Știrea asta mi-a adus aminte că l-am văzut o dată în carne și oase. Să fie vreo zece ani de atunci, într-o iarnă. Tribunalul sectorului 1, clădire venerabilă și un pic sumbră, cum îi stă bine la noi unui asemenea așezămînt. În marele hol dinăuntru apare un bărbat hotărît scund, în pofida pantofilor aspiraționali cu tocuri înalte, păr vopsit în negru și îmbrăcat într-un paltonaș. Era prens Pol. Paul de România, adus, dacă nu chiar împins acolo, de niște trebi juridice.
Bărbații care ajung prin tribunale de unii singuri sînt ori aferați – avocații mai ales! – ori au un aer neajutorat care-i face să arunce în jur priviri sictirite. Cu un dosar la subțioară, Paul se străduia să pară aferat. Multe uși dau în holul acela, dar după cîteva secunde de neajutorare, prens s-a dus anume la una și a deschis-o fără să bată în ea, semn că mai fusese acolo. A ieșit după vreun minut, dîndu-și capul pe spate a indignare și s-a dus la alta pe care scria Registratură. Mai departe nu știu ce-a făcut. (Îmi venise rîndul să intru în biroul unde aveam treabă.)