Ca la ușa mănăstirii

Poliția din Petrila a fost sesizată duminică de către stareța unei mănăstiri din Valea Jiului că în timpul slujbei, doi bărbați din Petroșani, în vârstă de 36 și 47 de ani, s-au certat cu călugărițele mănăstirii.

Potrivit Poliției Hunedoara, stareța a spus că enoriașii au încercat să îi calmeze pe cei doi și le-au cerut să facă liniște și să plece, însă cei doi au adresat injurii și amenințări celor de la mănăstire, ceea ce i-a determinat pe enoriași să îi scoată cu forța.

„Enoriașii care au participat la slujba nu a putut fi identificați, întrucât până la sosirea echipajului de Poliție, aceștia au plecat de la fața locului, iar călugării nu le cunoșteau identitatea”, transmite Poliția, adăugând că se fac cercetări pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.

Ulterior, polițiștii au fost sesizați de Spitalul de Urgență Petroșani că acolo s-au prezentat două persoane care au declarat că au fost victime ale unor agresiuni. Cei doi au povestit că au fost bătuți de către enoriașii participanți la slujbă, la mănăstire. În acest caz, se fac cercetări pentru loviri sau alte violențe.

De asemenea, Poliția verifică și dacă acolo slujba s-a ținut cu respectarea restrucțiilor.

Citește și

Patriarhia reacţionează după incidentul de la mănăstire

Astăzi la mănăstirea la mănăstirea Jiet jud Hunedoara

Publicată de Andrei Robert pe Duminică, 24 mai 2020

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

41 de Comentarii

  1. Miroase a diversiune si a provocatori. Cand insisi antiromanii de la guvernare au ca tema nationala ‘lingurita de impartasanie’ in locul chestiunilor grave ale tarii dand astfel tonul la inflamarea campaniei antiortodoxe, nu trebuie sa ne mai miram.

  2. Deci ca de obicei în logica și practica multora din poliția română nu scandalagii sunt de vină, nu cei care au început scandalul ci acei care i-au pus la punct și înlăturat. Aceștia își duc nesimțirea și ticăloșia până la capăt și pozând totdeauna în victime. Din comunicatul poliției concluzia este că poliția verifică dacă “slujba” s-a ținut cu “respectarea restricțiilor” în vederea amendării maicii stareste! Dacă unii nu înțeleg cu duhul blândeții, până vine poliția sau jandarmii ceva cursuri de autoapărare de yudo, și jujitsu se pare că ar fi binevenite pentru monahi și monahii. Fiindcă poți să întorci și celălalt obraz nevinovat când este vorba de tine, dar nu și când i se face o nedreptate aproapele tău.,

  3. fundatiile soros platesc agitatori si grupuri „stir the pot” peste tot in lume. Acum tot ce se intampla este pentru eradicarea bisericii ortodoxe. Vad din ce in ce mai mult o segregare intre romanii credinciosi si cei neo-marxisti exact ca si in istorie. Distrugerea religiei si credintei este primul pas in dictatura „proletariatului”. Neomarxism. Ortodoxia este se pare singura religie actuala caree vorbeste despre oranduirea mondiala demonica si sfatuieste credinciosii sa nu accepte „schimbarile”. Un mare pericol sa le deschizi oamenilor ochii chiar si prin religie, mai ales ca „sfarsitul zilelor” este legat exact asa cum vedemm astazi in Apocalipsa. Soros este un vierme bolsevic, un tarator otravitor – exact cum era sarpele nu? Iti aduce „cunoasterea”, ceea ce este bine daca intentia este curata. In schimb iti aduce odata cu cunoasterea o mare nenorocire. O babilonie umana si sociala, pentru a stapani peste tot, Pentru a distruge si ucide in interes propriu. Asta face si in Canada, asta face si in Franta cand trimite agitatori printre vestele galbene etc. Toate manifestatiile libere ale oamenilor sunt infiltrate de grupari soros. De asta si ungurii si polonezii l-au eliminat pe acest vierme nenorocit din tarile lor. El vine cu bani otraveti pentru a corupe mai mult ce este deja putred. OIn Romania a gasit baza puternica. De aceea ce se intampla cu asa zisa dictatura a „binelui” este mai rau decat ce se aplica in alte tari. De asta la noi sunt amenzile care sunt, abuzurile militiei, de asta la noi cu acordul tacit al parlamentului – INEXISTENT – S-A ACTIVAT ART. 15 CEDO situatie in legatura cu care toti tac ! ce se intampla cu art. 15 cedo tovarasi !

