Căpitanul Ponta

Nu este vorba despre vreun căpitan din categoria eroică, gen căpitanii Ion, Baba Novac sau Valter Mărăcineanu, și nici de vreun căpitan din categoria SF, gen căpitanii Nemo sau Picard. Este vorba despre un căpitan contemporan sub acoperire, avansat la acest grad de Serviciul de Informații Externe (SIE), care a fost și este un politician important în România.

Printr-o declarație politică din 20 aprilie 2013 și printr-o interpelare din 6 iunie 2013, am semnalat, în calitate de senator, că Victor Ponta, pe atunci premierul României, a fost racolat în anul 1997, în timp ce era procuror, cu doi ani vechime în profesie, în SIE de către generalul Cornel Biriș, un profesionist al spionajului românesc, și a activat în unitatea deplin conspirată denumită „Umbre“, „Fantome“ sau „H“. Informația primară mi-a fost furnizată de jurnalistul Ovidiu Ohanesian, care era specializat pe servicii secrete, și mi-a fost confirmată de un general în rezervă, care a activat într-un astfel de serviciu. După această racolare, Victor Ponta a fost promovat de la un Parchet de sector din București (Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1) direct, sărind două trepte, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, unde a activat în Direcția Anticorupție, de Urmărire Penală și Criminalistică, condusă atunci de actualul procuror general Augustin Lazăr. Am mai arătat atunci că procurorul Ponta a fost trimis în misiune externă sub acoperirea participării la un curs de specializare antimafia organizat de Procuratura Națională Antimafia din Italia.

Ulterior am aflat că intrarea și ascensiunea lui Victor Ponta în guvern și în politică s-au datorat tot generalului Biriș, care l-a prezentat premierului social-democrat Adrian Năstase, cu recomandarea că este „un tânăr de perspectivă“. Au urmat numirea lui Ponta ca șef al Corpului de Control al prim-ministrului, cu rang de secretar de stat, în aprilie 2001, și desemnarea sa ca ministru delegat pentru Controlul implementării programelor cu finanțare internațională și aplicării aquis-ului comunitar în guvernul Năstase, în martie 2001, concomitent cu promovarea sa în funcțiile de președinte al Organizației de tineret a PSD și de vicepreședinte al acestui partid.  În februarie 2010, Ponta a fost ales președinte al PSD cu sprijinul serviciilor secrete, îndeosebi al SRI, al cărui director era nașul său George Maior, iar după ce a ajuns șef al Guvernului în luna mai 2012, a avut grijă ca aceste servicii să aibă cele mai mari bugete din perioada postdecembristă și a coabitat cu ele într-un dolce far niente, manifestat plenar în vilele de protocol ale SRI.

Dezvăluirile mele privind racolarea ex-premierului Ponta de către SIE au fost confirmate ulterior de către președintele Traian Băsescu, care era comandantul suprem al serviciilor secrete și avea acces la multiple informații. În cel puțin trei rânduri, ultima oară în octombrie 2014, în plină campanie electorală pentru funcția de președinte al României, la care Ponta a fost candidatul PSD, Traian Băsescu a declarat public că „Victor Ponta trebuie să recunoască că în perioada 1997-2001 a fost ofițer acoperit al SIE“, precizând că aceasta este o realitate pe care este gata să o demonstreze. Racolarea lui Ponta de către SIE nu a fost negată de către directorul acestui serviciu din perioada 1997-2001, Cătălin Harnagea, care ar putea să ofere mai multe amănunte.

Cele mai multe amănunte despre racolarea și colaborarea lui Ponta cu SIE le-a oferit săptămâna trecută prim-redactorul-șef adjunct al ziarului Evenimentul Zilei, Mirel Curea, unul din cei mai bine informați jurnaliști despre tenebrele serviciilor secrete. Acesta îl acuză pe Victor Ponta că a fost selecționat, recrutat și pregătit ca ofițer acoperit al SIE în perioada în care era procuror și oferă detalii privind misiunile pe care le-a îndeplinit. Potrivit jurnalistului Mirel Curea, în perioada decembrie 2000 – februarie 2001, Ponta a fost trimis în misiune ca ofițer SIE sub acoperire, cu gradul de căpitan, în Italia, la Procuratura Națională Antimafia, unde a executat misiuni foarte precise, în principal de cunoaștere a unor metode de lucru ale serviciilor de informații interne din Peninsulă, pe linii de muncă speciale, de care s-a achitat onorabil. Jurnalistul de la Evenimentul Zilei mai afirmă că în luna martie 2001 Ponta a fost trimis în SUA, la Departamentul Trezoreriei, iar în iulie 2002 la Bruxelles, la OLAF.

