Yutaka Ishiguro, șeful biroului din Geneva al celui mai important cotidian japonez – The Yomiuri Shimbun -, a avut parte de un tratament grosolan din partea unor persoane de la Parchetul General, scrie Jurnalul Naţional. Venit în România pentru a investiga moartea tinerei studente Yurika Masumo, jurnalistul a fost grăbit să părăsească Biroul de Presă al Parchetului General, pentru că persoanele de acolo aveau treabă. Chiar dacă mai avea de notat anumite amănunte, de dat un telefon, Ishiguro a fost poftit pe hol.
A găsit un loc unde să își poată pună carnetul să noteze ceva, dar a fost luat în colimator de paznic. „Aţi terminat la Biroul de Presă? Atunci, hai, afară, ce facem noi aicea?!”.
Politicos, japonezul a ieșit afară și, în fața Parchetului, s-a pus în poziția ghemuit și și-a notat ce mai avea de scris sprijinind carnetul pe genunchi. Jurnalistul a fost însoţit de ziarişti de la Jurnalul Naţional.
Pe drumul de întoarcere de la Baloteşti spre Bucureşti, trecând pe lângă pădurea în care a fost violată, tâlhărită şi ucisă conaţionala sa, Yutaka a mai făcut o remarcă pertinentă: „Nu este nicio staţie de autobuz în apropiere, nimic de interes.Taximetristul care i-a transportat pe Yurika şi Vlad ştia că nu aveau ce să caute aici. E implicat”.