Patriarhia reacţionează după incidentul de la mănăstire

În mănăstire trăiește o comunitate asemenea unei familii, care are o viață în comun și care participă împreună la numeroase slujbe, adesea exclusiv pentru comunitatea respectivă, spune Patriarhia, după scandalul din mănăstirea din Hunedoara.

Patriarhia a transmis despre înregistrarea cu scandalul din Mănăstirea din județul Hunedoara că „două persoane care descind la mănăstire cu telefoanele pentru a vâna posibile ilegalități ecleziastice pe vremea stării de alertă. Persoane aprioric agresive care își înregistrau cu voluptate preludiul invadării unei biserici de mănăstire în care se rugau niște oameni”.

Potrivit Patriarhiei, „fiind vorba de o mănăstire, în ea trăiește o comunitate asemenea unei familii care are o viață în comun și care participă împreună la numeroasele slujbe care se fac acolo, cel mai adesea exclusiv pentru comunitatea respectivă” și arată că, în prezent slujbele se fac cu păstrarea regulii distanțării sanitare.

„Oficierea slujbei în biserica acelei mănăstiri în condițiile actualei stări de alertă va trebui, desigur, verificată la rândul ei de autorități pentru a se constata dacă actualele reglementări au fost respectate. Există și ceremonii religioase care se pot desfășura acum în biserici, în prezența unui număr limitat de persoane. Persoane care nu ar trebui agresate de indivizi cu accese patologice de furie și ură. Fie ele și antiecleziastice”, se arată în comunicatul Patriarhiei.

Potrivit Patriarhiei, cei doi bărbați care au venit la mănăstire să filmeze nu au dorit să participe la slujbă, „ci doar să o tulbure”, motiv pentru care au fost invitați „foarte insistent să părăsească mănăstirea”, apoi cei doi agresori au ales să meargă la spital pentru a se declara maltratați.

Doi bărbați din Petroșani au fost bătuți de enoriași la Mănăstirea Jieț din județul Hunedoara, după ce s-au certat cu călugărițele. Pe lângă cercetările referitoare la bătaie, Poliția verifică și dacă slujba s-a ținut cu respectarea restricțiilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

19 Comentarii

  1. Nu i-a agresat nimeni, doar au fost conduși afară din curtea mănăstirii cei doi posedați. Ascultați urletele unuia dintre ei, unul f. puternic chiar către sfârșitul filmării. Ori labil psihic, ori posedat demonic – un om normal nu se exprimă astfel.
    https://www.youtube.com/watch?v=VrJ_1nCM9S8

  2. Punct ochit, punct lovit! S-a demonstrat inca odata ca legea este facuta pentru catei, nu pentru dulai! Explicatiile nu au sens! In conditii in care si COVID-ul este creat de SATANA in laborator pentru exterminarea batranilor, ce pretentii sa mai ai la puii lui SATANA! „Traiasca” Soros!

  3. Bai,popilor, credinciosii lui peste baltos, voi chiar nu simtiti ca nu aveti ce cauta in credinta ortodoxiei ca deja v-ati depasit limita statutului de slujitor al domnului in binele societatii?! In loc sa aplanati si sa mediati sau sa imbunati enoriasii dupa scriiturile sfinte antice, voi ii indemnati la ura, la vrajba, la revolte, la rebeliune impotriva celor care va trag de haturi ca ati gresit calea pentru care slujiti in biserica ortodoxa! Din start, voi sunteti cei care aruncati credinta la containere, voi sunteti pionii principali care indruma enoriasul la a face ceva manipuland pe placul vostru politic si nu pe placul acelei persoane care crede in isus, biserica, ortodoxie! Voi sunteti cei care indruma enoriasul la manipularea „crede si nu creceta”, adica, crezi in ce spun eu si nu practici si crezi ce vezi la mine, minciuni oribile, bai popilor! Alta problema, problema afacerilor: „crede in ce spun eu” si nu crede ce auzi sau ce fac(auzi de excrocheriile popilor, fac afaceri cu statul si cu destui particulari)! Offfff, cate sunt!

  4. stiu ce a fost cu scandalul. Dar atitudinea MAICUTEI care filma, poate spune multe despre preotimea de azi.
    Popii sunt prea multi, prea corupti, unii din ei cu pohte nefiresti.
    Fac orice, numai sa nu munceasca.
    Sii doar le-a spus Sfantul Ardealului, din cauza lor, in biserici vor canta cucuvelele…

  5. Prin limbajul folosit demontrezi un nivel ”ridicat” de educati si credinta crestina, asa ca iti urez multa sanatate, poate ea te va ajuta sa te luminezi si sa nu mai dispretuiesti Creatia lui Dumnezeu, Omul si sa nu mai urasti pt ca astfel incalci porunca lui Iisus:Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti. Poate nu te iubesti si atunci sa-ti dea Dumnezeu o inima ca sa poti sa iubesti!.

