decolarea unui avion rusesc MiG-31K, care se ştie că transportă rachete hipersonice Kinjal”, a spus Ignat, avertizând că armata ucraineană nu dispune de o apărare antiaeriană capabilă să protejeze întregul teritoriu de astfel de rachete.

„Noi nu avem suficiente sisteme Patriot care să poată proteja întregul spaţiu aerian ucrainean de acest tip de armament”, a afirmat Ignat. Kinjal „este o racheta aerobalistică extrem de rapidă şi foarte precisă”, a adăugat el.

Un purtător de cuvânt al armatei ucrainene a anunţat în weekend că o rachetă rusească Kinjal a fost interceptată săptămâna trecută deasupra Kievului. Forţele ucrainene ar fi folosit pentru interceptarea acesteia unul dintre sistemele antirachetă Patriot primite luna trecută de la partenerii lor din NATO.

Până acum, Ucraina nu dispunea de sisteme de apărare antiaeriană capabile să intercepteze astfel de rachete.

Kinjal (‘Pumnal’, în rusă) sunt rachete lansate din aer cu o rază de acţiune de peste 2.000 de kilometri şi o viteză de zece ori mai mare decât cea a sunetului.

Această rachetă hipersonică de înaltă precizie poate transporta atât focoase nucleare, cât şi încărcături convenţionale.

Un expert militar ucrainean, Roman Svitan, a avansat duminică seara ideea că racheta Kinjal interceptată de sistemul Patriot săptămâna trecută deasupra Kievului urma să lovească cupola Radei Supreme, sediul parlamentului ucrainean, ca represalii la pretinsul atac cu drone deasupra Kremlinului, atribuit de Moscova Ucrainei.

Racheta Kinjal face parte din tehnologia modernizată a Rusiei, iar preşedintele rus Vladimir Putin afirma că aceasta este ‘invincibilă’ şi poate străpunge sistemele de apărare antiaeriană ale SUA şi NATO.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Author

46 de Comentarii

  1. Prostii….Rusia nu trage in tinte civile…Daca voia, Rusia demola demult Rada ucrainiana, nu astepta sa aduca americanii Patriot…Minciuna ucrainiana cu lovirea Radei nu face decat sa infirme presupunerea ca au doborat o racheta Kinjal cu sistemul Patriot.

    Rudia trage cu rachete in zonele in care banuieste ca adapostesc Armamrnt NATO.

  2. A venit timpul (ziua) ca TINTA principala a rachetelor supersonice Kinjal sa devina ZELYNSKY,dupa ce Ucraina a lansat cele doua drone asupra Kremlinului,ca atentat la Putin. Oare unde se mai poate ascunde nazistul-evreu Zelynsky !?.

  3. În condițiile în care chiar și armata ucraineană a specificat că nu a interceptat nicio rachetă Kinjal (rachetă despre care dl. Biden spunea că nici SUA nu are capacitatea să o intercepteze) dv. de ce spuneți contrariul?!

  4. A-ti vazut un meci de box intre doi profesionisti ? Cel care stie tehnica adevarata a boxului profesionist isi oboseste adversarul ,ii stoarce toata puterea si vlaga din el, dupa care in ultima repriza il trimite la podea facindu-l KO. Cam asa va proceda si Putin cu balerinul pe tocuri Zelenski, pt. ca ultima repriza vine cit de curind.

  5. Ia spune tu Axonel ce mai poate face Kakajalul asta,cafea,cartofi prajiti…. Vezi maine la parada sa nu mai ramana vreo senila in urma.

  6. Pana stirea nu apare pe Nexta si cu endorsement al ministerul apararii muengleze, nu cred o iota despre Kinzhal! Vorba lui axon , sa folosesti o racheta extrem de scumpa sa darami constructii civile in loc de cele militare f. importante mi se pare prostie maxima, ceea ce nu este cazul rusilor! Azi noapte a fost prapad in banderastan!

  7. De la lansarea unei rachete kinjal până la lovirea la țintă, ucrainenii nici nu se trezesc din somn. Astea sunt programate să-l caute pe Zekensky și-n gaura de șarpe. Mai ușor cu patrioatele care au viteza mult mai mică.

