Ce a făcut Băsescu în timpul protestelor din ultimele două zile

Preşedintele Traian Băsescu s-a aflat în Bucureşti în ultimele două zile, când mii de bucureşteni au ieşit în stradă pentru a-i cere demisia, iar protestele au ajuns la violenţe extreme. Potrivit România TV, atât sâmbătă, cât şi duminică, Băsescu a fost prezent la Palatul Cotroceni.

Conform sursei citate, şeful statului a păstrat în permanenţă legătura cu autorităţile implicate în vederea ţinerii sub control a situaţiei din Piaţa Universităţii.

Potrivit unor surse citate de România TV, există o preocupare la nivel înalt faţă de grupările de suporteri ce s-au dovedit a fi foarte bine organizate, apreciindu-se că acestea au scăpat de sub control. O parte a angajaţilor Administraţiei Prezidenţiale au venit la muncă, participând la mai multe şedinţe în legătură cu ceea ce s-a întâmplat zilele acestea.

Se pare că preşedintele nu ia în considerare, cel puţin deocamdată, convocarea unei şedinţe a CSAT sau o intervenţie publică pe marginea acestor evenimente. În schimb, preşedintele ar agrea ideea unui Pact Naţional pe Sănătate, propus deja de către liderul PSD, Victor Ponta.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.