Ce mai varsă guvernanții noștri despre pensiile speciale!

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat miercuri că reforma prevăzută în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) va fi(…)

De (I.R.)
Ce mai varsă guvernanții noștri despre pensiile speciale!

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat miercuri că reforma prevăzută în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) va fi(…)

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat miercuri că reforma prevăzută în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) va fi făcută „aşa cum este prevăzută”, subliniind că cheltuielile din PIB cu pensiile de serviciu vor fi reduse conform prevederilor din PNRR.

„Reforma va fi făcută aşa cum este prevăzută în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Bani România are, problema este dacă este oportun să ducă mai mulţi bani sau mai puţini bani. PNRR-ul ne spune că trebuie să reducem ponderea cheltuielilor în PIB cu aceste pensii de serviciu. Asta vom face”, a precizat Câciu, înainte de şedinţa de plen, în care a fost invitat la dezbaterea „Ora Guvernului” să răspundă întrebărilor senatorilor, la propunerea grupului parlamentar al USR.

Întrebat de ce nu a fost încă închis acest jalon din PNRR, Câciu a afirmat că, între timp, a apărut raportul Băncii Mondiale, cu o serie de diferenţe faţă de cel iniţial, pe baza căruia a fost scris proiectul, urmând ca în perioada următoare să fie prezentate soluţii pentru atingerea jalonului privind pensiile speciale.

„Eu am toată deschiderea să particip cu toţi colegii mei, în grupuri de lucru sau oricând sunt chemat, să vin cu soluţii şi să vin cu ceea ce înseamnă sustenabilitatea fiscal-bugetară a acestei ţări. Între timp, a apărut acest raport final, care raport final al Băncii Mondiale are o serie de diferenţe faţă de raportul iniţial, pe baza căruia a fost scris proiectul de lege. Evident, ne vom uita pe el, sunt toate ministerele de resort acolo implicate să vină cu soluţii şi să ne atingem jalonul din PNRR”, a punctat ministrul Finanţelor.

Întrebat care este, concret, orizontul de aşteptare pentru închiderea acestui jalon, Câciu a spus că acest lucru trebuie să-l ştie ministrul Muncii şi cei de resort, pentru că Ministerul Finanţelor vine numai cu suportul.

„Să-i întrebaţi pe domnul ministru al Muncii şi miniştrii de resort, eu vin ca suport. Până la urmă, nu am nicio pensie de serviciu la mine în sector, la Ministerul de Finanţe nu avem pensii de serviciu”, a concluzionat ministrul.

Profesorul de economie Cristian Păun explica recent că ”problema nu este și nu a fost niciodată PONDEREA acestor pensii speciale în PIB”.

”Problema este cu NATURA acestor pensii. Ele sunt un PRIVILEGIU obținut și apărat cu cerbicie în timp de către anumite categorii profesionale, cu ajutorul clasei politice. În schimbul lor, politicienii s-au ales cu votul entuziast al acestor privilegiați, care la fiecare votare s-au asigurat că privilegiul lor va fi păzit cu strășnicie și că orice reformă va fi urgent pusă în sertar. Aceste pensii, prin natura lor, sunt NEDREPTE pentru cel care nu poate fi special, pentru cel de rând. Pentru sectorul privat mai ales, cel mai lipsit de privilegii dintre toate sectoarele.
Este deci o falsă problemă ceea ce ne spun politicienii în frunte cu acești politruci numiți tocmai să ne amăgească, să nu facă nimic de banii pe care îi iau, să mimeze binele pentru noi și să își apere, de fapt, prosperitatea lor și a prietenilor lor. În gașcă și în haită”.
”Puneți mâna și reformați odată această mare nedreptate socială numită impropriu ”pensie specială”. De gargaragii și de din ăștia care ne amăgesc cu ”lasă, bă, că merge așa” e plină România asta de ani buni!”, mai arăta Cristian Păun.