Fostul premier Victor Ponta nu a avut nicio reacție de negare, de respingere a afirmațiilor subsemnatului, ale ex-președintelui Traian Băsescu sau ale jurnalistului Mirel Curea. Ponta a avut totuși o reacție de acoperire a trecutului său în SIE după declarația mea din aprilie 2013, prin care am devoalat în premieră racolarea sa de către serviciul de spionaj românesc. În acest scop s-a prevalat de funcția sa de șef al Guvernului și de relațiile sale personale și instituționale. Mai exact, a inițiat o Hotărâre de Guvern, cu nr. 223/2013, pentru aprobarea Listei cuprinzând categoriile de informații secrete de stat din domeniul de activitate al Serviciului de Informații Externe, care a fost adoptată și publicată în Monitorul Oficial din 10 mai 2013. În secțiunea C din anexa ce cuprinde această listă a fost adăugat la pct. 4 faptul că constituie informații, date și documente secrete cele care se referă la „personalul din domeniul activității informative, chiar și după încetarea, în orice mod, a raporturilor de muncă sau de serviciu“. Prin această adăugire, premierul Ponta a blocat o posibilă deconspirare a sa ca ofițer acoperit al SIE. La pritocirea acestei hotărâri de guvern, Ponta a beneficiat de concursul directorului de atunci al SIE, venerabilul Teodor Meleșcanu, care a fost desemnat în această funcție cu sprijinul substanțial al liderului PSD și al parlamentarilor acestui partid. Meleșcanu se afla în relații apropiate cu socrul lui Ponta, Ilie Sârbu, pe atunci liderul grupului parlamentar al PSD din Senat, activând amândoi în umbra Direcției de Informații Externe a Securității înainte de răsturnarea din decembrie 1989.

Căpitanul spion Victor Ponta a devenit prim-ministru al Guvernului României în luna mai 2012, funcție pe care a deținut-o până în octombrie 2015. Căpitanul spion Victor Ponta era cât pe ce să devină și președintele României în toamna anului 2014. Unde ar fi ajuns România cu un președinte ca Victor Ponta (fost căpitan acoperit al SIE), cu un prim-ministru ca nașul George Maior (care a deținut 8 ani funcția de director al SRI și avea obsesii legate de legile Big Brother și fantasme cu cardinalul francez Richelieu și cu cancelarul german Bismark), cu un director al SRI ca nașul Gabriel Oprea (fost vicepremier pentru securitate națională și ministru de Interne (cu obsesii și fantasme de moș Teacă), cu un director al SIE ca socrul Ilie Sârbu (care a fost ofițer deplin conspirat al DIE înainte de decembrie 1989) și cu un ministru al Justiției ca amicul Horia Georgescu (fost secretar general și președinte al Agenției Naționale de Integritate, uns în aceste funcții pe fals, fără să aibă studii juridice certe și fără să fi exercitat vreo profesie juridică)? Probabil că în țara noastră ar fi fost instaurat un regim caracterizat prin corupție, nepotism și autoritarism, de genul regimurilor africane instaurate cu decenii în urmă de foști căpitani ca Muammar Ghaddafi (în Libia), Jean Bedel Bokassa (în Imperiul Central-African) sau Idi Amin Dada (în Uganda).

