Ce zice Inspecția Judiciară despre pensiile speciale

Inspecția Judiciară transmite că, în urma discuțiilor din cadrul Adunării Generale, inspectorii își exprimă dezacordul și îngrijorarea privind intenția autorităților de a elimina pensiile de serviciu, iar acest punct de vedere urmează a fi transmis Guvernului, Senatului, Camerei Deputaților și CSM.

„Inspectorii judiciari, judecători şi procurori, luând în dezbatere proiectul de lege privind eliminarea pensiilor de serviciu ale judecătorilor şi procurorilor (…) îşi exprimă îngrijorarea şi dezacordul cu privire la intenţia puterilor executivă şi legislativă de a elimina pensiile de serviciu, prevăzute de lege pentru judecători şi procurori. Prezentul punct de vedere va fi transmis Guvernului României, Senatului şi Camerei Deputaţilor, Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Uniunii Naţionale a Barourilor din România”, se arată într-un comunicat transmis de Inspecția Judiciară.

Totodată, inspectorii judiciari au costatat, după analizarea proiectului privind reglementarea pensiilor de serviciu pentru magistrați, că prevederile „încalcă brutal principiile independenței și inamovibilității judecătorilor”, nesocoteștre deciziile CCR (2/2000, 57/2000, 120/2007, 85/2009, 375/2000 și 873/2010), disimulează realizarea unei exproprieri simulate, contrară principiului constituțional.

Proiectul nici nu are o justificare obiectivă și rezonabilă pentru asemenea limitare și, spun inspectorii, încalcă principiul predictibilităţii normative în privinţa „pachetului” de prevederi legale avut în vedere la intrarea în profesie – prevederi printre care se numără şi cele privind pensionarea.

„Reglementarea în vigoare a pensiei de serviciu pentru judecători şi procurori este justificată prin specificuliactivităţii pe care o desfăşoară, care impune obligaţii şi interdicţii severe, precum şi riscuri sporite; pensia de serviciu a fost instituită pentru a încuraja stabilitatea în serviciu şi formarea unei cariere în magistratură, caracterul stimulator al acesteia constând în modul de determinare a cuantumului în raport cu indemnizația avută la data ieșirii la pensie; interdicțiile impuse judecătorilor şi procurorilor vizează activități care le-ar putea aduce venituri suplimentare şi să le asigure posibilitatea efectivă de a-şi crea o situație materială de natură să le mențină şi după pensionare un nivel de viață apropiat de cel avut în timpul activității”, mai punctează inspectorii în comunicatul menționat.

În Adunarea Generală a mai fost punctat că pensia de serviciu nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv.

Mai mult, inspectorii subliniază că pensia reprezintă o „compensație parțială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutului special căruia trebuie să i se supună judecătorii şi procurorii și care impune obligații și interdicții pe care celelalte categorii de asigurați nu le au, fiindu-le interzise activități ce le-ar putea aduce venituri suplimentare, care să le asigure posibilitatea efectivă de a-și crea o situație materială de natură să le ofere după pensionare menținerea unui nivel de viață cât mai apropiat de cel avut în timpul activității”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. „compensație parțială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutului special căruia trebuie să i se supună judecătorii şi procurorii și care impune obligații și interdicții pe care celelalte categorii de asigurați nu le au, fiindu-le interzise activități ce le-ar putea aduce venituri suplimentare, care să le asigure posibilitatea efectivă de a-și crea o situație materială de natură să le ofere după pensionare menținerea unui nivel de viață cât mai apropiat de cel avut în timpul activității”.
    Compensatiile respective, in toata lumea, se regasesc in salariile foarte mari, si implicit in pensii. Incetati cu diversiunile, pomanagiilor.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.