  8. Prostiile ucrane. Nici americanii nu cred în interceptarea kinjalului de către vechitura de Patriot. Este o minciuna scornita de ucrani ca să primească mai multe baterii care pot fi utile în cazul altor rachete

  9. Dronele care au vizat Kremlinul au eșuat lamentabil datorită nepriceperii celor care le-au lansat și dirijat. Probabil că rușii le vor arăta dușmanilor lor cum se face bine. Vorba CIA: „Dacă faci un lucru rău, fă-l bine măcar.”

  10. … stă noapte cică au redecorat podul de la Zatoka pe unde trec leoparzii, și multe altele.

  11. Daca rachetele astea Kinjal pot atinge in atmosfera terestra viteze de 10-12 Mach cum se lauda Putinantropul, eu ma duc si ma fac calugar la Muntii Athos, Portos si Aramis. La o asemenea viteza in aer, pur si simplu s-ar topi ca naveta aia americana, car in niciun caz nu putea sa aiba 12 Mach.
    Totusi trebuie sa recunoastem ca militarii lui Rogaojina ii vor face lui Putina un glorioasa victorie de doua blocuri cucerite in Bahmut, dupa cateva luni de skrenmatura. Toti mercenarii rogojinosi vor fi decorti ptr aceasta victorie nemaipomenita……[Rumburak]

  12. Trebuie sa stiti ca o racheta supersonica Kinjal poate transporta 15 FOCOASE (daca este necesar si nucleare) INDEPENDENTE ca obiective de atins (tinta) oriunde. Va fi un PRAPAD pe capul lui Zelynsky la Kiev !.

  13. Racheta kinjal trece pe lângă patriot precum Horodniceanu pe lângă polițistul care sta la panda în tufiș!

  14. Dar cine manevreaza instalatia Patriot, ucanii sau civilii de la nato?
    Nu cred ca rachetele Patriot le-au fost date pe mana ucranilor si gratis si cu tehnicienii pentru mentenanta.
    Incetineac ritmul, am ametit de ras.
    Hai ca-mi iau pauza de azi.

  15. Urcacanii nu au doborat nici o racheta Kinjal. Au prezentat o bucata de teava ruginita si un cap asemenator rachetei din ciment cu o gaura in ea din care se vede grosimea peretelui de vreo 10 cm. Am vazut aceste fotografi pe difenseromania dar mincinosii astia au retras articolul respectiv de pe site.

  16. Paulian Ionescu Doar ca in cazul de fata Putin este cel obosit si izolat in colturi.Sau nu stii ca pana si China,Brazilia,India l-au lasat din brate? Ai ramas tu in urma cu stirile sau nu-ti convine situatia? Tu ramai un mos garbovit,imbacsit de bolsevism.Nimeni nu te mai ia in seama mos teleaca.Ati imbatranit degeaba.Ce valori ati lasat generatiilor noi? Ura,prostie,ignoranta,mediocritate si servilism.Nu mai reprezinti nimic pentru prezent tataie.Nu-ti convine ce ofera UE si NATO, iesi afara si fugi la Putin,nesimtitule.Traiesti cu beneficii occidentale dar lingi Rusia.Scarba eterna voi scrie pe mormantul tau.

  17. Kinjal NU poate fi interceptata cu sistemul Patriot. Cine va dat informatia nu este documentat.

  18. caca maca @17:42 – tinere, fă ceva util, dă-ți două palme și cere-te afară.

