Castele pe vârfuri de stâncă, lupte religioase, o lume plină de enigme

Pământ al castelelor şi citadelelor fortificate, “Ţara Catharilor” este un teritoriu istoric din sudul Franţei. Numele i se trage de la mişcarea religioasă a catharilor, o sectă manicheană creştină, apărută în Orientul Mijlociu, ai cărei adepţi s-au stabilit, în secolele X-XII, în sud-vestul Franţei. Catharii au respins Vechiul Testament şi riturile catolice, fondându-şi propriile religie şi biserică, care le-au dus numele de “Perfecţii”.

În 1208, Papalitatea a lansat o adevărată cruciadă împotriva catharilor, considerându-i eretici. Ea s-a numit “Cruciada Albigensilor” şi a durat peste 30 de ani. Castelele şi citadelele sunt dovada eforturilor de apărare ale credincioşilor cathari, a căror rezistenţă a fost înfrântă în 1255.

Este uimitor interesul suscitat şi astăzi de această istorie religioasă, sfârşită în prima parte a veacului al XIII. În fiecare an sunt publicate romane, lucări de vulgarizare, opere de sinteză, rezultate ale unor cercetări ştiinţifce având ca subiect istoria cathară şi milioane de turişti vin să viziteze locul în care s-au desfăşurat dramaticele lupte menite să-i extermine pe toţi credincioşii. Se spune că Arnaud Amaury, episcop de Cîteaux, întrebat de soldaţi cum vor deosebi ereticii de drept credincioşi, ar fi rostit celebra frază: “Omorâţi-i pe toţi. Dumnezeu îi va recunoaşe pe ai săi”. Dacă fraza a fost pronunţată sau nu are mai puţină importanţă. Ea este însă elocventă pentru cruzimea războaielor din Evul Mediu.

Castelul Carcassonne

După terminarea Cruciadei, odată cu căderea castelelor Quéribus şi Puilaurens, ultimele citadele cathare, regiunea Languedoc a intrat în posesia Regatului Franţei. Sintagma “Castelele Catharilor” include şi o seamă de monumente care nu mai au neapărat legătură cu istoria ereziei din secolul al XII-lea. Sunt fortăreţe construite de regele Franţei, după Cruciadă. Unele dintre ele fuseseră, e drept, castre ale catharilor, dărâmate însă la construirea citadelelor.

Singurele adevărate castele cathare au fost localităţile fortificate Laurac, Fanjeaux, Mas-Saintes-Puelles. Altele ca Lastours-Cabaret, Montségur, Termes sau Puilaurens, şi vechiul Miramont din Ariège au dispărut de fapt sub construcţiile regale. Ultimul, care îi adăpostise pe “Perfecţi”, conducătorii spirituali ai catharilor, complet distrus în 1247, n-a mai fost reconstruit niciodată.

Carcassonne văzut de pe podul peste Aude

În 1209, existau patru episcopi cathari: la Albi, Carcassone, Toulouse şi Agen. Fortăreţele cathare, ridicate pe creştetul stâncilor, apărau graniţa cu Catalonia. Partea cea mai atractivă a unui circuit al acestor castele este departamentul Aude. El ar putea începe de la Carcassonne, oraş descoperit de turist de pe podul modern de peste râul Aude. Imagine minunată, mai ales la apusul soarelui, care aruncă reflexe aurii pe arhitectura elegantă şi complexă a locului, dând cetăţii un aspect ireal, asemănător celor din miniaturile gotice sau din picturile Primitivilor.

Castelul Queribus

Salvat în mod miraculous de vitregia timpului şi de prostia oamenilor, Carcassonne rămâne unul dintre ansamblurile fortificate cele mai uimitoare ce pot fi văzute în zilele noastre. Este o adevărată antologie în piatră, cu întăriturile sale, lungi de trei kilometri, cu cele 40 de turnuri, cele două porţi monumentale, cu barbacanele şi cu castelul prevăzut el însuşi cu 9 turnuri şi o poartă de apărare, cu un labirint savant de drumuri de strajă crenelate, cu întregul arsenal al arhitecturii militare medievale.

“Ţara Catharilor” este concentrată în Corbières, regiunea semi muntoasă din Languedoc Roussillon. Spre sfârşitul Cruciadelor papale şi regale, catharii s-au refugiat în Corbières, ultima lor redută. În această zonă, se poate găsi un loc de sejur în numeroasele sate din întreaga regiune. Vizitarea castelelor se poate face şi pornind de pe litoral, unde se găsesc numeroase staţiuni balneare şi case de vacanţă, cum ar fi Saint Cyprien, la Argelès, Canet în Roussillon sau Port Barcarès.

