Camerista lui DSK sparge tăcerea şi acordă primul interviu

Nafissatou Diallo, camerista de la Hotelul Sofitel din New York care îl acuză de tentativă de viol şi agresiune sexuală pe fostul şef al FMI, Dominique Strauss-Kahn, a rupt tăcerea pe care şi-a impus-o de la începutul scandalului şi a acordat primul său interviu revistei „Newsweek”.

Interviul a durat aproape trei ore şi s-a desfăşurat la biroul avocaţilor ei, precizează Newsweek, care a pus pe copertă portretul femeii, în profil, în dreapta, faţă în faţă cu portretul în profil al lui DSK, în stânga.

„Nafi” Diallo nu este tipul femeii fatale, scrie Newsweek. Pielea ei cafenie este pigmentată cu ceea ce par a fi cicatrice de la o acnee, iar părul închis la culoare este vopsit şi îndreptat. Are însă o aparenţă feminină, o figură de grup statuar. Când răspunde, pe chip are ascunsă o melancolie, scrie Newsweek.

Femeia a relatat faptele petrecute la 14 mai, când a intrat în holul apartamentului 2806 ca să facă curăţenie. Ea susţine că a întrebat la intrare dacă e cineva, dar nu a primit niciun răspuns. Uşa de la dormitor, aflată în stânga ei, era deschisă, aşa că a putut vedea o parte din pat. A aruncat o privire în living să vadă dacă sunt bagaje, dar nu a văzut niciunul. Şi-a anunţat din nou prezenţa întrebând tare dacă e cineva. Atunci, un bărbat dezbrăcat, cu părul alb, a apărut brusc, ca şi cum ar fi răsărit din pământ. Ea şi-a cerut scuze şi a dat să plece, dar el i-a spus că n-are de ce să-i pară rău, a apucat-o de sâni şi a închis uşa apartamentului.

Femeia era angajată de trei ani la Sofitel şi, după ce lucrase într-un coafor şi la magazinul unui prieten, securitatea şi stabilitatea pe care i-o aducea acest loc de muncă o făceau să consideră că e cea mai bună slujbă pe care o avusese vreodată. A venit din Guineea în 2003, iniţial fără permis de muncă, în circumstanţe dubioase, iar la Sofitel avea de făcut curat în 14 camere pe zi pentru un salariu de 25 de dolari pe oră, plus bacşişurile. Etajul 28 nu era responsabilitatea ei, dar acum îi ţinea locul unei colege care e în concediu de maternitate.

Diallo nu ştie să citească şi să scrie în nicio limbă. Are doar câţiva prieteni apropiaţi, iar unii dintre bărbaţii cu care şi-a petrecut timpul – pe care nu-i numeşte logodnici sau iubiţi, ci doar prieteni – par să fi profitat de ea. Unul dintre ei, care acum este la un centru de detenţie din Arizona, unde aşteaptă să fie deportat în urma unei condamnări pentru droguri, i-a câştigat încrederea şi, spune ea, i-a accesat conturile bancare.

Din când în când, notează Newsweek, Diallo a plâns în timpul interviului şi au fost momente când ziaristului i s-au părut forţate lacrimile. Aproape toate întrebările despre trecutul ei în Africa au primit răspunsuri vagi. A vorbit cu reticenţă despre tatăl său, un imam care conduce o şcoală coranică. Soţul ei a murit de „boală”, spune ea. La fel şi un copil, o fetiţă, la trei sau patru luni, nu mai ştie exact.

Diallo a fost violată de doi soldaţi care au arestat-o pentru că a ieşit pe stradă la o oră când nu era voie să se circule la Conakry, în capitala guineeană. După ce au terminat cu ea, au pus-o să facă curat la locul agresiunii. Întâi Diallo a spus că nu–şi mai aduce aminte când era, apoi a spus că faptele se petreceau în 2001.

Diallo a reuşit să-şi aducă cealaltă fiică, acum în vârstă de 15 ani, în Statele Unite, dar a evitat să spună cum a putut face asta şi ochii i s-au umplut din nou de lacrimi. Totuşi, observă Newsweek, când a ajuns cu povestirea la presupusa agresiune suferită la Sofitel, vocea ei s-a însufleţit