  19. Multi uita ceva ! 😀
    Russia nu ein razboi cu Ukraina … daca intradevar Russia era in razboi DECLARAT oficial cu Ukraina …atunci ca in toate razboaile (vezi milioanele de civili omorati de americani in Irak !)
    rusii ucideau AZI si civili ukrani !
    Amintindu-mi de distrugerea completa a Dresdei cu bombardamentele americane sau sutele de mii de morti CIVILI la Nagasaki si Hiroshima … imi imaginez ca SUTE DE MII DE MORTI in Kiew at fi obligat populatia ukrana INGROZITA sa se supuna obligat-militar rusilor ! 😀 😀 😀
    E razboi-mediatic 😉 = multa „PROPAGANDA de RAZBOI” care abate atentia de la CRIZA DOLLARULUI 🙁 … insa daca rusii ar fi in razboi-clasic ar ataca un oras de cateva sute de mii de oameni in Ukraina ucigand zeci de mii de civili = restul ukranilor si-ar ucide propriul guvern doar pentru a nu fi distrusi la randul lor !
    RUSIA nu e in RAZBOI cu UKRANIA 🙂 (spun rusii!) …
    Razboiul (vezi doar cele RECENTE americane!)
    😀 INSEAMNA mai multe VICTIME CIVILE decat militare ! 😀
    In istoria razboaielor, CIVILII au avut cel mai mult de pierdut (vezi doar: IRAK, Syria, Afghanistan, China-ww2, Hiroshima, Londra-ww2, etc)
    Ce-i acum intre rusi si ukrani, unde victimele sunt MAJORITATEA militari 😀 nu-i RAZBOI CLASIC ! E atipic ! 😛
    Sa ne fereasca sfantul ca RUSII sa inceapa un ADEVARAT: RAZBOI-RAZBOI, sa inceapa sa faca premeditat VICTIME CIVILE (asa cum sta bine unui razboi CLASIC 😉 ) …
    am avea ca in Irak … milioane de CIVILI morti !
    MDA ! (… nu-i exclus ca ce vedem sa fie doar un „TEATRU de RAZBOI” … ascuns-finantat de BANCHERII-MONDIALI 🙁 la anaghie, ai lumii, AZI … razboi in care BIDEN si „van der Crazy” isi cer voie de la rusi sa viziteze Kiew-ul si unde Zelinski se scuza daca o mini-drona cade FARA PAGUBE, doar ca gest, pe Kremlin !)
    😀

  20. Orcii mai incearca sa dea jos un bloc de locuinte? O gradinita, un loc de joaca ceva?

  21. Daca Kinjal era racheta balistica putea fi caculand (al viteze uluitoare de calcul) traiectoria rachetei …insa fiind
    cu racheta aleatoriu dirijabia si cu accelratie aleatori pe ultima perioda de zbor … e imposibil al viteza acee ca o alta racheta s-o intercepteze = PROPAGANDA de razboi ca PATRIOT intercepteaza hypersonice !
    De ce nu e interceptabila ?
    1- Pentru ca are traiectoria aleatorie = nu zboara balistic , asta insemna ca sistemele de calcul pre-traiectorie ale rachetelor interceptoare nu pot calcula SI NU SE POT ADAPTA in zbor traiectoriei Kinjal-ului
    2- Pe ultima portiune acceleraza aleatoriu asa ca sistemele de calcul pre-traiectorie ale rachetelor interceptoare nu pot zbura inaintea Kinjalului pe o traiectorie pre-calculata pentru a se intalni-explodand deoarce acceleratia aleatorie a Kinjalului ila poate face oriunde , in limite, pe traiectora „pre”-calculata !
    La nimereala statistic … pori nimerii CA LA LOTO un Kinjal la 15 mii de traiectorii urmarite de PATRIOT !
    PS: Rusii chiar nu se lauda cand spun ca Kinjal e o arma „imposibil” de oprit !
    Nu deageaba americanii INVESTESC miliarde ca sa-si faca si ei HYPERSONICE ! (sunt cum am mai zis-o acum 15 ani …armele viitorului … arme ANTI-PORTAVION …chinezi sti asta ! 😀 QUO VADIS USA ! 🙁 )
    Cheia invincibilitatii rachetelor Kinjal nu e viteza … hypersonice sunt si rachetele balistice ci e traiectoria ALEATORIE si acceleratia ALEATORIE pe ultimii kilomeri ! 😀
    IQ=?
    😉

  22. Faptul care le fac invincibile e ca-s si in traiectorie si in acceleratia
    puri si simplu ALEATORII, in limite depasind manevrabilitatea si viteza de calcul al rachetelor interceptoare
    Chiar si o Kinjal n-ar putea intercepta o alta Kinjal …
    pe tema asta e de meditat, de ce ! 😉
    [Cheia e : …ca-s ALEATORII si-n traiectorie si-n acceleratie ! 😉 In tinerete am scris soft-uri pentru rachete ! 🙂 ]

  23. O … NUNTA de afghani, 50 de morti-civili … ca dronele crestin-americane-n AFGHANISTAN ? 😀
    😉

  24. caca maca spune:
    8 mai 2023 la 17:42 ——M-ai amuzat teribil cu opinia ta ,esti exact persoana care sufera de frustrare si oftica ,iar ca sa se racoreasca ,foloseste diverse expresii nepotrivite si jigniri .

