Senatorul PSD Dan Şova a declarat, vineri, că avizul Curţii Constituţionale privind suspendarea preşedintelui Băsescu este pozitiv în patru din punctele pe care s-a pronunţat instituţia.
”La sfârşitul acestui aviz (n.r. avizul CCR privind suspendarea preşedintelui), spre deosebire de situaţia din 2007, când avizul a fost negativ pentru că pe toate punctele pe care s-a pronunţat, au existat aprobări şi dezaprobări, Curtea nu a menţionat că avizul ar fi pozitiv sau negativ, dar, aşa cum se vede din conţinutul lui în patru puncte, Curtea Constituţională a dat aviz pozitiv pentru continuarea procedurii şi pentru suspendarea preşedintelui României”, a precizat Şova.
El a spus că CCR a constatat încălcări grave ale Constituţiei cel puţin în două puncte din cele invocate de către USL şi anume în punctul în care preşedintele a uzurpat rolul premierului şi s-a substituit în atribuţiile constituţionale ale Guvernului.
”Avizul consultativ al CCR pentru suspendarea preşedintelui României este un aviz pozitiv. CCR a constatat încălcări grave ale Constituţiei cel puţin în două puncte din cele invocate de către USL şi anume în punctul în care preşedintele a uzurpat rolul premierului şi s-a substituit în atribuţiile constituţionale ale Guvernului (…) Curtea consideră că acest lucru s-a întâmplat. Şi la încălcarea principiului neafilierii politice pentru persoanele care ocupă o funcţie de reprezentare şi vizavi de faptul că preşedintele Băsescu a abandonat rolul de mediator între stat şi societate (…) Curtea apreciază că preşedintele Traian Băsescu trebuie să răspundă în faţa societăţii civile şi a electoratului în mod indirect Curtea spunând că această procedură poate merge înainte, iar preşedintele va trebui să se prezinte în faţa unui referendum”, a explicat social-democratul.
De asemenea, a spus Şova, Curtea a mai constatat că sunt întemeiate susţinerile USL în ceea ce priveşte acuzaţia faţă de preşedinte că ar fi încălcat în mod repetat drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor prevăzute de Constituţie.
”Magistraţii Curţii Constituţionale au lăsat la latitudinea Parlamentului, aşa cum va rezulta din dezbateri şi din probele administrate în cadrul dezbaterilor să decidă suveran dacă îl suspendă pe preşedinte sau nu. De asemenea Curtea a confirmat încălcarea independenţei justiţiei şi a separaţiei puterilor în stat magistraţii CCR dezaprobând afirmaţiile, etichetările, atitudinile preşedintelui spunând că şi acestea trebuie să fie constituţionale chiar şi atunci când sunt ferme trimiţând, din nou, la votul şi suveranitatea Parlamentului pentru a se pronunţa în această problemă”, a detaliat senatorul PSD.
La rândul său, liderul PDL Vasile Blaga a declarat că avizul CCR îi dă dreptate președintelui.
Elena Udrea a susţinut și ea vineri că este clar că preşedintele nu are de ce să fie suspendat din funcţie.
„Avem un aviz care, dacă va fi respectat de Parlament, atunci nu are nimeni de ce să voteze suspendarea preşedintelui. Este foarte clar că preşedintele nu a încălcat Constituţia, în sensul în care Constituţia prevede încălcările ca motiv de suspendare. Aici este foarte clar, nu există niciun dubiu”, a afirmat Udrea, la şedinţa grupurilor reunite ale PDL.