Distribuie articolul pe:

25 comentarii

  1. PENSII SPECIALE CU CERTIFFICATE DE „RIVOLUTIONAR” : Drula si ai lui, adica sleahta fomista USR, nu sufla un cuvant despre PENSIILE RIVOLUTIONARILOR necontributive 100%, si, culmea abuzurilor si nesimtirii, GRATUITATI LA TOATE, TERENURI, IMOBILE, acordate celor cateva sute mii „rivolutionari” facuti lunar si anual non-stop de 33 ani, cu CERTIFICATULUI DE RIVOLUTIONAR escrocheria „eu te recunosc pe tine, tu ma recunosti pe mine”, astfel: membri din partide, neamuri, amante, ex-securisti, ex-militieni, ex-SPP isti, amici de invarteli care au secat Bugetul Tarii si nu se mai termina. Lovitura de Stat din 89′ coafata in „rivolutie” a impaduchiat o clasa de escroci, creste numarul lor continuu, ce trebuie desfiintata de Parlament, sa ramana ONORIFICI daca le convine. De la 1000 buc. in 89′ cf. Procuraturii, s-au impaduchiat pana in 2023 cateva sute de mii de escroci cu CERTIFICATE DE RIVOLUTIONARI, astia sunt cancerul Bugetului. Cine sunt „rivolutionarii” astia, unde se ascund ei, cu ce se ocupa dupa ce isi infuleca beneficiile pe mocca ?!

  2. @gelu,pribeagu:am lucrat si pe santier vreo 6 ani,faceam la 320-340 ore pe luna la betoane,la aeroport!erau banii dublu fata de armata!mai lucram acum 4 ani si aveam ,azi,o pensie mai mare si sigura!dar am venit acasa,langa sotie si copil!regret plecarea din santier,era de munca mult dar lucrai cu un colectiv unit!

  3. gelu sa comtinui ce a zis un pribeag ca anii aia de armata nu mi se pun la aia 35 de ani ca sa pot iesi la pensie la 60 de ani macar cu penalizare asa cu ti se pun tie cu speciala full desi eu in loc de armata puteam sa am ani de munca si contributie daca statul nu ma inorpora obligatoriu nu optional cu te-ai dus tu !!! si apoi de ce nu isi platesc si specialii minim 35 de ani si standard 43 de ani contributie la sanatate, ce ei daca ies la 50 de ani la pensie nu se mai imbolnavesc? de ce sa le platesc tot eu sanatatea pana la 65 de ani cand am dreptul sa ies la pensie??? poate ca ei cu pensiile speciale mari isi permit sa se trateze afara nu ca noi sponsorii lor!!!

  4. E ceva timp de cand spun ca doar astea vor ramane legale, restul vor deveni ajutoare chiar daca pensionarul a contribuit toata perioada cat a lucrat. Oare de ce se motiveaza politic permanent „ajutoare financiar si alimentar de la ue”, nu cumva pentru ca au batut palma pe „romania cetatenilor ajutorati” si bogatii au totul de lux prin lege irevocabila?

  5. Nu se spune nicaieri ca europarlamentarii si angajatii Comisiei Europene, agentiilor europene, ca si ai NATO, iau pensie speciala foarte insemnata. Inclusiv politicienii USR iau. De UE si NATO nu se ocupa USR? Nu e discriminare daca taie pensie speciala nationala, dar europarlamentarul USR ia pensie speciala comunitara, care tot din banii contribuabililor este? Cum vine asta? In acelasi timp, in toate statele UE, mai putin Suedia, exista pensii speciale conform unui studiu intocmit de CE, iar in toate statele NATO exista pensie ocupationala pentru militari. Nu face USR discriminare, din nou, in arealul UE si NATO? UE a declarat oficial ca nu are competente pe pensiile speciale, dar Ghinea USR si Citu PNL au angajat Romania in acest sens. Probleme sunt, sunt multe pensii speciale care ar trebui desfiintate, nu numai ale pilotilor asa cum spune Banca Mondiala. Dar altele, nu. Altele, cum sunt pensiile magistratilor, trebuie reformate. Eu la fiecare decizie in conflict de interese pe subiect a CCR, am citit motivarea si apoi si art. din Constitutie invocat ca baza a motivarii (independenta justitiei). Am constatat ceva ce nu spune nimeni, deciziile CCR sunt lovite de nulitate si un exemplu de abuz si minciuna, deoarece in Constitutie nu se face referire deloc la independenta financiara a magistratilor, ci la independenta justitiei fata de celelalte puteri din stat. Daca ar fi fost altfel, salariile si pensiile uriase (cele mai mari) erau stabilite imediat dupa aprobarea Constitutiei ca urmare a prevederilor acesteia, si nu la decenii dupa. Deci deciziile CCR sunt nule si un abuz 100%.

