Cazul Bodnariu are un epilog fericit. Eliana Bodnariu, una dintre fetele familiei româno-norvegiene, luată de la părinți în 2010 a trecut prin cea mai frumoasă zi din viața ei. Eliana s-a căsătorit ieri cu iubitul ei, un român originar din județul Bihor. Evenimentul a avut loc în județul de unde provine mirele.
Printre nuntași s-au numărat români, norvegieni, danezi. Evenimentul a fost menționat și de senatorul Titus Corlățeanu care a scris:
„Acum 11 ani eram departe de a mă fi gândit, împreună cu colegul și prietenul meu Ben Oni Ardelean, la o astfel de zi…La acel moment, atât Eliana Bodnariu, cât și frații și surorile sale, fusesera luați cu forța de odioasa instituție norvegiană Barnevernet de la părinții lor, Marius și Ruth.
Anii au trecut, Domnul a lucrat în chip minunat, iar astăzi Eliana a fost o mireasă superbă. Am ochi de tată de fată care a fost mireasă, așa că stiu să văd și să simt o mireasă fericită și împlinită lângă tânărul soț pe care l-a ales. Îi privești ochii luminoși și fața care radiază, zâmbetul larg din inimă și o asculți cum cântă. O mireasă care cântă, lângă alesul inimii, e un lucru superb. Mai ales când îi cântă cu recunostință unui mare Dumnezeu, care a salvat-o și i-a dăruit o nouă viață.
În fotografii, la nunta organizată undeva în Bihor, de unde este mirele, veți regăsi români, norvegieni (părinții lui Ruth și una dintre surori), danezi, româno-norvegieni (Naomi, Matei, Ioan, Ezekiel, Rebecca, Nathanael), părinți, bunici, prieteni, familiile etc.
Oameni de la țară, oameni de la oraș, oameni din România, oameni din diaspora. Pentru mine, adevăratul epilog al recent laureatului la Cannes „Fijord” a fost de fapt astăzi. Această nouă familie româno-norvegiană, întemeiată astăzi și care va trăi în libertate, dragoste și în credință în România. Și, ceea ce este frumos pentru sufletul acestei mirese, este faptul că în ciuda traumei cauzate de un odios sistem de „protecție” socială numit Barnevernet, ea nu a uitat că în inima ei există cu putere și identitatea norvegiană și si-ar dori, la un moment dat, să se întoarcă în vizită în țara mamei sale, în care și ea a trăit câtiva ani, pentru a revedea Norvegia. Doar că ea a ales, pentru motive întemeiate, să își trăiasca viata si fericirea în România..”.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
Bataia este rupta din Rai !