  4. Niste imbecili care nu aveau nici un drept sa aplice legea. E plina rumunica de astfel de pitiponci. Ar trebui judecati ptr uzurpare de calitati oficiale.

  5. Doi idioti. Cand ti-e foame si n-ai ce mânca, de ce nu esti mmultumit cand mananci bătaie ?
    Daca ti-o cauti cu lumânarea, te arzi.
    Ps. Asaltul neomarxistilor asupra bisericilor si credinciosilor continua. De jeguri care sa le faca treaba murdara nu ducem lipsa. Traiasca cur-cubeul ca ne-a creeat USR-ul. Traiasca cu-cubeasa ca v-a facut sotul mireasa.

  6. la un post a fost facuta o inregistrare chiar de catre indivizii recalcitranti, domnul de la Manastire l-a scos din curtea Manastirii fara sa-l agreseze chiar daca el a incercat sa insceneze ca este agresat, iar apoi a fost inchisa poarta. Deci nimeni din Manastire nu s-a atins de ei. Manastirea este un teritoriu privat, iar Biserica este „trupul lui Iisus”. Ar trebui judecati pt intrarea pe o proprietate, parca se numeste ”violare de domiciliu”, mai mult chiar guvernul a incalcat o lege atunci cand a interzis dreptul de participare la slujba religioasa, face parte din „libertatile” stipulate in Constitutie. Prea unii se cred „INTELIGHETIA”, daca in alte tari exista si dreptul la eutanasiere, desi nu-s de acord cu un astfel de drept, atunci de ce oamenii n-au dreptul de a hotara cum vor sa traiasca, sanatosi sau virusati, daca se intampla. Ma intreb de ce statul nu inchide economia in fiecare an in perioada gripei sezoniere? Prea multa isterie. Lasati oamenii sa-si traiasca viata cum vor, nu-i mai manati ca pe niste oi in staul pt ca NU i-ati creat si crescut voi Orban si Iohannis. Fiecare are o mama si traieste din truda lui.

  7. Mă intreb dacă aceste două JIGODII nenorocite cu specific și iz HASTAGIAN (asta ca toată lumea să se lămurească dacă mai este nevoie cam ce este in capul acestor jeguri umane) nu s-au „SESIZAT ” ȘI NU AU FĂCUT PE DESTEPTII in cazul avioanelor cu oamenii care au fost trimiși la SPARANGHEL în Germania în plină Pandemie!Ia să se fi dus să-i facă scandal lui Vela la Aeroportul din Cluj, să-i văd cât de GROZAVI erau!Ei se duc la mănăstire să facă pe GROZAVII cu călugărițele!Și te mai miri unde am ajuns ca popor!

  8. Ce inscenare jegoasa! Sa zica merci ca nu i-au calcat in picioare enoriasii!

  9. Iubiti pe Dumnezeu dar nu imbolnaviti oamenii. Cand a fost deschisa usa bisericii s-a vazut ca nici-o baba nu avea masca…Daca unu erea bolnav babele duceau virusul acasa .
    Respectati legea fratilor.
    Nu sunteti mai credinciosi daca omorati pe altii din prostie.

