Confirmare de laborator la Institutul „Cantacuzino”
Proba prelevată de la pacient a fost inițial testată pozitiv joi, 14 mai, prin testul Elisa. Ulterior, pe 18 mai, a fost confirmată prin tehnica Western Blot.
Testul a evidențiat prezența anticorpilor de tip IgM și IgG pentru serotipuri de hantavirusuri specifice Europei și Asiei: Puumala, Dobrava, Hantaan și Seoul.
Specialiștii precizează că aceste virusuri nu se transmit de la om la om, ci doar prin contact cu rozătoare.
Măsuri în spital și sancțiuni după controale
Ministerul Sănătății a dispus măsuri pentru limitarea riscurilor și remedierea problemelor din unitatea medicală. Opt pacienți contacți au fost relocați în saloane izolate și vor rămâne în carantină timp de 21 de zile.
Inspectorii sanitari au găsit mai multe nereguli, inclusiv probleme de igienă și depășirea capacității spitalului. În unitate erau internați 319 pacienți, peste cele 314 paturi funcționale. Au fost date amenzi: 2.000 de lei pentru deratizare și 3.000 de lei pentru nereguli în blocul alimentar. Inspectorii verifică și firma de deratizare.
De asemenea, s-au găsit zone neigienizate și probleme în depozitarea alimentelor. Spitalul a primit obligația unui plan de conformare și refacerea procedurilor de igienă și deratizare.
INSP a transmis că pacientul este stabil, conștient și cooperant. Autoritățile au precizat că nu există legături cu focarul de pe nava de croazieră din America de Sud, unde circulă virusul Andes.
Câți șobolani sunt in politică era normal să apară și la noi …de fapt acest flagel era de peste 36 ani in românia, dar nu l-a luat nimeni în seamă…mizeria ,starea deplorabilă în care se află spitalele, locurile publice, mijloacele se transport, școlile, grădinițele…
Daca ‘virusurili” nu se transmit de la om la om, pentru „contacti” prioritar ar fi consilierea psihologica pe langa tratametele eventualelor „comorbiditati”
Toate tarile au,pana cand sa nu aiba si tarisoara noastra hantavirus!