  6. Drula si ai lui, adica sleahta fomista USR, nu sufla un cuvant despre PENSIILE RIVOLUTIONARILOR necontributive 100%, si, culmea abuzurilor si nesimtirii, GRATUITATI LA TOATE, TERENURI, IMOBILE, acordate celor cateva sute mii „rivolutionari” facuti lunar si anual non-stop de 33 ani, cu CERTIFICATULUI DE RIVOLUTIONAR escrocheria „eu te recunosc pe tine, tu ma recunosti pe mine”, astfel: membri din partide, neamuri, amante, ex-securisti, ex-militieni, ex-SPP isti, amici de invarteli care au secat Bugetul Tarii si nu se mai termina. Lovitura de Stat din 89′ coafata in „rivolutie” a impaduchiat o clasa de escroci, creste numarul lor continuu, ce trebuie desfiintata de Parlament, sa ramana ONORIFICI daca le convine. De la 1000 buc. in 89′ cf. Procuraturii, s-au impaduchiat pana in 2023 cateva sute de mii de escroci cu CERTIFICATE DE RIVOLUTIONARI, astia sunt cancerul Bugetului. Cine sunt „rivolutionarii” astia, unde se ascund ei, cu ce se ocupa dupa ce isi infuleca beneficiile pe mocca ?!

  7. Drula si ai lui, adica sleahta fomista USR, nu sufla un cuvant despre PENSIILE RIVOLUTIONARILOR necontributive 100%, si, culmea abuzurilor si nesimtirii, GRATUITATI LA TOATE, TERENURI, IMOBILE, acordate celor cateva sute mii „rivolutionari” facuti lunar si anual non-stop de 33 ani, cu CERTIFICATULUI DE RIVOLUTIONAR escrocheria „eu te recunosc pe tine, tu ma recunosti pe mine”, astfel: membri din partide, neamuri, amante, ex-securisti, ex-militieni, ex-SPP isti, amici de invarteli care au secat Bugetul Tarii si nu se mai termina. Lovitura de Stat din 89′ coafata in „rivolutie” a impaduchiat o clasa de escroci, creste numarul lor continuu, ce trebuie desfiintata de Parlament, sa ramana ONORIFICI daca le convine. De la 1000 buc. in 89′ cf. Procuraturii, s-au impaduchiat pana in 2023 cateva sute de mii de escroci cu CERTIFICATE DE RIVOLUTIONARI, astia sunt cancerul Bugetului, nici vorba asa-numitele „speciale”, care, sunt la cheremul regimului politic, si pot fi amputate, sistate. Cine sunt „rivolutionarii” astia, unde se ascund ei, ce progres aduc escrocii astia societatii actuale romanesti ?!

  8. @Bzr:
    Ce sunt textele tale, amice?!
    Drepturi anulate, importanta, raspundere, responsabilitatea folosirii armamentului ziua si noaptea?!
    Pai de astea am avut parte si eu in timpul stagiului militar, nu m-a intrebat nimeni daca vreau si imi place.Pe gratis insa.
    Sa-ti spun ceva:ultimii morti la datorie sunt doi muncitori peste care s-a prabusit un mal, nu politai blat cu contrabandistii cu hotii de lemne, proxenetii si mai stii tu.
    Daca tu crezi ca munca ta e periculoasa, hai la sapat fundații, te mai vede si pe tine soarele, dar pierzi sporul de scaun, de radiatii, de munca grea, e greu sa te scoli de la masa cand ai peste sută.Stii ce zic?
    Vaita-te in alta parte

  9. Adevărul este că oamenii au contribuit de le sărea fluturașul de salar de bucurie de atăta CAS ,CASS ,pensii,impozit păi nu ? Pe contributivitate au ajuns sa numere 99 de mii de lei …nu toti,că sunt si cinstiti intre ei ,cu 50,70 de mii de lei .Adevarul este ca toti contribuim ,unii cu ceva mai mult ,ăia cu pensii de serviciu.

  10. Fiecare om are un salariu. Dupa salariu s-a retinut contributia la pensii. Pensia o ei din banii tei.
    Securistii vor sa ia si banii nostrii.
    Praduitorii.

  11. @gelu:cand o sa intelegeti drepturile anulate,importanta ,raspunderea si responsabilitatea purtarii si folosirii armamentului,ziua,noaptea,pe strada,folosirea actelor de drept penal,si alte restrictii in viata de familie,asta pentru o mie de euro pe luna dupa 35 de ani?!?mai gandeste,ce e special la asta?si o pensie de 3500 pe care o maresc daca vor,dar o taie cand vor!ti-ar place?cand la angajare promit marea cu sarea!