    • Lui Iubiti pe Dumnezeu: Ai auzit cumva ca in Suedia si in Belarus nu s-au luat masuri preventive pentru Covid-19?
      Ei bie acolo nu s-a declarat si implementat protocolulde Pandemie si cu toate acestea rata mortalitatii nu a crescut deloc.
      S-a aplicat imunizarea in grup/hoarda si a avut efect. Nu s-a evidentiat o rata mai mare a mortalitatii in randul slujitorilor bisericesti. Daca te informai mai bine nu mai postai baliverne la comentarii.
      Taceaai si filozof ramaneai. Biserica nu omoara oameni din prostie ci prostie te cam omoara pe tine.

  10. Fiecare om poate marturisi cateva minuni care i s-au intamplat in viata; momente de cumpana din care a scapat printr-o „minune”. Evreii cred in Dumnezeu unic, ortodocsii cred in Sfanta Treime, musulmanii cred in Alah… Credintele au la baza reguli de viata si daca ar fi numai atat si tot ar fi bune. Fiecare om a avut momentele lui de disperare cand a spus, „Doamne ajuta-ma” iar despre un om rau, poporul spune „om fara Dumnezeu”.

  11. @”iubiti pe Dumnezeu” Babele si mosii au fost curati. Nu ei au adus boala ci tinerii lor veniti de prin lume i-au imbolnavit. Lasati mosii si babele sa-si duca viata lor cuminte si ocupati-va de voi, de viata voastra, de educatia voastra, de munca voastra, de familiile voastre, nu va mai abandonati copiii si bunicii. Bunicii au nevoie de o vorba buna, de o incurajare, de un ajutor la greu nu de masuri restrictive pentru ca au suferit destul toata viata lor cand singura lor mangaiere a fost Dumnezeul lor.

  12. In ciuda revoltei din postarile anterioare: sunt antologice imaginile cu acele calugarite care se rotesc in jurul barbatilor – ele filmeaza disputa/ incaierarea cu telefoanele,se apropie si.si flutura vesmintele negre si largi dar nu se lasa pana nu ii vad pe aia dupa gard!parca erau gardienele iraniene in actiune.
    Cat de plina era biserica si cum nu purtau masca enoriasii: fiecare si.o face cu mana lui- apoi o sa ii ingrijim pe dotarile noastre.

    • Exasperatului: Biserica are experiaenta ei in materie de boli si pandemii, ea s-a descurcat cu ciuma si holera, cu variola si malaria, inca din antichitate. Biserica a ajutat comunitatile de crestini in vremurile cand nu erau spitale, iar doctorii erau o raritate pe la curtile domnesti.
      Putina cultura te-ar fi impiedicat sa vorbesti in necunoastere de cauza, biserica isi cunoaste limitele, doar ignoranti ca tine nu si le cunosc si apar la postat ca sa rada lumea de ei. Biserica are grija de enoriasii ei si stie mai mult decat unul ca tine, un ignorant sadea gata sa dea sfaturi. Cum iti explici ca suedezii si belarusii nu au aplicat restrictiile de Pandemie si au iesit deja cel mai bine din criza asta medicala. Informeaza-te, apoi mai intreaba si pe altii, lasate de dat sfaturi aiurea.

