Republica Panglicii Tăiate. În România, simplul fapt că un proiect este terminat sau doar început ne este vândut de politicieni ca un miracol

Există o țară în Europa în care zece kilometri de autostradă sunt tratați ca și cum s-ar fi construit Canalul Panama. E țara în care o secție de spital renovată dă mai multe discursuri salvatoare decât pacienți vindecați. E țara în care inaugurarea unei săli noi de sport aduce un alai de oficiali, panglici și laude nesfârșite.

Pentru că vorbim de România, la noi, normalitatea nu mai este o obligație a statului. A devenit un eveniment.

Politicienii au identificat cea mai de succes strategie electorală: să transforme ceea ce sunt obligați să facă în acte de eroism administrativ. Au asfaltat un drum? Conferință de presă. Au schimbat geamurile unei școli? Comunicat triumfal. Au cumpărat un aparat pentru spital? Felicitări repetate și fotografii din toate unghiurile.

Și cel mai tare, când nu au ce inaugura, inaugurează începutul lucrării. Prima lopată. Primul excavator. Prima mistrie. Prima cască de protecție. Primul ciocan. Primul utilaj pornit pentru camerele de filmat. În România s-a inventat performanța unică de a sărbători șantierul înainte ca proiectul să existe cu adevărat. Până la inaugurarea finală, e posibil să moară proiectul.

Spectacolul, să recunoaștem, este completat de administrațiile locale care se felicită pentru lucruri pe care cetățeanul le plătește deja prin taxe și impozite. Un parc curățat devine realizare edilitară. Un pârâu decolmatat devine proiect strategic urban. Un iaz populat cu pește ajunge subiect de glorie comunitară. Dacă mâine cineva schimbă un bec într-o instituție publică, există riscul să vedem și un clip video pe pagina oficială cu măreața realizare.

Nu spun că drumurile, spitalele sau școlile nu trebuie construite. Ba dimpotrivă. Tocmai pentru că sunt atât de importante, ele ar trebui să fie rezultatul firesc al unei administrații competente, nu decorul unei campanii electorale permanente.

Problema nu este că se inaugurează. Problema este că se exagerează până la ridicol. Într-un stat funcțional, administrația este apreciată pentru consecvență, pentru eficiență și pentru proiectele care schimbă cu adevărat viața oamenilor.

Cumva, cel mai trist lucru nu este în mod neapărat lipsa autostrăzilor. Nu întârzierile din spitale. Nu școlile care încă așteaptă investiții. Ci faptul că am ajuns să aplaudăm normalitatea ca și cum ar fi un miracol.

Cât timp vom confunda obligația cu performanța, politicienii vor continua să ne vândă firescul drept extraordinar. Este mai ușor să tai o panglică decât să ridici standardele.