Ce rămâne din “prea frumoasa” civilizaţie a omului modern? Ce ascund conceptele atât de mediatizate ca democraţia, progresul, iubirea? Se pare că, în secolul ce abia şi-a arătat “colţii”, trăim cât se poate de confortabil cu ipocrizia, minciuna perversă, obscenitatea indiferenţei şi banalitatea violenţei, desigur, gândind pozitiv. Aceste întrebări şi această realitate sunt explorate de dramaturgul şi regizorul catalan Esteve Soler în trilogia sa “Contra progresului”, “Contra iubirii ” şi “Contra democraţiei”, jucată pe mai toate scenele europene. La noi, Esteve Soler a stârnit în mod deosebit interesul regizorilor şi al teatrelor, iar reacţia publicului nu s-a lăsat aşteptată. Un rol foarte important în descoperirea acestei voci puternice a dramaturgiei contemporane catalane l-a avut traducătoarea Luminiţa Voina-Răuţ.
La Teatrul “Bulandra” se joacă piesa “Contra progresului”, în regia lui Bobi Pricop, la Teatrul Naţional din Târgu-Mureş s-a montat “Contra iubirii”, în regia lui Alexandru Radu Nica, iar la Teatrul „Odeon”, regizorul Alexandru Dabija a ales ultimul episod al acestei trilogii, “Contra democraţiei”.
O să mă opresc asupra montării de la Teatrul „Odeon”, din Sala Studio, unde, recent, a avut loc premiera acestei piese. „Contra democraţiei”, ca şi celelate două texte, este construită în şapte tablouri, care sunt tot atâtea mici eseuri despre condiţia umană. Sau mai degrabă nişte enunţuri cinice, puternice, dure, eliptice, despre agonia societăţii moderne, despre adevăratul sfârşit al lumii, care se petrece zilnic, odată cu moartea Omului. Mai exact, odată cu dispariţia sigură şi insidioasă a reperelor fundamentale ale umanităţii. Sunt şase tablouri, ca şase cercuri ale infernului, unde umorul negru, absurd, cinic, încearcă să mai salveze aparenţele unei lumi aflate într-o derută existenţială (în textul original sunt şapte tablouri).
Alina Berzunţeanu, Silvian Vâlcu şi Mihai Smarandache. Foto Mihaela Marin
Alexandru Dabija a ales să abordeze piesa “Contra democraţiei” în cheie realistă, jurnalistică, fără nicio posibilitate de a evada măcar puţin în iluzia că e doar un spectacol de teatru, iar nouă, spectatorilor, nu ni se poate întâmpla aşa ceva. Deşi decorurile sunt ale unui maestru, Helmut Stürmer, care de obicei creează propriul spectacol în spectacol, de data aceasta, el a folosit mijloace minimaliste, care să pună şi mai acut accentul pe lipsa de sens a acţiunilor şi pe absenţa sentimentelor unor personaje fără o identitate proprie. Este o identitate bizară, colectivă, amorfă, care anulează individul, individualitatea, personalitatea. Nimeni nu este iertat. Singurul moment de “vulnerabilitate” în tratarea chirurgicală fără anestezie a societăţii îl reprezintă insertul video al Cintyei Ionescu. Cine sunt personajele-concept, personajele-enunţ care vin din cotidianul imediat, dar şi din mantaua literară a lui Robert Musil şi Witold Gombrowicz, precum şi din mantaua cinematografică a lui Fellini şi Jean Luc Godard, trecând prin malaxorul absurdului inventat de Ionesco, Beckett şi Roger Vitrac?
Primul tablou este o radiografie a unui viitor anunţat: copiii care îşi devorează părinţii. Mugur Arvunescu (Soţul), Oana Ştefănescu (Soţia), Coca Zibilianu (Copilul) şi Dan Năstase (Omul cu mopul) desenează geometric, rece, relaţia dintre părinţii copleşiţi de problemele crizei economice şi cel care urmează să vină pe lume, inocentul bebeluş. Numai că inocentul bebeluş îi va sfâşia la propriu pe părinţi, tocmai pentru a opri viitorul măcel al adulţilor.
Întreaga distribuţie a spectacolului Contra democraţiei. Foto Mihaela Marin
Al doilea tablou, interpretat de Silvian Vâlcu (Primul bărbat) şi de Mihai Smarandache (Al doilea bărbat), este imaginea exactă a violenţei, a furiei şi a disperării reprimate din organizaţiile corporatiste. Ajunge o secundă de “democraţie”, de ieşire din reguli, pentru ca să-ţi ucizi aproapele. Cu zâmbetul pe buze, ca o necesitate!
În al treilea tablou ne reîntâlnim cu Oana Ştefănescu (Farah) şi Mugur Arvunescu (Jose), care ne vorbesc clar şi explicit despre falsa înţelegere a celorlaţi, a emigranţilor, cu altă cultură, cu altă mentalitate, veşnic străini. Farah, femeia arabă, şi Jose, vecinul spaniol, oricât ar mima conceptul de “politically correct”, el se destramă într-o singură secundă, cea a adevărului. Diferenţele, graniţele nu pot fi trecute.
Următoarele două tablouri cu X (Richard Bovnoczki), Y (Silvian Vâlcu), Z (Alina Berzunţeanu), Bărbatul (Mugur Arvunescu), Vecina (Oana Ştefănescu) şi Vecinul (Mihai Smarandache) sunt parcă trase la indigo. Incredibila şi omnipotenta forţă a Răului, sub forma anonimă a unor litere, a unor tipologii arhetipale, este expusă live, ca într-un reality show.
Mihai Smarandache şi Silviu Vâlcu. Foto Mihaela Marin
Şi în fine, ultimul episod al acestui spectacol este un alter-ego al primului tablou, o încheiere rotundă, a ceea ce înseamnă democraţia, văzută prin relaţia copii-părinţi. Alina Berzunţeanu – Mama -, Mihai Smarandache – Tatăl – şi Silvian Vâlcu – Fiul – ne strigă în faţă: ei bine, democraţia şi libertatea fără discernământ, fără conştiinţă, se transformă într-un monstru.
O să mă întrebaţi şi o să vă întrebaţi prietenul/prietena, reţeaua de pe Facebook, de ce m-aş duce la aşa ceva? Pentru foarte multe motive. Unul dintre cele mai importante este echipa actorilor, care joacă “fără plasă”. Un altul, pentru care merită să ieşiţi din casă, dezlipindu-vă de monitoare, plasme, tablete, iPhone-uri, SMS-uri, e să vă uitaţi deconectaţi de toate aceste “upgradări”, în oglinda care vi se pune în faţă. Ce spun actorii Teatrului „Odeon”, ce spun regizorul Alexandru Dabija şi autorul Esteve Soler este chiar despre noi, despre voi. E bine să fiţi atenţi, măcar o oră şi 15 minute (atât ţine spectacolul, încât să nu vă plictisiţi), şi să aveţi timp să “încasaţi” pumnii realităţii imediate şi viitoare! Oricum, sado-masochismul se poartă în România, acasă, la serviciu, la televizor, în clasa politică, în timpul liber etc.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.