„Epuizarea profesională este un fenomen real şi este o consecinţă care trebuie prevenită, cu orice preţ. Iniţiativa noastră asigura exact definirea şi prevenţia, dând încredere dialogului între angajatori şi angajaţi pentru a implementa soluţiile cele mai potrivite fiecărui context în parte. Constat că încă există reţineri în a recunoaşte şi a preveni fenomene legate de muncă. Din păcate, tot angajaţii, angajatorii şi economia în general vor avea de suferit dacă nu există în legislaţie nicio definiţie şi niciun instrument cu privire la burnout” susține inițiatorul actului normativ, Irineu Dărău, ministru al Economiei.
Deși importantă pentru angajații români, legea nu s-a bucurat însă de susținerea Comisiei pentru muncă a Senatului, primind raport de respingere. Doar senatorii UDMR și USR au fost cei care au validat, în cadrul Comisie, legea anti-burnout.
Pe această cale USR solicită tuturor senatorilor, indiferent de culoarea politică, să susțină demersul legislativ care vine în sprijinul tuturor angajaților din România, afectați de epuizarea profesională.
„Burnout-ul este o realitate tot mai prezentă în mediul de lucru, iar ignorarea acestui fenomen nu face decât să amplifice costurile sociale şi economice pe termen lung” arată USR, într-un comunicat de presă.
Burnout-ul, un fenomen extins și în România
Primele discuții despre legea de prevenție a epuizării la locul de muncă au apărut la finele lunii decembrie 2025. România este printre țările care se confruntă cu fenomenul epuizării profesionale în rândul angajaților.
Legea anti-burnout, respinsă de Comisia pentru muncă a Senatului, impune angajatorilor să recunoască stresul profesional și le oferă posibilitatea de a oferi concediu angajaților pentru „refacerea profesională”.
În Uniunea Europeană există ample dezbateri despre epuizarea profesională. Datele arată că un sfert dintre angajații firmelor din blocul comunitar sunt stresați din cauza condițiilor de muncă.
Abia burnout-ul ar putea fi un motiv de demisie. Oamenii ar trebui să aibă grijă de sănătatea lor, nu de profitul altora și de taxele și impozitele pe care le are Bolojan de încasat la stat. Ce ar însemna să facă și medicii asta, dacă pentru politicieni este importantă lupta dintre partide și piedicile pe care le pun pentru a nu da bine alte partide la electorat? Voi face tot posibilul la următoarele alegeri ca aceste partide să nu mai supraviețuiască la guvernare. Deja dau semne de oboseală.
Partidele PNL și PSD nu sunt acolo pentru cetățeni. Sunt pentru interese personale. Se vede că nu știu ce înseamnă asta, de vreme ce au joburi care nu îi stresează. Huzuresc de bine și nu pot să se pună în locul altora, mai ales al celor care sunt angajați în București, unde fluxul de oameni este foarte mare. Probabil își rezolvă problemele de sanatate în alte părți unde aceste lucruri sunt reglementate.
fleacuri progresiste ,nu stiu ce sa mai inventeze pentru un spor la salariu in plus
Nu este vorba de bani ci de faptul ca multi mor la locul de munca de stres si epuizare. Patronii isi supra exxploateaza salariatii. Cei care sunt contra sunt niste idioti utili.
Cum masurati voi legal dovedit burnout numit pe romaneste epuizare adica abuz. Fie e fizic, mental, emotional, psihic etc cand angajatul zice da, sefii patronul zica ba.