Când doi se bat, al treilea încearcă să profite

”Obiectivul fundamental repetat în numeroase rânduri este acela de a pune capăt cât mai repede posibil acestei guvernări toxice, care face un rău imens României.

De (I.R.)
Când doi se bat, al treilea încearcă să profite

”Obiectivul fundamental repetat în numeroase rânduri este acela de a pune capăt cât mai repede posibil acestei guvernări toxice, care face un rău imens României.

Ludovic Orban a anunțat luni că PNL a decis să depună o nouă moţiune de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, anunțul venind în contextul informațiilor privind ruperea coaliției de guvernare PSD-ALDE.

„PNL a luat astăzi în dezbatere situaţia politică şi a luat decizia depunerii unei moţiuni de cenzură, cu atât mai mult cu cât este din ce în ce mai probabilă destrămarea coaliţiei de guvernare”, a declarat Orban.

Acesta a menționat că practic PNL a mandat liderii grupurilor parlamentare liberale să iniţieze consultări pe această temă cu liderii celorlalte grupuri, mai puţin PSD.

”Obiectivul fundamental repetat în numeroase rânduri este acela de a pune capăt cât mai repede posibil acestei guvernări toxice, care face un rău imens României. Oricând vom avea capacitatea de a obţine o majoritate parlamentară care să voteze demiterea acestui Guvern, PNL va face acest lucru şi demarăm practic negocierile pentru moţiunea de cenzură”, a mai afirmat liderul PNL.

Ludovic Orban a mai susținut că dacă trece moţiunea de cenzură, obiectivul PNL este de a ajunge la alegeri parlamentare anticipate.

El a spus că PNL e pregătit în orice moment să-şi asume guvernarea, însă doreşte ca acest lucru să se facă în urma votului românilor.

Teoria lui Ponta despre moțiune

Liderul PRO România, Victor Ponta, s-a referit luni la anunţul privind depunerea unei moţiuni de cenzură de către liberali., spunând că Ludovic Orban, ‘face un joc ascuns’, ‘ieşind cumva să o sprijine pe Viorica Dăncilă’, a afirmat, luni,

„Cred că domnul Orban ori face un joc ascuns pe care nu-l înţelegm noi, are vreun blat ceva, ori a vorbit aiurea. De ce să faci moţiune de cenzură, din moment ce Guvernul trebuie să vină să ceară votul pentru restructurare? (…) 45 de zile – timp în care trebuie să vină pentru vot. Dacă au 234 de voturi – nu de la PRO România -, pot să continue. Poate fac o restructurare atât de bună, încât o să ne convingă şi o să-i susţinem. Domnul Orban, din câte ştiu eu, nici nu e parlamentar. Cred că a ieşit cumva, aşa, s-o sprijine pe doamna Dăncilă şi nu înţeleg de ce”, a afirmat Ponta la Parlament.

El a adăugat că PRO România va discuta ce atitudine va aborda în privinţa unei moţiuni de cenzură „la acel moment”.

„Noi ne-am făcut de râs, practic, alături de PNL în sesiunile anterioare, când au depus moţiuni şi nu voiau să treacă moţiunea. Ei le făceau aşa, pentru dumneavoastră, să se facă că fac opoziţie, dar USR zicea că ei nu vor la guvernare, că PNL n-au guvern. Nu ştiu ce face PNL-ul, e treaba lui”, a susţinut Victor Ponta.

PNL a iniţiat o moţiune de cenzură şi la finalul sesiunii parlamentare trecute, fără șanse de succes însă. Atunci, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă a înregistrat doar 200 voturi ”pentru” şi 7 ”împotrivă”, în condiţiile în care pentru adoptare erau necesare 233 de voturi „pentru”.

Prima reacție din PSD

Deputatul PSD Eugen Nicolicea nu crede că ALDE va face o majoritate cu PNL și USR pentru a vota împotriva Guvernului Dăncilă, în cazul unei moțiuni de cenzură.

„ Etapă a două aceea cu votarea unei moțiuni de cenzură este discutabilă ținând cont că un politician responsabil trebuie să se gandească și ce urmează după. Când te gândești ce urmează după te gândești cu cine faci majoritatea respectivă. Îmi e greu să cred că USR se va întâlni cu PNL, cu ALDE să facă o majoritate chiar și împotrivă Guvernului Dăncilă. Această etapă trebuie văzută ulterior, după alegerile prezidențiale”, a declarat  Nicolicea, la Antena 3, întrebat despre moțiunea de cenzură anunțată de PNL.

Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE, a spus în schimb după ruperea Coaliției cu PSD că partidul său va vota o moțiune de cenzură.

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

  1. Asa o fi, mai Ponta care iti bati joc de o tara , ia citeste ARTICOLUL 89 si Articolul 107 din Constitutie si dezleaga „rebusul”!
    Doamna Dancila se mearga fara grija in PArlament sa ia votul de incredere cu toate schimbarea ta de compozitie”chimica toxica ” ce o faceti cu TAriceanu,MAior si Mircea Diaconu,
    si sa-l ia fara grija !
    Asta in cazul in care dl.Iohannis nu admite remanierea !
    Ponta reprezinta tot ce este mai urat, mai odios dintre asa zisii oameni politici ce spurca Romania !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.