    1. Bzr… Nu pot sa cred!!! „drepturi anulate”… Serios??? Voi aveti drepturi anulate??? O nemernicie si o mostra autentica de tupeu ordinar nu am mai citit pana la tine, de multa vreme. Nu inteleg de ce nu va faceti arhitecti, profesori, instalatori, ingineri si va faceti politisti. Pensia cea mai mica a celor din MAI este de trei ori cat pensia medie din Romania. Si va pensionati la 45 de ani. Mai multa decenta nu ar strica, doar si prin prisma faptului ca averile voastre cresc constant direct proportional cu traficul de droguri, de tigari si alcool si cu tot ceea ce inseamna jaf, prostitutie, evaziune, infractiuni de orice fel. In realitate existati doar atunci cand dati amenzi de circulatie, in rest sunteti invizibili. Nu ar trebui sa existe termenul de „pensie speciala” si nici „ocupationala” in Romania, cea mai saraca tara din UE, si printre cele mai primitive si jefuite tari din lume.

  12. Ati primit lefuri peste medie pentru activitatea, indoielnica, prestata!
    V-ati dat mana peste tara cu politrucii si alti raufacatori. Desi trebuia sa-i puneti la locurile meritate. Asa v-ati castigat respectul cuvenit. Zero, adica!
    Nu va vaitati de starea de degradare materiala si morala din societate. Ati inchis ochii. V-ati uitat in partea ailalta, iar, multi dintre voi, acu 33 de ani ati tras in noi.
    Erati cretinciosi partidului, ca si acum.
    Profitorilor.
    Iesiti in public si vaita-ti-va. Numai laude o sa primiti.
    Toate cele cuvenite, va ureaza un contributiv!
    Va apara fratii vostri din familia ciuciolacu, de la toaleta.

  13. In Romania nu exista pensii de serviciu. Tot delirul acesta cum ca pensiile militarilor ar fi, este o mare minciuna. Pentru pensiile de serviciu se platesc alte contributii decat cele obisnuite. Ca militarii ar trebui sa aiba pensii de serviciu, e drept. Dar nu au fiindca statul nu a dat legislatia corecta pentru a putea spune ca din respect, cum fals si abject spune paralelul Ciolacu, aceasta categorie merita sa aiba o pensie asezata contributional precum militarii NATO. Si daca nu cere cineva un model clar de lege pentru pensia ocupationala a militarilor, de la un stat NATO, sa vada si cei ce se prefac ca conduc tara cum se calculeaza si cum se platesc si mai ales in ce cuantum se platesc contributiile pentru aceste pensii, militarii vor fi amestwcati cu toti impostorii care incaseaza pensii speciale in cea mai saraca tara din UE, Romania. Ciolacu, marele „revolutionar” de carton, card incaseaza indembizatie de revolutionar, sa ceara informatii despre ceea ce inseamna in sensul corect, real, contributiv, – o pensie ocupationala sau de serviciu.

  14. LEGE nr. 303 din 15 noiembrie 2022privind statutul judecătorilor și procurorilorEMITENTPARLAMENTUL ROMÂNIEIPublicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1102 din 16 noiembrie 2022
    O lege extrem de stufoasă ca să impresioneze … sa zicem pe creduli.
    In legea 303/2022 la articolul 211 găsim smecheria privind cuantumul nesimțit, imoral al pensiei de serviciu ,adică 80% din venitul BRUT realizat ( umflat prin tot soiul de trucuri) in ultima luna de activitate. In acest mod imoral, hoț,nedrept se obtine o pensie MAI MARE DECÂT SALARIUL ! Așa procedeaza casta imorală, nesatula, a celor care fac „dreptate” si care au ÎNCĂLECAT ROMÂNIA condusa de corupți,santajabili si unii chiar hoți.
    La art.212 din 303/2022 gasim o serie de privilegii ( in fapt tot banasti)
    pentru familiile acestor nesatui și absolut imorali.
    MINCIUNA POLITICIENILOR !
    PARLAMENTUL putea să corecteze art 211 si 212 astfel incat aceste cuantumuri aberant de mari de 4-5-6 …mii de euro ale pensiilor de serviciu (nesimtite ca marime in lei si euro) sa fie aduse in zona normalului,adică maximum 12000 lei.
    De ce au votat așa cum e acum legea si nu au corectat art 211 si art 212 ? De ce? Pentru ca sunt corupți si santajabili ? MINCINOȘI!
    CE zic MINCINOȘII odiosi ?
    Am facut mai multe proiecte de eliminare a pensiilor speciale dar, CCR le-a respins ca neconstitutionale
    Pai nesatuii le resping căci nu vor ei înșiși sa-si diminuieze veniturile.
    CÂTĂ MINCIUNĂ,TUPEU SI SIMULARE(joc de glezne) la aaceste creaturi degradate care fac parte din
    DECLASATA (nu clasa) POLITICA!

