Ce se mai întâmplă cu sinistraţii noştri din Galaţi

Avem 100 de familii din comuna gălăţeană Pechea, ale căror case au fost distruse total de inundaţiile din 14 septembrie, care locuiesc în continuare în module sau pe la rude sau prieteni, potrivit informaţiilor furnizate, miercuri, de primarul comunei Pechea, Mihăiţă Măncilă.

„Mai este foarte mult de lucru, încă mai este mâl prin curţile oamenilor. Unii localnici au început reparaţiile pe cont propriu, dar sunt şi case în care nu se mai poate locui. Avem 100 de familii care nu mai pot locui în casele lor şi care stau la rude, pe la prieteni, prin modulele pe care le-am pus la dispoziţie. Unele module le-am distribuit chiar în curţile unde oamenii au avut locuinţele. Mai avem şi o tabără formată din module, unde locuiesc 20 de familii. Problema este că unii se folosesc de necazul oamenilor şi fac propagandă electorală, amăgesc oamenii cu vorbe goale. Oamenii au nevoie de fapte, pentru că imediat vine iarna”, a declarat primarul Mihăiţă Măncilă, pentru Agerpres.

Potrivit primarului Mihăiţă Măncilă, în perioada următoare, pentru familiile din comuna Pechea afectate de inundaţii vor fi acordate 20 de loturi de teren, pe care să înceapă construirea de case.

„Fac un apel către toţi cei care pot şi doresc să ajute la construirea locuinţelor pentru sinistraţi să ni se alăture! Orice ajutor este binevenit”, este apelul public lansat de primarul comunei Pechea.

În acelaşi timp, primarul Mihăiţă Măncilă susţine că o măsură urgentă care trebuie luată este legată de prevenirea acestor inundaţii.

„Noi trebuie să luăm măsuri şi să prevenim aceste inundaţii. Trebuie făcute diguri şi lacuri de acumulare în câmp. Trebuie să urgentăm pe cât posibil să facem ceva cu aceşti cetăţeni, care nu mai au unde să locuiască. Până nu prevenim aceste inundaţii, este posibil să ne trezim peste un an, doi în aceeaşi situaţie”, a completat Mihăiţă Măncilă.

Viitura din 14 septembrie a afectat 4.000 de locuinţe din 30 de localităţi din judeţul Galaţi, cel mai grav afectată fiind comuna Pechea, cu un număr de 2.000 de case inundate.

În urma evaluărilor realizate în teren, potrivit unui comunicat de presă remis de Prefectura Galaţi, situaţia locuinţelor şi anexelor afectate se prezintă astfel:
* 725 de locuinţe şi 593 de anexe cu grad de afectare de până la 20%;
* 860 de locuinţe şi 510 anexe cu grad de afectare între 20% şi 40%;
* 773 de locuinţe şi 527 de anexe cu grad de afectare între 40% şi 60%;
* 684 de locuinţe şi 403 de anexe cu grad de afectare între 60% şi 80%;
* 900 de locuinţe şi 1.116 anexe grav afectate, cu un grad de distrugere între 80% şi 100%.

La nivelul judeţul Galaţi, în urma inundaţiilor din 14 septembrie au fost înregistrate 7 decese şi au fost afectate, pe lângă locuinţe, drumuri naţionale, drumuri judeţene şi comunale, poduri, podeţe, străzi, obiective culturale, sedii de instituţii, unităţi de învăţământ, fântâni, reţele de alimentare cu apă şi canalizare, teren arabil, culturi, solarii, sere, drumuri forestiere, cale ferată şi construcţii hidrotehnice, valoarea pagubelor ridicându-se la peste 150 milioane de lei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

6 Comentarii

  1. Cand AUR s-a apucat sa curete drumuri si sa faca case, imbecilii din clasa politica au inceput sa faca plangeri penaleimpotriva AUR…
    Cred ca asta spune totul despre guwerner si clasa politica din Romania care se pricep mai mult la jefuit pensionarii CONTRIBUTIVI din grupa 1 speciala(peste 700 000 de pensionari contributivi)…

  2. Guvernantii si televiziunile s-au dat cu tuhasul de pamant pentru aia din Spania. Chipurile e mai international. Marcel s-a facut ca face, iar Nicu s-a multumit cu un selfie cu dezastrul. Sasul nici n-a pomenit de amarati.

  3. Mihăiță dar tu ce faci, ești cantabil sau primar, din ce sa întâmplat acolo cât este de vină administrația locală,stai cu mana ✋ întinsă

  4. Bai primarule, dar acei cetățeni, unde plătesc impozite și taxe, cumva cetățenilor de bine, sau, primăriilor care transferă la guvernul politic fondurile? De ce nu calculează impozitul platit de fiecare cetățean care are casa distrusa și să ii returneze că forma de ajutor? Că ați furat banii și v-ați spălat pe mâini? Sunt cei peste 320 mii euro de la plăvan, cei peste 400 mii euro de la Micula dați de Orban ilegal, și aveți destul de recuperat, de ce nu grăbiți recuperările să ajutați cetățenii din zonă?

  5. Localnicii s-au mutat la carciuma si asteapta sa le faca Simion si Becali case, iar Ciolacu sa le dea covrigi gratis. De aceea premierul a si angajat cam 100 de caini maidanezi din Pechea, toti cu cozile intacte……[Rumburak]

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.