Diallo este considerabil mai înaltă decât Dominique Strauss-Kahn şi are o construcţie robustă. „Eşti frumoasă”, i-a spus DSK încercând să o împingă către dormitor. „Am spus ‘Opriţi-vă, domnule, nu vreau să-mi pierd serviciul’ „, a relatat Diallo pentru Newsweek. El a spus: „N-o să-şi pierzi slujba”. Diallo continuă: „Nu m-am uitat la el. Mi-era aşa de frică. Nu mă aşteptam să fie cineva în cameră. M-a împins tare către pat. A încercat să-mi pună penisul în gură”, a relatat ea, moment în care şi-a strâns buzele şi şi-a mişcat capul dintr-o parte în alta ca să arate cum a opus rezistenţă. „L-am împins. M-am ridicat. Vream să-l sperii. I-am spus: ‘Uite-l pe şeful meu acolo’. Dar bărbatul a spus că nu e nimeni acolo şi nimeni nu va auzi”, a povestit Diallo. A continuat să-l împingă. Nu voia să-l rănească. „Nu vream să-mi pierd slujba”, a repetat ea. El a împins-o din nou, pe holul dinspre dormitor către baie. Uniforma lui Diallo are nasturi în faţă, dar Strauss-Kahn nu s-a chinuit cu ei. I-a ridicat rochia şi i-a rupt lenjeria, apucând atât de tare, încât încă mai avea urme roşii, câteva ore mai târziu, când a ajuns la spital. A împins-o ca să stea în genunchi, cu spatele la perete. I-a băgat cu forţa penisul în gură şi i-a apucat capul cu ambele mâini. „M-a ţinut aşa de strâns”, a declarat Diallo. „Se mişca şi făcea un zgomot…”, a relatat femeia. „M-am ridicat, am scuipat, am fugit de acolo, nu m-am uitat în urmă, am fugit pe hol, eram aşa nervoasă, aşa de speriată. Nu vream să-mi pierd slujba”, a repetat femeia.

Diallo a spus că s-a ascuns după un colţ pe coridor şi a încercat să se adune. „Stăteam acolo scuipând. Eram singură. Eram aşa de speriată”, a povestit ea. Apoi l-a văzut pe bărbatul de la 2086 ieşind şi îndreptându-se către lift. „Nu ştiu cum s-a îmbrăcat aşa de repede şi şi-a făcut şi bagajele. S-a uitat la mine. N-a spus nimic”, a relatat Diallo. Întregul incident nu a durat mai mult de 15 minute, poate chiar mai puţin. Potrivit unei surse informate citate de Newsweek, la nouă minute după ce Diallo a intrat în cameră, Strauss-Kahn i-a dat telefon fiicei lui.

Camerista s-a întors în camera lui DSK să-şi ia instrumentele de curăţenie. Dezorientată, părea hotărâtă să-şi reia rutina ca să uite de incident.

Multe aspecte din relatarea lui Diallo există în raportul întocmit la spital, unde doctorii au observat, la cinci ore după incident, că avea o roşeaţă în jurul vaginului şi au notat că victima se plânge de o durere la umărul stâng, unde au constatat o ruptură parţială de ligament.

Există o neconcordanţă faţă de faptele povestite la spital, când a spus că atacatorul nu i-a spus nimic în timpul incidentului. Ulterior, Diallo şi-a amintit câteva cuvinte spuse în timpul presupusului atac.

Şeful lui Diallo a găsit-o în hol, supărată şi zdruncinată, şi a întrebat-o ce s-a întâmplat. S-a enervat când a auzit ce a păţit, a venit şi un alt supravegehetor şi apoi doi bodyguarzi. Unul dintre ei i-a sugerat să sune la poliţie, aşa că la 1.30, la o oră după ce primul supervizor aflase de presupusul atac, hotelul a sunat la 911.

Diallo a confirmat că până a doua zi dimineaţă nu a ştiut cine era atacatorul ei şi când a auzit la televizor că ar fi viitorul preşedinte al Franţei s-a gândit că „o vor omorî”. Începuseră să se adune reporterii, aşa că a cerut protecţia poliţiei şi împreună cu fiica sa au fost găzduite într-o cameră de hotel, fără telefoane mobile.

În interviul pentru Newsweek, Diallo nu şi-a ascuns mânia faţă de DSK. Vrea să fie condamnat şi e supărată că s-a scris despre ea că ar fi fost prostituată. Spune că nu se gândeşte la bani şi speră că îl va pedepsi şi Dumnezeu.

Diallo a explicat că s-a decis să acorde interviul pentru Newsweek pentru a corecta portretul nedrept care i se face în media. Privind în viitor, Diallo spune că s-ar întoarce la hotel, dar vrea să lucreze la spălătorie. Nu mai vrea să bată niciodată la o uşă şi să întrebe: „Alo? Suntem de la curăţenie!”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.