Cuiburile de vultur ale catharilor

Plecând pe Cărarea Catharilor

Castelul “Puilaurens” se află la graniţa dintre departamentul Aude şi Pirineii Orientali. Este situat într-un loc remarcabil, la o înălţime de 700 de metri, în mijlocul unei păduri de brazi, dominând satul Lapradelle şi valea râului Boulzane. Un adevărat “cuib de vulturi”, se poate ajunge la el pe o cărare înconjurată de o vegetaţie abundentă. În Evul Mediu, drumul era un fel de scară abruptă, şerpuind între întărituri de cărămidă zidite în fisura stâncii. Este format din două incinte şi patru turnuri de apărare rotunde. Sub corpul donjonului, cavităţile naturale erau folosite şi ca drum secret de retragere, ce dădea către versantul de nord. A fost menţionat prima dată în 985 şi a jucat un rol major în timpul cruciadei împotriva catharilor. Aici şi-au găsit adăpost numeroşi demnitari cathari, cum ar fi diaconii Bernard Ebruet, Pierre Brunet, Bérenger Maleret, Perfecţii Bérengère şi Marchiza de Porgna. Primul castelan cunoscut a fost Pierre Catala. În timpul lui Guillaume de Peyrepertuse, castelul a fost cucerit de Simon de Montfort, devenind castel regal. Prost întreţinut, a fost abandonat după Revoluţia Franceză. Legenda spune că “Doamna Albă”, strănepoata lui Filip cel Frumos, apare în nopţile cu lună, în vaporoase veşminte albe, pe drumul de pază al fortificaţiilor ruinate. A fost unul dintre ultimele locuri de refugiu ale catharilor după căderea, în 1244, a unui alt castel important, “Montségur”, simbol al rezistenţei occitane şi bastion al bisericii cathare. În realitate, el a devenit cu adevărat centrul acestei biserici în 1232, fiind numit de istorici şi nu numai “Vaticanul Cathar”. A rămas o legendă, un mit care pare etern. Nu se ştie nimic despre începuturile castelului, în afară de faptul că a fost “locuit dintotdeauna”. În 1202-1206, catharii l-au reconstruit pe acest pisc, ce aparţinea atunci lui Raymond de Péreille. Guilhabert de Castres, şeful Bisericii Cathare, s-a instalat aici. I-a urmat la conduceea religioasă fiul lui, Bertrand Marti. În 1242, din Montségur, au plecat 60 de cavaleri să-i ucidă pe inchizitorii de la Avignonnet. A fost una dintre acţiunile care au semnat condamnarea la distrugere a puternicei fortăreţe.

Castelul Villerouge Termenes

Există multe mistere la Montségur. O construcţie bizară permite apariţia unui fenomen solar în dimineaţa solstiţiului de vară, fenomen ce poate fi regăsit şi la Castelul Quéribus.

O altă enigmă este locul înhumării unui mare număr de persoane, ale căror nume se cunosc, dispărute în castel de moarte naturală, în numai 40 de ani. Nu există un cimitir şi se ştie că morţii nu erau incineraţi.

Restaurant în incinta castelului Villerouge Termenes

Ridicat pe un promontoriu stâncos, la 1.200 de meri altitudine, castelul oferă o panoramă remarcabilă către valea Aude şi masivul Saint-Barthélemy. De plan pentagonal, urmând conturul platformei pe care a fost construit, are o curte interioară cu loje şi anexe adosate zidului de apărare. Altădată, de la primul etaj al donjonului, se putea ajunge pe drumul de strajă. O scară interioară duce la o sală joasă rezervată muniţiei şi rezervelor de hrană. La solstiţiul de vară, lumina intră prin două ferestre de apărare şi părăseşte încăperea prin alte două situate în faţa lor.

Sărbătoare medievală în Villerouge Termenes

La picioarele donjonului se pot vedea vestigiile “satului cathar”, în care se fac acum săpături arheologice.