  13. Care dotari, alea furate de mafia spitalelor din taxele platite inclusiv de enoriasii respectivi? Afla ca toata lumea care munceste si primeste un salariu plateste 10% din salariul brut taxe pentru sanatate: cu ce-s mai prejos enoriasii aia din biserica de cei din afara bisericii la dreptul la ingrijiri de sanatate? Ce zici mata e discriminare implicita a celor din biserica. Haida-de, m-am saturat de etichetari pe genunchi, fara o minima logica!
    In plus, legat de filmare: 1. tipii aia erau asa de ametiti ca nici nu stiau sigur in ce zi sunt; 2. Sa spui ca biserica era plina fara sa precizezi unghiul de filmare e manipulare grosiera: una e sa-i filmezi de sus si alta de jos, cand par mai multi pe metru patrat decat sunt de fapt (si chestia asta e atat de cunoscuta de un jurnalist serios incat si miununea aia de poza noi-suntem-charlie cu sefii de stat facand front comun etc. s-a vazut de sus ca era o manipulare prin imagine mai grosiera decat o injuratura de mama la adresa bunului simt); 3. sa te erijezi in justitiarii lu’ peste prajit si sa afirmi ca ce se vede intr-o filmare e penal denota prostie, suficienta, infatuare, tupeu si uzurpare de calitati oficiale. Erau procurori, avocati, erau la un flagrant organizat cu mandat de la judecator, ce erau aia acolo? Simplu, tipii erau agenti provocatori ai marxismului cultural via soros si chiar daca in biserica erau destui enoriasi, oricum nu erau mai multi pe metru patrat decat la hipermarket in aceeasi perioada, asa ca care-i problema? Sa zica mersi ca nu i-au calcat in picioare, nesimtitii! (ori sunt stapanii hipermarketurilor gelosi pe BOR ca e mai bine organizata si are mai multi „clienti”? Asta e, baieti, ne mai vedem dupa 2000 de ani de organizare si discutam dupa aia).

  14. Articolul 381 Cod Penal: tulburarea liberei exercitări a ritualului unui cult religios, care este organizat şi funcţionează potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

  15. Este o diversiune ordinara. In articol scrie ca doi bărbat au fost bătuți. Neadevărat, rezulta in mod clar chiar din filmările provocatorilor ca nu au fost bătuți. Din înregistrarea audio se distinge ca nu erau la prima încercare de scandal si deranjare a proprietății. Când oare autoritățile vor reacționa legal împotriva actelor antisociale ale unor asemenea hastagisti justițiari si când vor căuta sursele financiare de plata pentru acești rătăciți?

  16. au aparut peste tot, tot felul de rezisti si/sau nebuni provocatori: au fost INYAI bautorii de urina de la kaufland, acu istericii astia provocatori de la manastire. SE PARE CA II MANUIESTE CINEVA

  17. Eu sunt ateu dar nu pot sa nu observ cum biserica este atacata „pas cu pas” in zilele noastre. Cei care au intrat peste enoriasi si au facut scandal sunt niste derbedei. Ar fi interesant de aflat cine sponzorizeaza astfel de actiuni.

  18. Ca de obicei hoțul strigă hoții! Au fost la mănăstire numai pentru scandal!

  19. M-a rugat odata, o „baba” imputinata de vreme sa o sprijin in drum; mergea la biserica. Era Sambata sau Duminica si fiul ei o gonise de-acasa „mai du-te si dumneata!” si unde sa se duca femeia? La biserica. Cati tineri le-au luat casele parintilor sau bunicilor si i-au uitat prin azile? Cati tineri nu i-au gonit din casele lor? Cati tineri nu i-au parasit plecand peste mari si tari? Unde si-au gasit batranii slabiti de varsta si de suparari, mangaierea? In Dumnezeu!

  20. ….In timp ce episcopul de Husi timp de 13 ani a practicat agresiunea sexuala si violul.Cat de crestin e acest popor care incita la ura cand arati carentele din BOR.Acel chelios s-a purtat grosolan nu ca un crestin.Ca dovada ca la noi credinta e ca o trufie.Nu mai fiti atat de frairi,pierdeti.Atunci cand eliminati din sanul bisericii toate mizeriile,toti curvarii de popi care se lafaie cu mertzane si casoaie,iar voi pupati mana care a frecat morcovi,pana atunci nu mai vorbiti de credinta stramoseasca ca se rasucesc in mormant cei care au luptat pentru credinta.Nu pentru trufie,nu pentru fariseism.Cum sa-l invie a doua oara pe Isus nebunul de la Constanta si de unde lumina sfanta? Voi nu puneti la indoiala practicile actuale,nu vedeti ca sunteti luati de prosti pe fata?Pomohaci fie cu voi.Amin.

