După declarațiile liderului delegației PSD Cătălin Ivan din PE, potrivit căruia Monica Macovei face obiectul a două sesizări în Parlamentul European, aceasta fiind acuzată de minciună, Cristian Preda a sărit s-o apere negând acuzațiile la adresa acesteia.
Jacqueline McGlade, directorul executiv al Agenţiei Europene de Mediu, s-a declarat de altfel “consternată” de acţiunile Monicăi Macovei, comportamentul europarlamentarului PDL fiind fără precedent în PE.
Cătălin Ivan revine așadar cu câteva precizări:
”Doresc să mai fac o scurtă precizare pentru domnul Cristian Preda, care văd că încearcă să-i sară în apărare Monicăi Macovei, acuzându-ne aiurea de minciună. Poate nu m-am exprimat eu destul de clar: numele complet al instanţei care va verifica abaterile doamnei Monica Macovei este Comitetul Consultativ pentru conduita deputaţilor şi este definit în cadrul regulamentului de procedura, Anexa 1 şi în cadrul noului cod de conduită. Iar având în vedere regulamentul, poate fi asemănat unei „comisii de etică”. Domnul Preda a crezut probabil că, dacă se leagă de detalii, o scapă pe Monica Macovei. Nu este cazul!”, i-a răspuns Ivan lui Cristian Preda care l-a acuzat într-o conferință de presă că minte iar Comisia de Etică a PE nu există, într-o postare pe blogul său.
Conform documentelor de pe site-ul Parlamentului European, există “Comitetul consultativ pentru conduita deputaților (denumit în continuare „Comitetul consultativ”) exercită funcțiile prevăzute la articolele 7 și 8 din anexa I la Regulamentul de procedură al Parlamentului European (Codul de conduită a deputaților în Parlamentul European în materie de interese financiare și conflicte de interese – denumit în continuare „Codul de conduită”)”.
Tot sâmbătă, într-o postare pe blog, europarlamentarul PSD o numeşte pe Monica Macovei “justiţiar de mucava” şi o acuză că ”atrage grave critici europene” României, susţinând că ar fi “invocat o serie de acuzaţii inventate şi mincinoase, numai pentru a face pe justiţiară, a fost devoalat de conducerea Agenţiei Europene de Mediu şi de cea mai mare parte a preşedinţilor Agenţiilor europene”.
”Ea a făcut ca Justiţia să devină politică, deşi mimează independenta”, a mai spus pesedistul pe blogul său.
Totodată, liderul eurodeputaților în PE a mai susţinut că ”prin acţiunile sale, Monica Macovei a slăbit credibilitatea Justiţiei şi a instituţiilor fundamentale ale statului, atât în faţa multor cetăţeni romani (care au crezut-o în trecut), dar şi în fata partenerilor externi (care încep acum să se lămurească cine este de fapt Macovei)”.
Prima sesizare la adresa Monicăi Macovei se referă la evenimentele din vară, iar cea de-a doua este făcută pe 19 noiembrie, de preşedinţii tuturor Agenţiilor Europene.
Membrii Comisiei de Etică vor da un verdict în perioada următoare, iar cea mai gravă pedeapsă pentru Macovei ar fi aceea de a-şi pierde mandatul de eurodeputat.