Cam asta s-a întîmplat zilele trecute, cînd o parlamentară de la USR, Corina Atanasiu, a adresat un îndemn către părinți să nu-și mai lase copiii la orele de religie.
Imediat a sărit purtătorul de cuvînt al Patriarhiei, popa Adrian Agachi, care a acuzat-o pe useristă de „atac suburban la adresa credinței, a Bisericii, a credincioșilor și a sfinților”. Atanasiu asta mai întîi s-a documentat dintr-o analiză apărută pe situl Edupedu, unde a descoperit că la orele de religie se face prozelitism: adică, pentru evaluare, copiii sînt trimiși la biserică – mai exact, în lăcașurile de cult ale Bisericii Ortodoxe, deși această materie ar trebui să se ocupe de religie în general, nu de ortodoxia autohtonă.