Ce spune opozantul Navalnîi, după ce a fost transferat în Arctica

Opozantul rus întemniţat Aleksei Navalnîi, ai cărui apropiaţi au rămas fără veşti timp de câteva săptămâni, a asigurat marţi pe reţelele sociale că este „bine” după ce a fost transferat într-o colonie penitenciară din Arctica rusă, relatează France Presse.

Deplasarea până la noul său loc de detenţie, care a durat 20 de zile, a fost „destul de obositoare”, a declarat el pe X (fostă Twitter).

„Dar sunt într-o stare de spirit bună, ca Moş Crăciun”, a adăugat Aleksei Navalnîi, referindu-se la „barba” care i-a crescut în timpul acestei lungi călătorii, precum şi la noile haine de iarnă adaptate la temperaturile polare.

„Oricum, să nu vă faceţi griji pentru mine. Sunt bine. Sunt liniştit că am ajuns în sfârşit”, a spus el.

Apropiaţii săi au anunţat luni că i-au găsit urma într-o colonie penitenciară din Harp, în districtul autonom Iamalo-Neneţki, o regiune îndepărtată din nordul Rusiei. El se află dincolo de Cercul Arctic şi acolo sunt situate mai multe colonii penitenciare.

Carismaticul militant anticorupţie şi inamicul numărul unu al lui Vladimir Putin, Aleksei Navalnîi, în vârstă de 47 de ani, ispăşeşte o pedeapsă de 19 ani de închisoare pentru „extremism”. El a fost arestat în ianuarie 2021, la întoarcerea în Rusia din convalescenţă în Germania pentru o otrăvire pe care o atribuie Kremlinului, aminteşte AFP.

El a dispărut la începutul lunii decembrie din colonia penitenciară din regiunea Vladimir, la 250 de kilometri est de Moscova, unde era deţinut până atunci, ceea ce înseamnă că probabil a fost transferat.

Navalnîi a spus că a ajuns în noua colonie penitenciară sâmbătă seară, la sfârşitul unei călătorii discrete şi „pe un itinerar atât de ciudat”, încât nu credea că va fi găsit de cei dragi înainte de jumătatea lunii ianuarie.

„De aceea am fost surprins când s-a deschis uşa celulei ieri şi mi s-a spus: +un avocat este aici pentru tine+”, a povestit el, declarându-se recunoscător pentru „sprijinul” exprimat.

În Occident, dispariţia sa a provocat îngrijorare care nu a fost în întregime atenuată de reapariţia într-o regiune foarte îndepărtată.

Statele Unite s-au declarat luni „profund îngrijorate” de „condiţiile de detenţie” ale lui Aleksei Navalnîi, cerând eliberarea sa.

Potrivit unuia dintre colaboratorii apropiaţi ai opozantului, Ivan Jdanov, el este deţinut în „una dintre cele mai nordice şi mai îndepărtate colonii” penitenciare ale Rusiei, unde condiţiile sunt „dificile”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

13 Comentarii

  1. Occidentul mai are unul de care să se „îngrijoreze” închis de ani buni fără proces și forme legale într-o închisoare de maximă siguranță dintr-o țară”liberă” pe numele ei”Marea(prin ce) Britanie.Numele omului este Julian Asange și este un autentic simbol al Libertății, ca și Navalnâi dealfel.

  2. Mi se rupe sufletul de mila americanilor pt. acest Navalnîi,asta tinind cont de conditiile inumane pe care le au detinutii in penitenciarele din America.Cita perfidie si falsitate pot exprima yankeii !

  3. 19 ani de bulau … are timp destul … aer curat … plaja … pescuit la copca … la vinatoare de ursi polari … ooopsss ! sau invers ? … si, pentru ca tot se da „opozant”, dupa cei 19 ani in Arctica, inca 19 si la polul opus, in Antarctica, printre pinguini !

  4. Statele Unite s-au declarat luni „profund îngrijorate” de „condiţiile de detenţie” ale detinutilor de la Guantanamo. Ups, am gresit articolul!

  5. Și Mitropolitul Longhin Jar, ROMÂN din Herța, beneficiaZă de avocați în procesele cu Secu’ Urcac (SBU).
    Doar că un avocat a fost otrăvit, iar celalalt, arestat.
    măRog…🤮
    [°°°RumBurKaK-trolaK UrKaK-RumBurKaK°°°]

  6. Dacă are acces la platforme online, înțeleg că nici Gulagul nu mai este ce era odată .

  7. L-au pus rusii la adapost de mana lunga a asasinilor din serviciile secrete occidentale (CIA in special) care se dau cu fundul de pamant ca sa-l ucida pe Navalnîi si sa-l faca martir. Ei spera ca martirizarea lui Navalnîi sa poata conduce la destramarea Rusiei si la insusirea teritoriilor rusesti de catre „elita” zionista.

  8. L-au pus rusii la adapost de mana lunga a asasinilor din serviciile secrete occidentale (CIA in special) care se dau cu fundul de pamant ca sa-l ucida pe Navalnîi si sa-l faca martir. Ei spera ca martirizarea lui Navalnîi sa poata conduce la destramarea Rusiei si la insusirea teritoriilor rusesti de catre „elita” zionista.

  9. am incercat sa aflu unde este acea locatie Harp din regiunea. Paradoxal google sau AI la locatia Harp, a localizat un pub din Bucuresti. Distanta pana in acea regiune se face, trecand prin Kiev si Moscova in 74 de ore si in 65 de ore fara trafic deci in trei zile circa 5500 km. Cum de au trebuit 20 de zile? deci aprox. 30.000 de km de pe ce continent a pornit ca sa ajunga in 20 de zile?

  10. continua serialul Frumoasa Navalnii si Bestia Putin

  11. Curcile rad deja de „dragostea” asta a Occidentului către Navalnâi.. Cineva a dorit să-l servească cu niște merinde delicioase dar cu otrava în ele.. Securitatea penitenciarului i-au salvat viața.. Un Navalnâi mort este f. folositor acum.. Mai departe și mai interesant.. Navalnâi își va trăi cei mai buni ani la dubală iar cei care l-au încurajat treptat uita de el.. Încă doi trei ani și el va începe a povesti tot ce știe.. Desigur că implicații vor preferă să nu mai aibă cu el afaceri și vor nega totul.. The end..

  12. SUA se îngrijorează de asta, infractor de drept comun?! Daca pentru L. V. SI COTIDIANUL derbedeul asta este charismatic, militant anticorupție, condamnat pentru inselaciune in dauna unei companii franceze, si mai este si oponentul lui Putin sunteti cei mai tari ziaristi din univers. Pe ăsta l au gasit americanii sa l faca guvernatorul lor in Rusia? Sau au crezut ca in Rusia e ca in Romania unde l au găsit , de ex. printre multele exemple de dat, pe,, premierul,, Catu, zis Catulica?!

  13. Avand experienta cu betivii, navalnicul bautor de metilic este preferatul lui Coti. Continuati, pentru ca meritati (VICHY) !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.