Orice încercare de a scotoci după ceva bun în 2011 se loveşte de un zid. Zidul format din eşecurile anului care se încheie. În cenuşa anului 2010 nu găseşti aproape nimic bun. Chiar şi reducerea aparatului bugetar, o măsură obligatorie, s-a făcut într-un mod stupid. Într-o noapte, cineva a primit un ordin de la stăpânul jocului sau i-a trecut prin căpăţână ideea primitivă a tăiatului de la toţi. Nu diminuarea cu procentul necesar al cifrei de salariaţi ai statului. Cum a funcţionat cu 890.000 pe vremea lui Tăriceanu putea şi Boc să tundă până la 1.100.000! Funcţiona la fel şi ne alegeam cu un aparat diminuat. Şi cu 340.000 de oameni obligaţi să încerce o afacere, să se pensioneze sau să plece la muncă în străinătate. Iar cei care nu se integrau în nici una dintre acestea deveneau subiectul unei noi încercări de inserţie socială, operaţiune mai uşor de făcut pe cheltuieli de la Uniunea Europeană. Dacă mai luăm în calcul şi o raţionalizare a cheltuielilor publice, ajungeam la un soi de tanda pe manda.
De bună seamă, regândirea cheltuielilor publice presupunea o diminuare a evaziunii fiscale şi a contrabandei, o raţionalizare a furturilor din contractele cu statul şi o înţărcare a clientelei de partid de la proiecte umflate de-a proasta. Toate acestea ar fi permis ca restul populaţiei să rămână la acelaşi nivel de salarizare. Traian Băsescu a hotărât că încercăm varianta lui „suferă toată lumea”. Asta a gândit el! Sau aşa a primit ordin de peste. Am redus salariile, consumul, am mărit cheltuielile aiurea şi am zis că mărim investiţiile. În fapt, am umflat cheltuielile într-un domeniu din care banii s-au dus ca stolurile de fluturi. Şi am ajuns unde suntem. Başca la o credibilitate externă făcută ţăndări. Ne-am ars şi din punct de vedere democratic, şi economic, şi politic, şi instituţional, chiar şi diplomatic!
Cum le putem recupera sau măcar redresa în parte pe toate?
Din păcate, nu am nici un răspuns. Nu-i datoria mea să găsesc o soluţie, mai ales că îmi lipseşte competenţa în cele mai multe dintre domeniile amintite. Sigur avem nevoie de un guvern care să-şi asume toate aceste obiective. Şi de o forţă politică solidă, care să transforme lista de priorităţi a României în obiectiv de guvernare.
Ne mai trebuie şi nişte oameni care să reconstruiască încrederea cetăţeanului în stat şi alţii care să pună pe hârtie şi în proiecte de legi o variantă de redresare a agriculturii. Nu din producţia auto, nici din loan, nici din imobiliare sau din asamblarea de electronice se poate relansa România!
Cum putem desfăşura o operaţiune atât de complexă coordonaţi doar de ţâfna şi de inspiraţia unui singur om? Din păcate, îmi este imposibil să profeţesc ceva! Dacă vă vine o idee, încercaţi să vedeţi în ce măsură rezistă şi se poate găsi o forţă care să o susţină.
Veţi vedea că nu-i!
