Cazul Tequila: Gărgăuniada națională

CUM SUNĂ VIITORUL. V-am relatat în episodul anterior din peregrinările noastre prin lumea virtualului câte ceva despre vlogăriţa Bianca Adam, pe care tot Internetul o ştie de Tequila. Dar încă nu v-am spus nimic. Ţineţi-vă bine!

Aflaţi, stimaţi cititori, că domnişoara Tequila (care e, de loc, din Craiova) tocmai a strâns cam două sute de minori la #unshowgravmintal. Cele mai scumpe bilete au fost 150 de lei (alocaţia unui elev pe două luni). Aşadar, un Dan Puric al distracţiei adolescentine, în care direcţia nu contează. Să nu aruncăm piatra! Toţi am fost tineri, chiar dacă am uitat cum era. Să analizăm, cu luciditate şi fără deznădejde.

Alde Tequila are un milion de subscriberi pe Youtube. Ceea ce înseamnă că la ea se uită îndeobşte sute de mii de adolescenţi, de fiecare dată când mai urcă un video. Este populară ca orice vedetă mare, mare de tot, din show-biz-ul nostru românesc, care apare pe la televizor.

Când predam la liceu, îmi întrebam elevii cine sunt următorii: Ion Iliescu, Sorin Ovidiu Vîntu, Cristian Tudor Popescu etc. Trei din zece aveau o idee, vagă şi de cele mai multe ori greşită (nu am îndrăznit niciodată să îi întreb cine a fost Liviu Babeş, n-am vrut să disper). Tinerii cetăţeni, vă dau aici în scris, habar n-au cine sunt Liviu Dragnea sau Dacian Cioloş, nu îi interesează (şi de ce i-ar interesa?). Dar toţi cei cu conexiune la Internet ştiu cine e Tequila.

Studenţii au avut liber la călătorii cu trenul, să se ducă în judeţele lor, să voteze. Am fost şi eu în Gara de Nord (aveam drum către Braşov, unde mi-am lansat cărţile, la o librărie din Piaţa Sfatului) şi bineînţeles că am devenit reporter de la faţa locului. Ei bine, studenţii onorau călătoria gratis, dar nu mergeau să voteze – ţi-ai găsit, păi, ce, erau proşti?

Tinerii noştri cetăţeni deveneau exact ca noi, înaintaşii lor: stăteau la coadă pentru că era moca. Cei mai tineri mai aduceau vorba despre Tequila, dar deja la studenţie le cam trecuse vârsta.

#unshowgravmintal a fost ţinut la un club din Bucureşti. Impresarul fetei e celălalt băiat de la Hi-Q, cel care care nu e în politică, al cărui nume nu l-am putut reţine niciodată. Reporterii care au asistat la spectacol (un articol bun s-a scris în Vice) au consemnat că a fost un haos adolescentin, presărat de selfie-uri şi copii care s-au transmis singuri încontinuu pe net. S-a cântat (fals) şi s-a ţopăit, fără rigoare.

Stimaţi cititori, imaginaţi-vă că domnişoara Tequila are forţa mesajului pe care îl avea acum patruzeci de ani Cenaclul Flacăra. Numai că a cam dispărut mesajul. Aici nu mai e niciun pic de propagandă. Este pur şi simplu oglinda necenzurată de a fi foarte tânăr şi de a nu-ţi păsa de nimic.

Nici eu nu am reuşit să văd mai mult de două minute din fiecare clip în care Tequila făcea chestii absolut banale. Te întrebi, cu toată gravitatea de care eşti în stare îmbătrânind cert, de ce s-ar uita cineva la aşa ceva.
Mecanismul gloriei era cu totul altul când aveam eu cincisprezece ani (sau treizeci sau cincizeci de ani). Da, admirai o vedetă, de prin America, actor, fotbalist, cântăreţ, nu contează. Aveai postere în toată casa, cu faţa ăstuia (ăsteia) şi i te închinai ca unui zeu. Dar măcar gloria aceluia se baza pe ceva – realizări prin topuri muzicale, filme de Oscar, d-astea. Acum nu mai e cazul.

Ce s-a schimbat fundamental şi unde este cheia de înţelegere a noii generaţii (atât cât pot fi înţeleşi cei foarte tineri)? Tequila s-a făcut singură. Carevasăzică, este o vedetă autofabricată, care are, exact din acest motiv, o legitimitate incontestabilă. Am intrat, dacă nu aţi fost atenţi, în secolul selfie, în care fiecare poate deveni vedetă. Cu alte cuvinte, tocmai deplina banalitate a acţiunilor Tequilei reprezintă forţa ei. Tequila e pur şi simplu o fată de gaşcă, gata să facă toate nebuniile (nu vă gândiţi la nenorociri, căci adolescenţii şi preadolescenţii zilelor noastre nu propovăduiesc Sodoma şi Gomora, ba chiar dimpotrivă).

#unshowgravmintal confirmă că vlogăreala este o putere care continuă să crească. În câţiva ani, veţi vedea influenţa Tequilei în societate şi nu veţi şti de unde a venit. Mai ţineţi minte generaţia Midnight Killer, când vorbea Gheorghe la radio, şi tăia microfonul, şi învăţa, fără să fie explicit în demers, tinerii să fie concişi şi să aibă o minimă logică? Ei bine, uitaţi-o.

Generaţia următoare e mult mai deschisă către fenomene globale, nu cunoaşte graniţe în gap, e plină de gărgăuni şi – ce este esenţial – nu cunoaşte idealuri în colectiv.

Oamenii Tequilei nu sunt hipioţi (Bob Dylan avea ceva de spus şi încă mai are), nu sunt hipsteri (hipsterii sunt demodaţi, uitaţi-i şi pe ei, cu bicicletele şi barbişoanele şi feţele mioape şi veganismul lor, şi-au încercat revoluţiile şi bineînţeles că le-au ratat; toate revoluţiile se ratează), nu sunt rockeri, nu sunt punkeri, nu vin din lumea întunecată a gothic-ului, nu sunt băieţii de după blocuri, nu sunt metalişti, nu sunt manelişti. Ei nu sunt deprimaţi fără cauză, ei nu vor să schimbe lumea, ei trăiesc o fericire călâie şi foarte comercială, la adăpost de istoria mare.

Oamenii Tequilei vor să trăiască viaţa ca pe o succesiune de momente, toate imortalizabile şi uitabile în secunda următoare, secundă care aduce alt moment care se cuvine trimis în marea de biţi, ca un mesaj strălucitor şi gol de conţinut într-o sticlă într-un ocean care încetează să fie ocean spre a deveni suma acestor mesaje. Fiecare cu mesajul său deci.

Oamenii Tequilei sunt sublimarea omului recent, din care funcţia de memorie a fost abolită. Nu le profeţesc nici binele, dar nici răul. Nu sunt nici mai buni, dar nici mai răi (în niciun caz) decât cei dinaintea lor. Sunt ceea ce sunt.

Veţi vedea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Andrei Craciun 23 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.