 

P.S. Dacă tot clamează că vor să elimine statul paralel, președintele PSD și al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, și marionetele sale din fruntea Guvernului și a Serviciului de Informații Externe, Viorica Dăncilă, respectiv Gabriel Vlase, ar putea iniția abrogarea normelor prohibitive introduse de fostul prim-ministru Victor Ponta prin Hotărârea Guvernului nr. 223/2-13, în vederea deconspirării ofițerilor acoperiți ai SIE care au deținut sau dețin funcții importante în stat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 11
Valer Marian 279 Articole
Author

7 Comentarii

  1. Nu e singurul politician cu grade la umbra !E plin ochi parlamentul,care mai de care SRI,SIE,Serviciul de informatii al MAI etc!Care cum auzi mason,poti fi sigur ca e SIE!

  2. Ponta, capitan am fost si eu, dar nesimtit ca tine, niciodata!

  3. Ponta este albanez, el sa declarat albanez (albanezii sunt arnauzii care veneau si-ti luau vaca si oaia din curte), Ponta s-a dus sa pupe papucul lui Erdogan, Ponta este cel care l-a vindut pe Geoana, Ponta este un procuror acuzat de crima, Ponta este cel care a pierdut in fata lui Johannis!?Ponta este cel care acuza? Ponta este cel care a guvernat impreuna cu Basescu! Ponta este cel care a bagat Romania in datorii, Ponta este cel care are conturi in Panama (conturi administrate de Elena Udrea). Ponta este in libertate?”’? Ponta este in libertate???

  4. Va rog sa nu mai denigrati securistii turnatori, care fura de rup prin asociati, in cazul de fata Ghita, cu sprijinul statului patalel, cu care probabil si impart. Le nedreptatiti pe #….iste, Udrea, Madam Firea, care venite dintr-o meserie practicata pe scara larga in Moldova se marita cu hoti patentati, Pandele , Cocos si fura si ele pebtru binele tarii si statului paralel. Nici nu s-a uscat bine cerneala pe contractul de superautobuze turcesti(mai bune ca Mercedesul) semnat de neprihanitele Cliseru si Firea…. daca nu-l injura pe Dragnea le umfla……

  5. AOLEU ! Si tu Ponta?: Cel mai iubit dintre pamanteni ? Alaltaeri umblai cu Dragnea la brat prin fel de fel de intanliri prin tara, doamne ce prietenie , ce intelegere in cuget si simtiri , ieri umblai de gat cu Crin , ce minunatie , unul presedinte de tara , altul prim-ministru ! Acum ,iti sta mintea , amandoi sunt dusmani ireconciliabili ai lui Ponta ! Chiar asa ? numai tu ai dreptate , mister Ponta ,numai tu esti perfect ? Cand erati prieteni la catarama tu-i lucrai pe dedesubt ! Ce rusine d-le Pont ? Chiar asa , niciun pic de loialitate cinstita ?

  6. Jocuri murdare, Domnule Valer Marian! Oare pe ce ștat de plată sunteți? Legat de nepotisme, sigur, Domnul Marian are dreptate! Îmi place să fiu obiectiv. Nu sunt de acord cu PCR-ul modern (Pile Cunoștințe Relații). Altfel, „distinsul” Domn instigă la trădare, deoarece deconspirarea agenților sub acoperire, buni-răi nu stăm să-i judecăm acum, asta înseamnă. Toate statele lumii au „acoperiți” în mass-media și/sau politică. Toate! Doar că ei rămân secreți, numai în România trebuie să-i cunoască toată lumea, în special serviciile străine. Domnule Marian, dar de ce nu cereți o desecretizare a listelor cu „acoperiții” CIA, FSB, Mossad și alte servicii mai mult sau mai puțin „partenere strategice”? Că politica românească și nu numai, cam toate palierele societății românești sunt penetrate, este „full” la acest capitol. Deci, după „distinsa” opinie a Dumneavoastră, toți agenții conspirați ai serviciilor secrete românești, fie ei politicieni sau nu (desecretizarea listelor i-ar scoate pe toți la lumină, nu numai cei din politică – perversă manevră), trebuie să fie „la vedere”? Păi, atunci de ce le mai spunem servicii secrete? Mai bine servicii publice!

    • Pt ca daca vrem democratie nu au ce cauta in politica. Poate dvs va place dictatura sau nu v-ati dat seama. De ce ar mai scrie in lege ca le este interzis la politicieni, magistrati etc sa faca politica? Pt a o incalca chiar de cei care trebuie s-o apere?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.