Plecarea Nokia de la Jucu reprezintă încă o “reușită” a acestei guvernări, chiar dacă premierul Boc ne asigură că vor veni alţi investitori – de parcă simplul fapt că investitorii vin şi pleacă, precum Nokia, ar reprezenta vreo realizare în sine.
Mă tem că suita de investitori care înregistrează un eşec în România va spori. Şi nici nu are cum să fie altfel, când aceşti investitori sunt întâmpinaţi de un climat de nesiguranţă economică şi de haos legislativ. Cauzele plecării Nokia nu ţin de povestea capitalistă, care implică, inevitabil, prefaceri, dinamism, ci mai degrabă de o împotmolire în mocirla românească. Modificările Codului fiscal, mărirea aberantă de TVA, unică în Europa, plus gogoaşa autostrăzii au făcut ca Nokia să simtă că bate pasul pe loc aici.
Din păcate, victimele acestei situaţii nu sunt cei de la Nokia, care-şi iau catrafusele şi o întind spre Asia, unde cu siguranţă vor beneficia de paleta necesară de facilităţi. E vorba de cei peste 2.000 de şomeri, care sunt pe conştiinţa acestui guvern ce n-a făcut niciun demers în a convinge investitorul finlandez să rămână. De fapt, guvernul Boc nu face altceva decât să radă tot ceea ce înseamnă loc de muncă. Şi asta nu doar în zona muncitorimii, ci şi la nivelul clasei de mijloc, care a scăzut drastic în ultimii ani.
Consecinţele sociale în cazul unor dislocări de asemenea proporţii sunt pe măsură. Comisia Europeană şi-a exprimat îngrijorarea în acest sens, în contextul în care combaterea consecinţelor sociale ale crizei reprezintă o prioritate la nivel european. Din păcate, politica dezastruoasă de atragere a fondurilor europene ne face să fim descoperiţi în faţa consecinţelor sociale. Există Fondul european de ajustare la globalizare, creat special pentru asemenea situatii.
Dar mă tem că PDL nu are preocupari de natura aceasta, ci trăieşte cu gândul că pomenile electorale vor compensa şomajul oamenilor de la Jucu şi din alte părţi. Însă, după cum se arată 2012, tehnicile deja exersate ale fraudării s-ar putea dovedi ineficiente…