  21. Tot mai des apare dovada că unora le place virusul.Provoacă scandal vânează greseli nu in ideea salvării ci a dezbinării.După reducerea numărului de îmbolnăviri a început violența si împotrivirea față de reguli si Normele de prevenție.Culmea e că se pedepseste polițistul ,jandarmul,tocmai acela care apară legea.Cum se numește asta?Ce căutau cei doi # la mănăstire?Desigur, subiect pentru media, avidă de rating pentru prosti.Au reușit.Iar vedem/auzim,două trei zile,la rând , comentariile în toate tonurile vocale, nuanțele personale,culorile politice, această prostie care nici nu trebuia împrăstiată în populație.!!

  22. Ghighi,pe seama acestor batrani ,pe credinta lor sincera popii de azi profita.Ai dreptate,acea batrana mergea la biserica, nu la popa cutare.Biserica ca institutie,ca loc de reculegere sufleteasca.Tu nu crezi sau nu vrei sa vezi cum BOR spurca acea Biserica lasata de bunicii si strabunicii nostri?Ca aici e problema.Tu vrei sa starnesti compasiune.Inteleg perfect situatia batranei,dar gresesti cand spui ca tinerii fac ce fac.Pana la urma asta face diferenta.Cei batrani de azi,recalcitranti sunt tinerii de ieri,cei tineri de azi vor ajunge batrani recalcitranti.Deci sa nu aruncam vina intr-o parte.Totul tine de educatie,de bun simt,de corectitudine si buna cuviinta.Acest razboi tineri-batrani nu trebuie sa depaseasca limittele conflictului intre generatii.Stiu si eu situatii cand si parintii si-au parasit copiii de mici.Ma bucur ca batrana ta stia drumul catre biserica.Dar acei copii parasiti de mame,nu stiu drumul catre biserica,nefiind indrumati de nimeni si ajung pe strazi.A fi crestin inseamna sa fii evlavios si sa ai sufletul deschis catre toti.Nu sa urasti unul care nu mai are incredere in biserica si care iti arata unde sunt mizeriile.Nu cu violenta ci cu bunatate indrepti un om catre credinta.Una doua satanisti sau atei.Doar ca ateu,eheee,e un om care cauta raspunsuri,are intrebari si Dumnezeu il iubeste mai mult decat pe un fariseu.Eu sa fi fost in acea manastire,ii invitam pe cei doi sa ni se alature.Gaseam cuvintele necesare,comunicam cu ei,nu ma luam la harta pentru ca ei erau pusi pe harta.Asta e diferenta,trebuie sa stii sa nu intri in capcana pentru ca asa arati cum esti tu dincolo de fatada de crestin.Ma crezi sau nu,acel enorias arata mai mult a badigoard.Ce ne diferentiaza de musulmani?

  23. Pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti. Multi poate au uitat milogeala minoritatilor (etnice, religioase, sexuale) de a fi tolerati de majoritari, invocand drepturile omului. Incet, „pe soptite ca talharii” – cum zice Arghezi, o parte dintre ei (deci nu generalizez) s-au radicalizat precum teroristii si vor sa muste mana celor care i-au hranit (pana sa ajunga la mana musca de pe unde apuca). Asa sunt si javrele astea care au incalcat legea, tocmai ei invocand legea „penala” pe care ar fi incalcat-o altii. Au intrat pe o proprietate privata, au provocat scandal, au filmat fara aprobare, au emis in spatiul public informatii incalcand dreptul la imagine al unor persoane, au refuzat sa paraseasca incinta din care au fost poftiti sa iasa, etc. Daca ei au considerat ca lacasul e plin de enoriasi care ar depasi numarul aprobat, de ce au insistat sa intre? Poate tocmai ei erau in plus fata de numarul aprobat si li s-a interzis pe drept sa intre in biserica.
    Voi urmari cazul, vreau sa vad cum organele abilitate aplica legea, iar pe cei doi dementi as vrea sa-i cunosc. Asa cum unele publicatii dau numele purtatorilor de sicrie, nu cred ca ar fi secret numele diversionistilor de la Manastirea Jiet.

