Ce s-a întâmplat cu Lazăr Comănescu la depunerea jurământului

Membrii Cabinetului Cioloş au depus, marţi, jurământul la Palatul Cotroceni.

Ce s-a întâmplat cu Lazăr Comănescu la depunerea jurământului

Membrii Cabinetului Cioloş au depus, marţi, jurământul la Palatul Cotroceni.

Noul minstru român al afacerilor externe, Lazăr Comănescu, s-a bâlbâit de trei ori, marți seara, cu ocazia ceremoniei solemne în cadrul căreia membrii noului guvern al României – condus de Dacian Cioloș – au depus jurământul de credință, în prezența președintelui țării, Klaus Iohannis.

Noul șef al diplomației s-a bâlbâit de trei ori când a rostit scurtul text al jurământului prevăzut de Constituția României, prima dată dând senzația că expresia ”propășirea” suna mai mult a ”prăbușirea”. Comănescu, un reputat diplomat român, este cunoscut drept un foarte slab vorbitor în public. Prestația noului șef al diplomației române aici: de la minutul 0:16:30 până la minutul 0:16:57.

Primii care au depus jurământul de credință față de patrie au fost prim-ministrul Dacian Cioloș și vicepremierii Vasil Dâncu și Costin Borc.

Ceremonia a continuat normal, iar la final, președintele Iohannis a subliniat faptul că noul guvern are legitimitate.

Discursul lui Iohannis de la finalul ceremoniei: ”Societatea se schimbă. Societatea românească s-a schimbat. Societatea de astăzi are alte aşteptări decât societatea de acum zece ani sau de acum 25 de ani, imediat de după Revoluţie. Societatea se schimbă şi se schimbă aşteptările societăţii, se schimbă aşteptările faţă de clasa politică şi, dacă diferenţa între aşteptări şi realităţi devine prea mare, intrăm în criză.

Mulţi au vorbit în aceste zile despre criza în care ne aflăm; mulţi au vorbit despre criză, puţini au definit-o. S-au ţinut cuvântări cu diferite ocazii şi astăzi, în Parlament, s-a spus că nu am avut o criză guvernamentală, s-a spus că nu am avut şi nu avem o criză parlamentară, s-a spus că nu avem nici măcar o criză politică. Şi atunci se pune întrebarea legitimă: dar ce fel de criză avem? Avem cea mai gravă formă de criză, avem o criză de încredere, avem o criză de încredere a cetăţeanului faţă de politicianul pe care l-a ales să-i reprezinte interesele. Încrederea este bunul cel mai valoros în politică. Se câştigă greu, se pierde foarte uşor. Această criză de încredere ne-a adus în situaţia în care suntem acum.

Am vorbit mult cu liderii politici, am vorbit cu oamenii din stradă, am vorbit cu reprezentanţii societăţii civile. Protestatarii ne-au spus că sunt nemulţumiţi de clasa politică, vor altă clasă politică. Politicienii mi-au spus că au înţeles aşteptările, că au înţeles solicitările, dar politică fără partide politice, aşa mi-au spus, nu se poate. Este foarte adevărat, politică fără partide politice nu se poate, dar într-o democraţie, nici fără popor nu se poate.

Dacă politicienii se îndepărtează de alegător, atunci apare o situaţie similară cu cea în care am ajuns noi astăzi. Constatăm o înstrăinare din ce în ce mai profundă între alegător, pe de o parte, şi clasa politică, pe de altă parte. Aşa s-a făcut că nici un partid nu a venit să propună un politician care să preia funcţia de Prim-ministru. Aşa am ajuns eu să propun un independent, pe domnul Dacian Cioloş, pentru funcţia de Prim-ministru, cu recomandarea de a pregăti un guvern independent politic. Acest Guvern independent politic este o şansă pentru România. Fiindcă în timp, şi acest guvern independent va guverna, partidele politice vor avea ocazia, timp de un an de zile, să se reconecteze la alegători.

Ar fi excepţional dacă partidele politice ar folosi această oportunitate pentru a-şi defini programe atractive, pentru a se apropia din nou de alegător, în acest fel să avem, după alegerile parlamentare, o clasă politică care reprezintă, fără discuţie, alegătorii, fără criză şi care, cu multă energie, va putea să continue să construiască România prosperă şi puternică pe care ne-o dorim cu toţii. Sper ca acest lucru să se întâmple.

Vă felicit! Vă felicit pentru că aţi primit un vot hotărât „Da!” în Parlament, dar vă felicit pe fiecare dintre dumneavoastră pentru curajul de a prelua acest portofoliu! Nu este uşor. Politicienii, mai devreme sau mai târziu, vă vor spune că, de fapt, nu îi reprezentaţi. Este o eroare, este o eroare fundamentală. Guvernul, acest Guvern Dacian Cioloş, are absolut toată legitimitatea, a primit-o prin votul de învestitură din Parlament. Puteţi să mergeţi drepţi înainte, să vă puneţi în practică proiectele, programele, politicile în folosul României. Acest Guvern independent este un pas înspre clasa politică reconectată la alegători, înspre clasa politică pe care şi-o doresc oamenii. Este un pas. Va dura un an de zile, folosiţi acest an din plin!”(sursa: presidency.ro)

La ceremonia de la Palatul Cotroceni au fost prezenți cei doi președinți ai Camerelor Parlamentului, Valeriu Zgonea și Călin Popescu-Tăriceanu, președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, premierul interimar, Sorin Cîmpeanu, dar și consilieri prezidențiali, după cum notează AGERPRES.

Cioloș a afirmat, anterior, în fața parlamentarilor că guvernul nu se poate angaja la reformă pe toate fronturile. Drept urmare își asumă un număr de măsuri pe care să le ducă la îndeplinire.

PUBLICITATE

Ulterior, președintele României Klaus Iohannis a transmis că votul de încredere este ”o dovadă că partidele au înțeles că un Guvern de tehnocrați este acum soluția cea mai bună pentru România”.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.