  6. Nu ia agresat nimeni i-a invitat sa iasa afara caci sunt intr-o proprietate privata. Dupa accentul pe care il aveau ( filmul fiind rulat la Antena 3 ) sigur ereau straini sau de alta etnie decat cea Romana. De aceea ura lor fata de Biserica Ortodoxa. Totul face parte dintr-un scenariu mai vast de marginalizarea Romanilor in tara lor. Cei doi trebuiesc judecati si amendati serios. Am dorii si noi sa stim mai multe despre ei. Cine sunt , ce profesii au si ce credinta.

  7. Te apucă greața văzând cum toți pocăiții sau păgânii intoleranți, dușmănoși profund fața de ortodoxie, apar cu orice prilej atunci când este vorba de biserica ortodoxa, lătrând cu furie, cu boturile îmbăloșate. Degeaba, măi nevolnicilor, biserica noastră a supraviețuit în vremuri mult mai dificile, nu veți convinge pe nimeni să treacă de partea voastră. O fac doar oamenii de nimic atrași de o coajă de pâine fără muncă, aruncată cu scârbă. Oamenii adevărați, demni, nu-și trădează strămoșii.

  8. Ce căutau acei derbedei sa hartuiasca acele maimuțe?Acei derbedei nu au mame,nu au fost botezați de catre biserica?Ce mesaj vor sa ne trimita ei ?ca vor sa se închine la dracu?Ii priveste pe ei si televiziunile care ii promoveaza.Noi ,cea mai mare parte a populației vrem sa imbratișam in continuare credinta stramoseasca in Isus si nu vrem ca rătăcirile voastre sa ne tot tulbure.

  9. Ce căutau acei derbedei ca sa hartuiasca acele maicute?Acei derbedei nu au mame,nu au fost botezați de catre biserica?Ce mesaj vor sa ne trimita ei?Ca vor sa se închine la dracu?Ii priveste pe ei si televiziunile care-i promoveaza.Noi,cea mai mare parte a populației, vrem sa imbratisem in continuare credința strămoșească in Isus si nu vrem ca rătăcirile voastre sa ne tot tulbure.

  10. Doar in manastiri au ciraj sa intre , la casele de rugaciune ale sfintilor pocaiti , totul este in ordine . Foarte bine , felicit pe enoriasii care i-au scos afara , indiferent daca au folosit si jordita sfantului Nicolae, menita a indrepta nu a distrige .

  11. Mizerabili sunteți! După Comunicatul Patriarhiei care explică ce este comunitatea dintr-o mănăstire și cum au conturbat doi intrușii se întâmpla acolo, nu puteți să nu reluați Minciuna cu “doi bărbați din Petroșani au fost bătuți de enoriași…”! Dacă într-o televiziune sau redacția Cotidianul când toată lumea muncește ar intra doi indivizi să interogheze lumea de ce are sau nu are mască și să explice cu distanțarea, paznicii dacă după vorba bună nu ar ieși nu i-ar lua cu forța?

  12. Doi idioți au fost bătuti de soarta si dotati cu o inteligenta animalica de urlatoare la luna si la stele incitati de alte minti tembele. Si ca tembelismul sa fie aficial organele de dezordine in loc sa-i amendeze pentru actul lor, cerceteaza plangerea idiotilor.

  13. Raed Arafat explică de ce ÎPS Pimen a fost înmormântat cu mii de oameni. „Trebuia să se facă altfel decât la un om simplu“
    Daaaa, el nu era simplu ? Dar ce era ?
    CÂND A DISTRUS VIEȚI ȘI DESTINE ???
    Decizie CNSAS 3370/2007, Vasile Zainea, PIMEN – INFORMATOR SECU, nume conspirativ SIDOROVICI,DOSAR SIE 40160 și 1993
    Art. 16 – Egalitatea în drepturi
    (1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
    (2) Nimeni nu este mai presus de lege.
    arafat, se pare că aerul de la înalțimea piedestalului, pe care, NOI TE-AM RIDICAT, te-a cam amețit !!!
    Căderea s-ar putea să îți fie la fel de abruptă și rapidă !!!

  14. Acesti securisti o cauta cu luminarea!
    Insceneaza tot felul de prostii!
    Pina cind Doamne Dumnezeule ii mai rabzi!

  15. De ce minți, stimabile? A fost într-adevăr informator dar chestia cu ”a distrus vieți și destine” îți aparține, procesele în cauză nu au stabilit existența nici măcar a unei persoane care a suferit în urma notelor lui Pimen. În privința lui Arafat, sunt întru totul de acord. Acest individ, nul profesional, a ajuns să se creadă Dumnezeu, să ne dea ordine, unul mai absurd decât celălalt, îngrădindu-ne drepturile, sub pretextul luptei cu virusul, fără nicio bază științifică. Dacă poți să-l cazi, fă-o! N-ar fi nicio pagubă!

  16. Nu dr Arafat a permis inmormantarea ci MS/Guvernul si Consiliul care gesteneaza criza, in care are un singur vot si totul pt ca PNL-istilor le-a fost teama ca vor avea probleme politice. Mai ales ca nu mi-e clar de ce a fost transportat alaturi de alta persoana care a si murit la cateva zile, deci…era sau …

  17. Cat timp mai marii BOR stau drepti la ordinele demente ale lui Vela, credinciosii ortodocsi practicanti sunt tot mai expusi rautatilor ce se abat mai mult ca oricand peste ei.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.