  24. fiecare din noi a muncit niste ani in viata, daca sunt ”babe” sigur a trecut prin razboi, prin foamete, prin regimul comunist unde au construit cu bratele lor tunelurile de pe valea Jiului si/sau ingrijit de copiii lor azi poate de varsta ta, eu in scoala am invatat de santierele de munca patriotica…TU CE AI DARUIT/MUNCIT pt tara? Noi ”astia” din epoca anterioara inca din clasa a V-a am fost dusi la muncile campului pana in anul III de facultate, din exportul de produse agricole s-au construit hidrocentrale, uzine, santiere navale aeroporturi, scoli si spitale, camine studentesti…asa ca dupa ce vei munci si vei da tarii si altceva decat egoismul tau atunci sa vorbesti de bunicii mei si ai altora, ei ti-au dat tu insa nu vei avea timp sa le platesti truda si statornicia din care s-a pastrat peste timp un popor, o limba si o tara Romania. Cu ”vantura” lumea Romania poate doar sa ramana ca un spatiu parasit sau unul unde unii vin sa aduca bolile lumii asa cum au facut spaniolii in Americi, decimand autohtonii cu boli necunoscute pt care nu aveau imunitate.

  25. @Zmeule, am mai dialogat pe acest forum, eu napastrandu-mi nick-ul. Lasam conflictul dintre generatii, inerent, ii ignoram pe varstnicii care si-au parasit sau alungat copiii, trezindu-se singuri la batranete dupa cum, nu vorbim despre -65 care isi ucid copiii din fasa, isi bat perechea pana la distrugere… si ramanem cu 65+, batranii care si-au dedicat viata familiilor lor, care au muncit pana la epuizare pentru copiii lor si care, intr-o buna parte stau cuminti la locul lor bucurandu-se de micile atentii spirituale pe care le primesc dela copiii lor. „Onor” conducerea Statului a dat apa la moara acelor tineri care se „impiedicau” de batrani, impunandu-le acel regim discriminatoriu de inchisi cu 2 ore libere pe zi. Cat despre preoti… pe mine m-a costat o suma foarte mare de bani ca sa pot pastra mormintele parintilor mei. Eu am credinta mea in D-zeu dincolo de preoti si pastrez in minte doar chipul preotului la care ma ducea bunica mea pentru impartasanie dar, majoritatea oamenilor merg la biserica sa se roage, sa se reculeaga si sa se simta apartinand credintei prin urmarea ritualurilor. Si vorbim despre acei oameni +/- 65 care o fac din suflet cat despre preotii care dezamagesc, pacatul lor.

  26. Ghighi,acelas lucru l-am spus si eu.Doar am mai adaugat cateva lucruri suplimentare.Si in satul bunicilor mei era un preot,un calugar de fapt care,dupa fiecare slujba aduna pomenele si cu oamenii din sat mergeau la cei necajiti sa dea ceea ce se aduna.Acum, in acel sat s-au perindat zeci de preoti care curvareau,injurau enoriasii care nu donau sau nu munceau pe tarlaua lui.Oamenii ,evident ii alungau pentru ca impartea si satul in doua, in loc sa uneasca.Chiar daca au fost popi peste popi oamenii nu si-au pierdut credinta pentru ca au in amintire pe acel calugar numit Zinovie.Dar cei mai tineri,ce vor intelege ?Si sa revin la fostul preot-calugar,drumul catre biserica poarta numele lui.Ceea ce spui tu cum ca cei peste 65 sunt mai evlaviosi,te inseli.Sunt si mai tineri.Ideea este ca pe undeva este o ratiune a varstei sa devii mai crestin.Cat esti tanar mai calci stramb,mai pui la indoiala credinta.Si ca sa fiu mai critic,cine e consecvent de mic pana la batranete sa fi crestin ,e mai de laudat decat cei ce devin spre batranete.Dar pana a lupta sa aparam BOR sub pretextul ca suntem o tara crestina,desi ma indoiesc,isi pierde sensul.

