Capturarea lui Maduro ar putea fi un dezastru pentru China

Pentru Trump, capturarea lui Maduro marchează un alt pas în planul său, numit de către cei din interior „Doctrina Donroe”, care vizează eliminarea influenței chineze din curtea Americii.

De L.V.
Capturarea lui Maduro ar putea fi un dezastru pentru China

Pentru Trump, capturarea lui Maduro marchează un alt pas în planul său, numit de către cei din interior „Doctrina Donroe”, care vizează eliminarea influenței chineze din curtea Americii.

Capturarea lui Maduro va fi o lovitură dură pentru China, care este cel mai mare cumpărător de petrol venezuelean, scrie The Telegraph, potrivit  4media.ro.

Beijingul nu a considerat petrolul din Venezuela drept un import de carburanți, strict comercial.

China o vede ca pe o rambursare a datoriilor pentru împrumuturi.

Acestea au fost estimate la 60 de miliarde de dolari pe care le-a investit în proiectele petroliere venezuelene.

Acum, regimul comunist s-ar putea confrunta cu pierderea totală a rambursărilor, arată sursa citată.

Rezervele petrol ale Venezuelei,  cele mai bogate din lume 

„Mai precis, trebuie să înțelegeți cât de devastator este totul pentru China”, a declarat o sursă apropiată administrației americane.

„Fie că este vorba de Venezuela sau Iran, Trump este pe punctul,

aproape de unul singur, să dea înapoi influența geopolitică a Partidului Comunist Chinez cu peste un deceniu.”

Pentru Trump, capturarea lui Maduro marchează un alt pas în planul său, numit de către cei din interior „Doctrina Donroe”, care vizează eliminarea influenței chineze din curtea Americii.

China a condamnat acţiunea Statelor Unite în Venezuela într-o declaraţie emisă de Ministerul de Externe care foloseşte termeni categorici, relatează CNN.

„China este profund şocată şi condamnă cu fermitate utilizarea flagrantă a forţei de către SUA împotriva unui stat suveran şi (trece la) acţiune împotriva preşedintelui său, (Nicolás Maduro)”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului într-o postare pe X.

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. „Capturarea” (de fapt, RĂPIREA – în urma unei LOVITURI DE STAT MILITARE EXTERNE – și SECHESTRAREA) lui Maduro ar putea fi un dezastru pentru” Trump! Nu pentru că nimeni nu-i va mai putea da acu’ Nobălu’ păntru Pace, ci pentru că Trump va deveni un paria în Lume, „taxele” MAFIOTE ABUZIVE deja impuse în întreaga Lume au fost și au rămas ILEGALE, n’-au nici o bază juridică, economică sau morală, iar acum „a pus capac” situației, prin ANEXAREA petrolului venezuelan. Nimeni nu va mai avea încredere în S.U.A. și în Trump! Hallelujah, brothers!

  2. Nu doar resursele de petrol, ori pentru a stabili cine este ‘stapanul’ emisferei vestice, ci ‘izolarea’ Chinei. ‘Dragostea’ manifestata pentru Putin, are ca scop cel putin obtinerea ‘neutralitatii’ acestuia in viitorul conflict (care poate fi considerat inceput chiar din acest moment) cu China. Traim vremuri interesante!

  3. Chiar nu as plange de mila Chinei,sper ca e o gluma articolul,petrolul venezuelean e infect nu se compara cu ala rusesc sau arab

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.