  25. @ Hai sa fi si.. SERIOS !(18,33)…te faci ca nu pricepi ca SUA este in razboi cu Rusia,prin INTERPUSI pe teritoriul Ucrainei. Restul comentariului tau este numai GALGARA inutila !.

  26. Pana si ukranii au revenit si au recunoscut ca nu au atins nici un kinzhal. Racheta in zbor are o viteza atat de mare incat nu poate fi detectata de radarele actuale din cauza anvelopei de plasma puternic ionizata cu care se inconjoara si care nu reflecta semnalul radar. In infrarosu e vizibila dar la distante prea mici ca sa se poata reactiona. Plus ca ia curbe cu 10 mach.

  27. Nu face curbe-n varf de ac 😀 , dar, pentru a nu fi interceptate cinetic, ajunge sa poata face FIZIC, curbe ALEATORII(!) de 2°-3° la vitezele alea 😉 !
    (Exista o metoda de interceptare pasiva[!] fizica, insa nu radar, a lor 😉 secreta, INSA NU AJUTA interceptarii cinetice a lor! )

  28. „HAI sa mai fim si SERIOSI ! 🙂 spune:
    8 MAI 2023 LA 18:33
    Multi uita ceva ! ?
    Russia nu ein razboi cu Ukraina … daca intradevar Russia era in razboi DECLARAT oficial cu Ukraina …atunci ca in toate razboaile (vezi milioanele de civili omorati de americani in Irak !)”
    Non-scuzi … c-am zis asta ! 🙂

  29. Vedeți pozele cu resturile pretinsului Kinjal doborât de urcaci. Apoi, căutați poze cu Mig-31 avand Kinjalul dedesubt.
    Și un copil de 7 ani își da seama că resturile nu sunt de la „Pumnal”.
    Cu plecarea lui Arestovici, propaganda urcacă e numai pentru cei DEOSEBIT DE DEȘTEPȚI…?

  30. S-a lămurit cum e cu „interceptatul”: purtătorul forțelor aeriene ale Armatei Ucrainene a declarat nu doar că nu a fost interceptată nicio rachetă ci că nici măcar nu a fost detectată.
    Ai auzit, dle autor (sau domnule manager al autorului)?

  31. Rusia are cel mai sofisticat armament ,N aTo si amerlocii sint superiori armatei Rusiei la pedofilie ,drogati ,criminali bulani si transgenders

  32. Inca ceva ca sa vezi ca nu fabulez 😀 … Kinjal-ul are traiectorie ALEATORIE prin niste …pur si simplu mini explozii controlate aproapae de botul rachetei … …in poze nu se vede pentru ca sunt acoperite c-o foita metalica … cat nu e necesar sa vireze 😉 MDA ! am aces la foarte, foarte multe, stiu enorm de multe 🙁 ! Da-s relaxat si …ffff.PLICTIISIT !
    adica racheta nu e trasa ! 😛
    IQ=?
    😉

  33. Hello scăpă porumbelul.
    Hipersonica Kinjal e mai mult supersonica Kinjal

  34. Nu trebuia sa scrieti totul ! COTIDIANUL ! 🙂 ca face … belele ! Nu mie
    ci ca-n cazul scursorilor PENTAGON-ului …altora ! 😛 ! PUP !

  35. Racheta kinjal este lansata numai de pe avioane supersonice. Racheta pleacă din start cu o viteză de 3 mach și apoi se adaugă viteza data de combustibilul propriu. Deci poate ajunge ușor la 10 mach. R. T. ne spune că rachetă a fost inventata împotriva scutului de la Deveselar. Ce jigodie! La Deveselu este un simplu centru radioelectronic de apărare împotriva rachetelor iraniene. Parcă așa declara Johannis!