Când armata franceză condusă de seneşalul de Carcassonne, Hugues des Arcis, a asediat acest castel, numit de Papă “capul dragonului” sau “sinagoga lui Satan”, ea număra mai multe mii de soldaţi. Catharii aveau numai 200 de luptători şi aproximativ 300 de persoane care refuzau să se apere sau n-o puteau face, ca în cazul credincioşilor, femeilor, bătrânilor şi copiilor. Asediul a durat 10 luni. La jumătatea lui noiembrie, în 1243, un escadron basc, sau poate gascon, a reuşit să străpungă zidul de apărare. Un alt atac nocturn a luat cu asalt barbacana dinspre est. Castelul a mai rezistat până la începutul lunii martie 1244. Aceste două săptămâni de prelungire pe care le-au obţinut asediaţii constituie un alt mister al locului, care, în pofida explicaţiilor istoricilor, a rămas viu în imaginarul popular.

La mijlocul aceleiaşi luni, 220 de persoane s-au declarat gata să moară în flăcările ce au cuprins castelul. Printre ele, multe femei din nobilimea locală, cum ar fi Corba de Péreilha, soţia seniorulu locului, fiica lor Esclarmonde şi mama Corbei, Marchiza Hunaut de Lanta. Erau, de asemenea, Pons de Carol şi soţia sa Arzen, Bruna şi soţul ei Arnaud Domec, demnitari ai bisericii: Bertrand, episcop şi şef al ereziei, diaconul Guillaume Joannis. Dar şi negustori, cavaleri, soldaţi convertiţi…

Stradă în Carcassonne

Cei care au scăpat au fost interogaţi de Inchiziţie. Din mărturiile lor reiese că ar fi existat un tezaur la Montségur, pe care nu l-a găsit nimeni până acum şi în jurul lui s-au ţesut legende. Castelul, devenit garnizoană regală, a fost apoi abandonat ploii, frigului şi uitării oamenilor.

Plecând de la Puilaurens şi mergând către Cucugnan, se deschide un alt drum de picior care duce la Castelul “Quéribus”, de unde se vede un altul, “Peyrepertuse”, aflat la numai 5 kilometri distanţă.

Locul este grandios, cu o minunată vedere către Mediterana şi vârful Canigou. Castelul pare un deget ridicat către cer, la care se ajunge pe o singură scară. Construcţia a rezistat până în 1255.

Castelul Termes

Situat în comuna Cucugnan, care i-a inspirat lui Alphonse Daudet jurământul celebrului lui preot, pe un pinten îngust de stâncă, Quéribus a fost menţionat prima dată în 1020. Acest ultim bastion al credinţei cathare a continuat, după Cruciadă, să apere graniţa Franţei până în secolul al XVII-lea.

Numele lui este o enigmă. După numeroase propuneri etimologice, în zilele noastre s-a ajuns la concluzia că el ar însemna “stânca roşie”. Şi, într-adevăt, lumina soarelui la apus profilează reflexe portocalii unice pe peretele stâncos. Actuala construcţie este un amestec de clădiri datând din secolul al XII-lea până în veacul al XVI-lea.

Quéribus este şi el un castel al enigmelor. Sala principală, numită “Capela Sfântului Ludovic”, este cea mai importantă atât pentru frumuseţea arhitecturii cât şi pentru misterele ei, cum ar fi un faimos şemineu plasat într-un loc complet insolit, datarea “palmierului” central, care susţine magnifica boltă pe ogive încrucişate, existenţa anterioară a mai multor niveluri de locuire. Se adaugă o altă anomalie luministică, amintită de controversatul cercetător Fernand Niel, de data aceasta la solstiţiul de iarnă.

Ca şi Puilaurens, castelul a fost ultimul refugiu al capilor credinţei cathare.

Peisajul stâncos văzut printr-o fereastră a Castelului Termes

“În acest teatru al vântului, luminii şi stâncii, s-a încheiat drama catharilor. Nu în zgomotul luptelor, nici în flăcările rugului. Cortina a căzut peste liniştea ruşinoasă a trădării şi ultimele momene ale Quéribus şi Puilaurens s-au dizolvat în ceţurile unei istorii incerte. Acest sfârşit apare astăzi în ochii noştri aproape la fel de imprecis ca şi cum ar fi vorba despre o lungă agonie. Din acest motiv, fără îndoială, tradiţia, uitând că Puilaurens şi Quéribus au fost ultimele citadele ale credinţei cathare, vede adesea în Montségur punctul final al războiului albigensilor şi al dramei are s-a jucat aici cu 11 ani mai devreme, ultimul şi poate cel mai pur simbol al epopeei meridionale”, scria Corbeil.

