Cea mai mare pensie publică plătită în octombrie

Cea mai mare pensie din sistemul public de stat calculată pentru luna octombrie 2019 de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) are un cuantum brut de 33.235 lei, iar beneficiarul aparţine de una din Casele locale de Pensii din Bucureşti, potrivit informaţiilor furnizate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS), la solicitarea Agerpres.

Într-un top al celor mai mari pensii publice plătite pentru octombrie 2019 din sistemul public de pensii, toţi primii cinci beneficiari încasează pensiile de la Casele locale de Pensii din Bucureşti, precizează ministerul.

Cea de-a doua pensie ca mărime plătită de CNPP pentru luna octombrie are un cuantum brut de 28.572 lei, următoarea are un cuantum brut de 28.470 lei, cea de-a patra 25.939 lei, iar cea de-a cincea are un cuantum brut de 25.862 lei.

În ceea ce priveşte domeniile de activitate în care au lucrat aceşti cinci beneficiari de pensii publice, CNPP transmite că nu deţine astfel de informaţii în baza de date.

„Referitor la funcţiile exercitate (de cei 5 beneficiari, n.r.) nu putem face precizări întrucât în baza de date a instituţiei noastre nu există un criteriu de selecţie după locul de muncă, meseria sau funcţia persoanei care are calitatea de persoană asigurată. Toate aceste informaţii nu au nicio relevanţă în statisticile şi rapoartele generate, care urmăresc elementele parametrice care determină cuantumul pensiilor (vârstă, gen, stagii de cotizare, venituri asigurate, punctajul mediu anual etc)”, se menţionează în răspunsul transmis de Ministerul Muncii.

Sursa precizează că datele transmise nu cuprind „informaţii referitoare la sistemele neintegrate sistemului public de pensii (sistemele proprii de asigurări sociale ale cultelor recunoscute de lege, sistemul de pensii al avocaţilor, Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, a Ministerului Apărării Naţionale, respectiv a Serviciului Român de Informaţii)”.

Pe de altă parte, în judeţul Hunedoara există cea mai mare pensie publică medie la nivel naţional, în cuantum de 1.817 lei, urmată de judeţul Braşov, unde pensia publică medie este de 1.631 lei, Gorj – 1.509 lei, Galaţi – 1.478 lei, şi Prahova – 1.458 lei.

La polul opus, judeţul Botoşani are cea mai mică pensie publică medie la nivel naţional, în cuantum de 1.092 lei, urmată de judeţul Giurgiu – 1.100 lei, Vrancea – 1.120 lei, Vaslui – 1.130 lei şi Satu Mare – 1.136 lei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

11 Comentarii

  1. Dar numele și prenumele, CNPP îl poate da! Aflăm noi unde și ce au muncit pensionarii ăștia de lux.

  2. Daca Weta era desteapta,dar nu e,isi axa campania pe dreptate sociala,pe desfiintarea pensiilor speciale,sa ramana doar contributivitatea formula de calcul,pe viitoare tine social-democrate!Asa, a luat-o in mana cu atacuri aiurea la persoana,cu conferinte de presa comice..
    Atentie PNL, daca nu desfiintati Batjocura Nationala numita pensie speciala,nu mai vorbim la viitoarele alegeri..
    PS Si aceiasi varsta de pensionare la toata lumea ..
    Dreptatea si echilibrul social sunt primordiale,nu infiintarea de caste si de grupuri favorizate!

  3. pe vremea lui Boc era o parasutista si un pilot cu astfel de pensii ”obtinute” din calculul ultimelor luni in care ea sarise sute de ore el zburase in nestire…unele lucruri pot fi amplificate si daca nu exista un sistem de verificare atunci ele raman ”in aer” nu mai aterizeaza in corectitudine…

  4. Bravos de aicea trebuie sa porneasca gandirea cu marirea pensiilor.Media dintre cea mai mare si cea mai mica.Burtile le avem similare .De suta aia de lei luati luminari lui ceasca.

  5. O minciună sfruntată cu necunoasterea profesiei! După ce anume au calculat punctajul? Nu după o carte de munca, unde, scrie negru pe alb profesia.Sigur este vorba de procurori și judecători.Nu știu dacă foștii securiști primesc pensia din sistemul public.

    • pai tocmai asta e,nu exista punctaj pe baza caruia s-ar calcula pensia speciala. cuantumul se stabileste din pix, in functie de cat de infipt la tzatza bugetara e/ ce relatii are beneficiarul pensiei.

  6. As putea pune pariu ca „fericitul beneficiar” e ori un fost general de Securitate, ori vreo judecatoare corupta pina-n virful unghiilor ! …

  7. SISTEMUL MAFIOT CARE A CAPTURAT TARA DUPA 1989 POTE DISPUNE DISCRETIONAR DE ACORDAREA, INDEMINIZATIILOR DE REVOLUTIONARI SPECIALI SI A PENSIILOR ….SPECIALE …. CU DEDICATIE…………
    ROMANIA ESTE STAT MAFIOTIZAT.

  8. ” Referitor la funcţiile exercitate (de cei 5 beneficiari, n.r.) nu putem face precizări întrucât în baza de date a instituţiei noastre nu există un criteriu de selecţie după locul de muncă, meseria sau funcţia persoanei care are calitatea de persoană asigurată”. Nu are CNPP? MINCIUNA MARE,MARE!!Unde s-au depus actele pentru pensionare? Cand se depune cererea de pensionare si fisa cu veniturile si locul(locurile de munca) se stie totul despre persoana respectiva,domiciliu,locurile de munca,venituri pe fiecare an etc. TOTUL SE STIE!

  9. „Cea mai mare pensie publică plătită în octombrie”
    … Foarte bine, daca este pe contributivitate !
    Dar, daca este pe sordeala, toti drasii sa se case-n botu’ lor imputit si scarbos ! Blestemati sa fiti, imputitii imputitilor !… si toate neamurile voastre imputite !
    Imputitilor, spalati-va, putiti de trasniti !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.