  36. @Strategu AUD ? 😀 😀 😀
    Am vazut pozele si gaura din KINJAL presupune niste vectori de forta irational-non-naturali 🙁 !
    ( = a fost sparta cu ciocanul ?)
    Re-vedeti pozele propagandei ukrane (si yankeie care le „admite” ca correcte 🙁 ) si incercati sa va imaginati un vector viteza al Kinjalului si un vector viteza al Patriotului si ce ureme ar lasa FIZIC portiunea ciocniri !
    E imposibil ca ciocnirea sa arate asa ! Asta-i ciocnire de viteze mici-mici 😀 !
    Imaginati-va un tren care merge cu 100 km/h si-l lovesti din lateral c-o porodica cu aceeasi viteza, cum ar arata urma ciocniri
    sau imaginati-va o porodica gigantica aruncata cu 100 km/h lovita din lateral cu un trenuletz cu aceeasi viteza …cum arata urma !
    Urmele n-ar fi din cauza comunerii vectorilor, suma lor 😉 exceptand efectul urias de unda mecanica in material 😉 !
    Urmele de pe racheta din POZA PROPAGANDISTA a ukrainei (sustinuta si de cea yankeie 😀 ca-pentru-prosti) e ca si cum STATIC s-a dat cu ciocanul ! Socurile la viteze mari dependent de REZISTENTA MATERIALELOR la socuri mari lasa altel de urme decat la viteze mici = UKRANII AU DAT CU CIOCANU’NTR’O MACHETA si cei oricum predispusi psihologic sa creda cred ca-n moaste tot ce le place 😀 ! IQ=? 😉
    HAHAHA

  37. Ukraineni au recunoscut ca au mintit si ca totul a fost doar propaganda. Si americanii le-au cantat-in-struna ca aliati contra-rus.
    Toata polologhiata ta, pentru distractie doar 😀 !

  38. FIZIC 😀 … dupa legile fizicii pozele resturilor rachetei sunt CONTRAFACUTE !
    Nu tin seama de distrugerile facute de undele mecanice (fononii longitudinli pe directia de propagare a undelor)) IN MATERIAL la asemena viteze !
    Imaginati-va un geam in care trag un glonte c-o viteza supersonica … geamul nu doar s-ar gauri, ca la o pietricica, trasa cu prastia la o viteza mult sub-sonica , c-o gaura circulara ci undele mecanice provocate de impact ar distruge geamul complet ! Undele mecanice , tensiunea mecanica la marginea conturului glontelui, in geam, care s-ar transmite ca unde longitudinale (sonore) in in geam ar faramita geamul ! Precizia lovirii ar trebui sa fie extraordianara tinand cont ca-s practic aceleasi viteze la Patriot si la Kinjal pentru a pre-anticipa traiectoria Kinjalului care banuiesc n-a fost urmarit de Patriot c-o viteza muuult mai mare decat a Kinjal-ului ! Vectorul rezultat ar fi diagonal niciodata perpendicualr pe racheta !
    INTERBAREA nu e de ce mint ukranii … ci de ce in disperare …MINT si americanii c-ar fi adevarat 🙁 ! (nu le e rusine, ca-n cazul NORDSTREAM 🙁 ca se fac de ras ? … cui v-or mai vinde PATRIOT-ul daca-i mint calitatile ? Vor mai fi crezuti daca asa-si fac reclama ? NASOL !)
    @doru popescu … AUD ? 😀

  39. … e fizica simpla de liceu, energia cinetica (=1/2 mv²) a Patriot-ului inainte de ciocnire si energia (vezi formula = intergrala impulsui) resturilore sumate ale rachetei P. de dupa ciocnire ! Diferenta de energie … ramane disruptiv in Kinjal ! MDA !
    Ca mereu, PROPAGANDA profita de prostia sau recent de: incultura adrisantilor 🙁 !
    De ce mint americanii 😀 ? HAHAHA !
    Pentru ca-s disperati ca pierd in Ukraina („LEBENSRAUM”-ul atat de dorit si de HITLER, atat de tamp pierdut !) 😛
    BIDEN a ajuns cel mai prost in SONDAJE, presedinte yankeu din toate timpurile … asta inseamna electoral american ceva 🙁 !
    Parerea mea de expert e ca VA ARUNCA CU BANI FEDERALI 🙁 TIPARITI 🙁 in toate directiile … incercand sa cumpere „incredere” si asta-l va duce la puscarie !
    MAGA ! [Q]