Satul Cucugnan, devenit celebru graţie lui Alphonse Daudet

La Peyrepertuse, castelul din secolul al XI-lea, care face parte din aşa-numiţii “cinci fii ai oraşului Carcassonne” (Puilaurens, Aguilar, Quéribus, Terme şi Peyrepertuse), se află Biserica Sfânta Maria, construită în 1155. Castelul este unul dintre cele mai remarcabile exemple de arhitectură militară din Evul Mediu. Este situat într-o regiune ocupată încă din primele secole d. Ch. de romani. Se înalţă deasupra satului Duilhac, în inima ţinutului Corbières. Înainte, poteca abruptă, şerpuind pe stâncă, îl făcea accesibil numai pe jos. Acum turiştii pot urca cu maşina până în apropiere, urmând apoi un drum destul de lung, dar uşor de parcurs şi foarte pitoresc. Există în acest sit două castele distincte, cu case, cisterne, străduţe.

Viile din Touchan, toamna

După această vizită, mergând spre Tuchan, la numai 7 kilometri, se află castelul Aguilar, devenit fortăreaţă regală în 1257. Aici a fost filmat un serial de televiziune consacrat tezaurului catharilor.

În apropiera lui, merită vizitat satul Tuchan, centrul producţiei cunoscutului vin Fitou. Cam la 25 de kilometri de Tuchan se află şi Villerouge Termenès, cu castelul lui din secolul al XII-lea, acum restaurat, şi, ceva mai departe, Termes. Castelul Termes a fost cedat Regelui Franţie în 1228, fortificat în secolul al XIII-lea şi distrus în cel de la XVII-lea. Era o fortăreaţă cu două incinte, plasată într-o regiune aridă. Primele construcţii au fost ridicate imediat după anul 1000, cu rol important în sistemul de apărare al vicontelui de Carcassonne. Dominând cheile râului Sou, era considerat inexpugnabil. Citadela îi aparţinea bătrânului senior Raymond, probabil frate cu Benoît, episcopul Bisericii Cathare de la Razès. Ea a devenit proprietatea primul şef al cruciadei, Arnaud-Amaury, abate de Cîteaux. Mai târziu, Olivier, fiul contelui Raymond, a reuşit să reintre în posesia ei, dar numai pentru şase ani. Acesta avea să-l trădeze, în 1255, pe prietenul său Chabert de Barbaira, ultimul apărător cathar de la Quéribus.

Castelul Aguilar

Distrus de timp şi mai ales de oameni, de-a lungul unor perioade tulburi, castelul este acum obiectul unui proiect de restaurare.

Din aceste timpuri datează faimoasa “linie Maginot din Corbières”, cu numeroasele sale cetăţi, cum sunt cele amintite, cărora li se adaugă Opoul, Tautavel, Fenouillet. Şi tot în această perioadă au fost construite, aici, în sudul Franţei, castelele Bézu (anticul Albedun), Blanchefort, Coustaussa, Auriac, Durfort şi alte peste 20 de citadele ale căror ruine se pot vedea încă pe coastele munţilor. Citadele ale înălţimilor, multe dintre ele martori ai tragediei cathare.

Pentru sportivi şi temerari, locurile pot fi străbătute şi călare, cu ajutorul serviciilor locale de turism sau al localnicilor. Unul dintre trasee se numeşte “Drumul Cathar”. Este o iniţiere în călătoria prin ţinurile occitane din Corbières la Montségur, unul dintre cele mai vechi itinerare ecvestre din Franţa. Un circuit sălbatic printr-una dintre cele mai puţin populate regiuni ale Europei, cu spaţii virgine, cu popasuri simple.

Castelul Montsegur

Desigur, există şi hoteluri, şi camere de oaspeţi. Există locante în care se pot descoperi produsele tipice zonei, sau chiar restaurante care păstrează specificul medieval.

Indiferent pentru ce modalitate optează, vizitatorul găseşte aici o pagină din istoria Franţei şi a Europei, continuată de la un castel la altul, de pe o creastă de munte pe un pinten de stâncă. O pagină scrisă cu poveşti de credinţă şi sacificiu, de dragoste şi ură, de lupte politice şi religioase, de masacre care au punctat adesea rezistenţa cathară.

Numărul castelelor din “Ţara Catharilor” este mult mai mare. Istoria fiecăruia dintre ele este punctată cu întâmplări dramatice sau romantice. Toate ar merita să fie măcar menţionate. Poate altă dată?!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.