„Sunt atât de multe legi, încât nimeni nu este scutit de a fi spânzurat” – Napoleon Bonaparte
A judeca cu bun simţ şi fără aversitate sistemul de Justiţie din România nu este o crimă. Nici măcar un afront adus, in corpore, celor care compun acest sistem. CSM poate să de-a nşpe mii de directive şi luări de poziţie, dar, până când libertatea cuvântului mai există în România şi până când capacitatea de a te întreba nu va fi un delict, sistemul de Justiţie din România suferă analize şi întrebări pertinente.
În toată nebunia post referendum, post Curtea Constituţională şi apoi post nebunia „arestaţi-i!” marca Danileţ şi post CSM, am dat întâmplător peste o serie de articole referitoare la Codul Civil Napoleonian şi reforma Napoleniană a Justiţiei. Mare lucru şi Internetul acesta. O imensă bază de date la dispoziţia oricui ştie să folosească o serie de instrumente. Aproape o structură paraleleă a serviciilor de informaţii (de fapt talibanii bombardau baze americane din Afganistan folosindu-se de id-uri false de fete pe Facebook, cerându-le soldaţilor Coaliţiei poze şi apoi folosindu-se de sistemul geo-tagging implementat pozelor pentru a stabilii cordonatele GPS ale bazelor militare). Revenind la Napoleon, el a fost cel care, după îndelungi observaţii, printre altele, a ajuns la concluzia că procurorul este nimic mai mult decât un avocat. Un avocat al statului, un avocat al poporului. Nu degeaba în SUA se spune „The state versus”…”Statul contra…..„. Aşa că i-a trimis pe procurori pe parchet. Adică în sală, alături de avocatul apărării, departe de judecător, realizându-se astfel o distincţie clară între judecător, cel care încadrează o faptă în spiritul şi litera legii şi avocaţi, care acţionează în numele şi beneficiul clientului, fie el avocat al apărării (de cele mai multe ori clientul fiind o persoană fizică sau juridică) sau al acuzării (clientul fiind statul / poporul).
Tot Napoleon a fost cel care, constatând că există mult prea multe legi („Sunt atât de multe legi, încât nimeni nu este scutit de a fi spânzurat”), a pus bazele Codului Civil Napoleonian, „pachet legislativ” care stă la baza multor Coduri Civile actuale din lume. Ştia Napoleon ce ştia, din moment ce Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului (Paris, august 1789), cartă fundamentală a tuturor democraţiilor moderne, avea un preambul şi 17 articole scurte, iar Constituţia SUA (1787 – cea mai veche constituție de tip federal din lume, fiind efectiv în vigoare de peste 200 de ani, cea mai veche constituție scrisă din lume care funcționează neîntrerupt de la adoptarea sa) avea 7 (ŞAPTE) articole, scrise cu peniţa pe întinsul a 4 pagini (cam un A4 listat). Apoi, tot americanii, în răstimp de aproape 250 de ani, au adus 27 de amendamente Constituţiei, primele zece, ratificate simultan între anii 1789 și 1791, fiind cunoscute sub denumirea de United States Bill of Right (Carta Drepturilor) și având O PAGINĂ scrisă de mână. Articole formate din propoziţii simple, clare, fără menţiuni, excepţii, derogări şi posibilitate de interpretare: subiect, predicat, complement.
Şi, citind despre reforma legislativă a lui Napoleon, vrând nevrând, m-am împiedicat mereu de expresia „VENERABILUL JUDECĂTOR”. Asta în timp ce în faţa ochilor aveam imaginea corespunzătoare a judecătorilor americani sau britanici din filme: nişte persoane peste 65 de ani, mereu tăcute, mereu stând şi ascultând.
Coborâm cu picioarele pe pământ şi privim în curtea nostră. CSM, faţă de Napoleon care trimitea procurorii pe parchet, le măsoară podiumul acestora, ca ei musai să fie mai presus de avocaţi şi le permite intrarea pe aceeaşi uşă cu judecătorii.