  40. @mishteaux NU AI DREPTATE! FIZICA nu conteaza, conteaza credinta in democratia exporata de crestinii americani …
    Vezi filmuletul cu racheta ! si urmele de ciocnire cinetica ! Nu te intreba de ce Kinjalul plin de explozibil n-a explodat ! 🙁
    PENTAGONUL , desi i se vede-n carti 😀 … a confirmati pentru public (IQ=?) lovirea
    😀

  41. De ce nu m-am luat de forma naslui 🙂 rachetei ?
    Pentru ca ca … expert stiu ca o hypersonica dupa folosire nu mai arata ca atunci cand e inca ne trasa !
    Din cauze frecarii cu aerul (care-i la 5 Mach de 25x mai mare decat la 1 Mach) dupa deformare thermica rachta ar parea altul !
    Cauzele fizice din care nu-i posibil ca un Patriot sa doboare un Kinjal sunt expuse mai sus !
    PS: Ca sa aveti ideie cat de cat de cum functioneaza (am scris softuri pentru ele asa ca stiu „prea” multe … fara microcipuri pe 9 nm n-ai viteze de calcul si fara programare ultra-simplificata n-ai X , De facto n-ai bucle de calcul ci doar conditionale de ramificare, in Petrinet) :
    – Hypersonicelor le creste cubic consumul de energie necesar miscarii prin frecarea care ea creste quatratic … o hypersonica are nevoie de 125x mai multa energie de propulsie la 5 Mach decat la 1 Mach 😀 !
    Deci …trebuie ca propulsia sa fie INTERMITENTA = IMPULSURI … motorul porneste la o anumita limita inferioara de viteza si operste la o alta … intre ele merge din inertie, Pe distante medii lungi zboara la o altitudini cu putin aer !
    Problema care da dureri de cap celor care nu reusesc inca sa le aiba e ca varful rachtei ajunge la temperaturi de 100x fata de coada sau trupul exteriorului rachetei ! Pardoxal … racirea adiabatica din coada rachetei POATE raci cu mercur circuland in pereti Varful din ceramica [TiCN] compozit+ 😉
    Secrete de fabricatie care fara detalii 😉 oricum n-ajuta nimanui ! Doar arat ca stiu ce spun !
    Mai tineti minte: „ochii pe butelie” … 😉 Stiu ce nu par a sti … (vezi Pakistanul curand !)
    IQ=?
    😉

  42. Saptamana asta va fi un atac cu Hypersonice SELECTIV pe Kiew 🙁 ! Vorbim dupa !
    PS. Centre de comanda, politice ! = incercare de „lovitura de stat” in Ukraina ? 🙁 Vom vedea !
    Nu va zic altceva decat: Fiti pe faza, fiti vigilenti ! Sunt complet dezinteresat de ce va urma … va fac doar ATENTI ! 🙂

  43. https://www.youtube.com/watch?v=AT7y94mb-eA
    😉 @mishteaux = ai habar ! Totusi ce-ai vurt sa zicu cu asta , maestre:
    „(Exista o metoda de interceptare pasiva[!] fizica, insa nu radar, a lor ? secreta, INSA NU AJUTA interceptarii cinetice a lor! )” PS: Cinetic metoda unei pre-explozii cu „metall silicon fullerene” molecular ar putea aprinde hypersonica ? Tinand cont ca la impact ar functiona fizic special asemenea munitiei anti-tanc 😉 ? Ce secrete militare inca ne-oficiale poti sti daca … ai putin straniu anticipa faza cu Xi ? „Mascariciule 😉 … 😀 nu ma mir ca erai sigur ca Erdogan ramane SULTAN ! Stiai misteriosul lor joc dinainte !

  44. Cum se transmit fononii in „Pendulul lui Newton” ? … asa se transmit in cazul impactului 2-oua corpuri la viteze Hypersonice ?
    Atunci si PENTAGONöul si UKRAINA au mintit deliberat in cazul ciocnirii Patriot – Kinjal ! 😀
    De ce a mintit si PENTAGON-ul stiind de efectul (pendulul lui NEWTON) fononilor in materiale (vezi stiinta: Rezistentei materialelor !) ? Pentru PROSTIME ? Daca-i asa, e mai grav:
    CAT E ADEVAR DIN CE SPUN OFICIAL, toti(!) in acest pseudo-razboi (ultra-necesar financiar bancehrilor 😉 ) ? 😉

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.