Care-s liberalii care se vor parlamentari

Lista finală a candidaţilor liberali pentru alegerile parlamentare a fost stabilită, anunță conducerea PNL Iaşi.

Această listă este rezultatul unei competiţii interne pe reguli stabilite la nivel naţional şi valabile pentru fiecare organizaţie, precum şi al analizei activităţii candidaţilor în ultimii patru ani, precizează șefii liberalilor ieșeni.

„Venim astăzi în faţa ieşenilor cu cea mai bună listă pe care PNL Iaşi o poate propune, compusă din colegi foarte bine pregătiţi profesional şi cu un background politic şi moral ireproşabil. Vreau să-i felicit pe toţi colegii care au intrat în această competiţie şi care şi-au arătat dorinţa de a reprezenta interesele ieşenilor în Parlamentul României. Nu a fost o competiţie uşoară, pentru că fiecare coleg candidat a avut un proiect politic solid şi o activitate foarte bună în ultimii patru ani. Totodată, această listă este bine echilibrată, cu bărbaţi şi femei, de la membri care au dobândit deja experienţă şi au avut rezultate foarte bune în Parlamentul României, în Guvern, în administraţia locală şi în activitatea profesională, la tineri dornici să devină o voce în puterea legislativă şi să reprezinte cu mândrie interesele judeţului nostru”, a declarat deputatul Alexandru Muraru, preşedintele PNL Iaşi, citat în comunicat.

Din partea PNL Iaşi vor candida pentru Camera Deputaţilor Alexandru Muraru, Sorin Afloarei, Sorin Năcuţă, Luciana Antoci, Costel Dolachi, Marius Minea, Maria Cabalău, Adrian Acostoaiei, Ioana Dănilă, Cosmin Stanciu, Florentin Ciobotaru şi Bogdan Iliescu.

La Senat vor candida Lucian Rusu, Romeo Vatră şi Petronela Nechita.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

8 Comentarii

  1. Individul din poza e o rușine națională. Un lingeți clanțe în orice condiții. Doamne ferește!

  2. Fratii Muraru sunt candidatii cei mai potriviti sa munceasca in calitate de detinuti pe viata la ocnele de sare sau la amenajarea rambleului cailor ferate facute cu niste detinuti din categoria fratilor Muraru. Sa nu treaca fratii Muraru degeaba prin lume, sa faca si ei ceva, este drept ca fara sa doreasca, dar sa faca fie si fortat si ceva util pentru societatea din Romania care i-a hranit atatia ani degeaba intr-un huzur total nemeritat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.