  27. Frumos! Fie-i cinstita memoria calugarului Zinovie si staretului Gamaliil Vaida, manastirea Cozia!

  28. imi poate spune, ce au popii si biserica, in comun?
    Cum critici un popa, cum sare armata de enoriasi pe tine. Mai, astia sunt stat in stat, nu dau socoteala pentru nimic!

    • E greu de dat un raspuns la o intrebare atat de prosteasca.
      Cine pune asemenea intrebari nu merita nici un raspuns.
      Ramai asa cum esti, nelamurit si nemultumit, daca meriti Dumnezeu te va lumina.

  29. Daca acei tineri nu mai vor crestinism si vor sa se închine la dracu ,de ce nu lasa in pace mănăstirile sa-si vadă de credinta lor crestină?De ce s-au dus peste maicute sa le hartuiasca?Noua ordine mondială care urmează sa se instaleze in lume vrea desființarea religiei crestine .

  30. Doi derbedei pusi pe artzag care anterior mai facusera scandal la aceasta manastire, tzineau mortzis sa intre in biserica exact ca si derbedeul acela batran de la MISA care tzinea mortis sa intre fara masca in magazin, acum cateva zile.
    Scopul este evident: sa faca la fel ca si in cazul derbedeului de la MISA un filmuletz in care sa se arate cat de cocosi sunt ei.
    Cred ca cea mai sigura metoda de lecuire a derbedeilor ar fi fost o chelfaneala zdravana…..[Leo]

  31. L-am vazut pe derbedeu intr-un clip, astazi dimineata. Se pare ca derbedeul a pus ochii pe cineva din manastire, pe care vrea sa o scoata cu forta. Chiar nu poate fi oprit individul sa nu mai strice linistea maicutelor? Toti apucatii sunt liberi sa te faca de bafta? O fata fuge cu 100 pe ora de un asemenea apucat!

  32. Corect era „o fata ar trebui sa fuga” de o asemenea lipitoare cu 100 la ora. Un astfel de individ primitiv, dupa ce si-a insfacat prada, poate ajunge la gasturi necontrolate si ireversibile. Ar trebui oprit cu forta daca de vorba buna nu intelege.

  33. Daca ai fi fost mai atent, ai fi inteles din discutia derbedeului cu maicuta in varsta ca derbedeul era si insurat, dar pohtea la femeia care se calugarise si voia sa o scoata din manastire. La remarca maicutzei in varsta ca nu trebuie sa faca asa ceva fiind insurat, replica boului a fost ca nu-i treaba maicutei daca el este insurat.
    In acest caz cred ca ar fi trebuit anuntzata Politia, iar marlanul sa fie condamnat ptr hartuire.
    Cert este ca in ultimul timp s-au inmultit enorm cazurile de atac impotriva BOR si nu gresesc cand spun ca sunt legate de neintelegerile dintre BOR si Guvernul Meu legate de neconfomarea Bisericii la toate ineptiile propuse de clica iohannista pt modificarea practicilor religioase, pe motiv de pandemie. Bineintele ca slugile galbene si makacii lor batuti in cap vor sa dea acum, din razbunare, niste lectii intregului cler.
    Exact comportamentul de primate: se bat cu pumnii in piept ca sa arate ca ei sunt mai tari…..[Leo]

  34. Forta Biserica!! Prin Constitutie este autocefala, si asa trebuie sa ramana. LEgi proprii si independenta. De aici va exploda mamaliga.

  35. Manastire e zona privata,deci cei din biserica erau acolo pe baza de invitatie? Cei care le-au zis ca nu respecta legea au incalcat zona privata si sunt Sorosisti, daca veneau cu sacosa de bani sa faca donatie erau Becalisti si aveau toate usile deschise. Cate taxe plateste acea manastire la stat, BOR a devenit stat in stat,se crede un Vatican mai mic.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.