Mii de legi, zeci de mii de articole, zeci de Coduri, biblioteci întregi nu cu tratete juridice cu pur şi simplu cu stufoase Coduri.
Constituţia României are 156 de articole
Codul Civil – 230 de articole, unele articole fiiind adevărate nuvele ce se întind pe pagini întregi
Codul Penal – peste 350 de articole, volume întregi cu litere mărunte
Codul Fiscal – peste 300 de articole şi, cu normele metodologice şi de aplicare, bate lejer orice roman fluviu
Codul Muncii – 281 de articole, un mizilic faţă de codurile ce urmează
Cod de Procedură penală – peste 500 de articole (colecţie Agatha Christie, ce mai tura vura!)
Cod de Procedură civilă – peste 700 de articole (volume cât Casa Buddenbrook a lui Thomas Mann)
Şi mai avem Codul Silvic, Codul vamal, Codul aerian, Codul Audiovizualului….
Cu aceste de mii de articole, parafrazându-l pe Napoleon, dacă exişti, cu siguranţă poţi fi încadrat la o infracţiune sau contravenţie. Mai ales că, pentru a cita un judecător de la CURTEA CONSTITUŢIOANLĂ A ROMÂNIEI (Augustin Zegrean), „Asta e măreţia dreptului, toate legile lasă loc de interpretări”. Aşa că nici nu mai respitaţi. Cu siguranţă că în miile de articole ale hăţişului legislativ românesc se găseşte unul care să fie interpretat de un judecător astfel încât să ajungeţi în bucluc.
Şi am ajuns, iată, la venerabilii judecători. Vene-CE?!?!
Cristi Danileţ, membru CSM, aprigul apărător al democraţiei româneşti şi al statului de drept, are 37 de ani, divorţat, recăsătorit (DA, venerabil se referă atât la calitatea deosebită a experienţei şi studiilor, cât şi la cea privind normele de familie şi societate). Iar el e un “venerabil”. Alina Ghica (această Elena Udrea a magistraturii), preşedintele CSM are 36 ani, iar procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi (şi ea divorţată!), are 35 de ani. Plus, în tribunalele şi judecătoriile din ţară, venerabilii au şi sub 35 de ani. Bineînţeles, la 35 de ani, poţi încadra o faptă în spiritul şi litera Legii pentru că ai o vastă exerienţă profesională şi de viaţă. Profesional, doar ai terminat facultatea acum 35 de ani, ai făcut stagiatură câţiva ani, apoi ai activat ca avocat zeci de ani, apoi de 10 ani înveţi tainele aplicării Legii pe lângă un judecător. Iar profesional, ai deja o familie, copii, nepoţi chiar…Eşti trecut prin viaţă…
Preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii la 36 de ani….Procuror general al României la 35 de ani…Alaltăieri ţi-ai făcut buletin, ieri permis de conducere, acum câteva ore ai trăit fiorii primei iubiri şi acum eşti în fruntea venerabililor judecători. Cică SUA e ţara tuturor posibilităţilor?! Visul American e o glumă de spus în staţia de autobuz pe lângă visul român: Preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii la 36 de ani….Procuror general al României la 35 de ani.
Chiar aşa…Kovesi va fi schimbată, Ghica la fel (exceptând varianta că ar fi numiţi semizei, rupţi din Soare şi primesc postul pe viaţă!). Ce facem cu alde Kovesi?! O retragem din magistratură?! La 36 de ani o trecem în pensie?! Sau o numim şef la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buhuşi?! Ori redevine simplu procuror?! Serios, după ce ai fost procuror şef, e o insultă să devii şef de Parchet sau simplu procuror! Normal, ca ex procuror general ar trebui să ai 60-70 de ani şi să te retragi într-un loc liniştit, departe de zarva marilor oraşe…Normal aşa ar fi…Dar ce mai e normal în România când după modelul DD mâine Gheorghi a Petre merge să liciteze şi să câştige privatizarea CFR Călători “că el dă un miliard de para”?!
Mihai Petean, ftr.ro
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.