  15. @gelu:ia sa mergeti noapte de noapte la ordine publica,pe la sate,orasele,sa vedeti ce rangi,topoare,cutite,si altele,va alegeti!sa vedeti ce adrenalina faceti!partea aia necontributiva am platit-o cu interdictiile avute de 35 de ani!tu stii cum e sa nu pleci de acasa fara aprobare?sa fii chemat la orice ora?si sa fii pregatit,ca daca nu pleci afara!sau te ia procurorul?mai bine taci,daca nu stii!

  16. …pensii de serviciu au doar militarii, restul-magiztrati, parlamentari, primari etc-au pensii speciale, care nu sunt pensii…

  17. Ce mai tineti : tanga langa sau langa tanga ? V-au spus „justitea”astazi clar : Nu renunta la pensii . Mai ales ca-s pe necontributivitate si se pot pensiona la 45 de primaveri. apoi tot la stat vor lucra …. Are dreptate @ Tica . Atunci cind se infurie pe lachitele si leprele astaea.Daca-i asa dulce banul bugetar de ce nu ar fi la fel de „dulce”glontul PATRIEI ?Iubim banul nu patria.

  18. PENSIA este un drept de proprietate, așa cum de fapt și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în jurisprudența sa că drepturile de asigurări sociale cuvenite în baza contribuțiilor de asigurări sociale plătite constituie un bun patrimonial în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de Statul Român prin Legea nr.30/1994.

    Partea necontributivă, indiferent cum ar numi-o beneficiarii ei, nu poate fi pensie pentru că nu e asigurată prin contribuții la asigurările sociale. Prin urmare, nefiind plătită, nu reprezintă un drept patrimonial ci un cadou care trebuie tăiat și nu menținut prin impozitare. Așadar, tăierea pensiilor speciale este doar o păcăleală venită din partea decidenților care tocmai sunt beneficiarii acestui cadou/dar imens, mai bine zis un furt din bugetul poporului.

  19. Drula si ai lui, adica sleahta fomista USR, nu sufla un cuvant despre PENSIILE RIVOLUTIONARILOR necontributive 100%, si, culmea abuzurilor si nesimtirii, GRATUITATI LA TOATE, TERENURI, IMOBILE, acordate celor cateva sute mii „rivolutionari” facuti lunar si anual non-stop de 33 ani, cu CERTIFICATULUI DE RIVOLUTIONAR escrocheria „eu te recunosc pe tine, tu ma recunosti pe mine”, astfel: membri din partide, neamuri, amante, ex-securisti, ex-militieni, ex-SPP isti, amici de invarteli care au secat Bugetul Tarii si nu se mai termina. Lovitura de Stat din 89′ coafata in „rivolutie” a impaduchiat o clasa de escroci, creste numarul lor continuu, ce trebuie desfiintata de Parlament, sa ramana ONORIFICI daca le convine. De la 1000 buc. in 89′ cf. Procuraturii, s-au impaduchiat pana in 2023 cateva sute de mii de escroci cu CERTIFICATE DE RIVOLUTIONARI, astia sunt cancerul Bugetului.

  20. Asa ca lasati glumitele!
    Contributivii la munca!
    Noi aparam tara la granita de vest, contributivii restul. De preferat catre est.
    Impartim totul corect. Se vede din nou.
    Daca vin rusii sa ne spuneti, ca sa o taiem, sa nu va incurcam. Banii din pensii speciale ii avem pregatiti. Ce mai vine bagati pe card.
    Neamurile noastre deja fugite.
    Ale voastre, contributivilor, sa ia pusca. Ne bazam pe voi
    Voi la munca. Voi la lupta.
    Cel mult o sa va dam pensie de veteran de razboi.
    Cate o suta de lei.
    Cam mult, nu?!
    Tot speciala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.