CEI O SUTĂ DIAVOLUL ARGINTIU (29)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – CEI O SUTĂ – DIAVOLUL ARGINTIU, apărută la EDITURA CURTEA VECHE 2011

Ajuns în acest punct, scribul crede că va trebui să facă o precizare, preluând un citat dintr-un op care s-ar potrivi bibliografiei atât a Celui de Al Treizeci şi doilea, cât şi a Celui de Al Optzeci şi doilea. Victor Alsenbahus, un respectat alchimist de la curtea lui Rudolph al II-lea – posibil chiar unul dintre numeroşii copii ilegitimi ai împăratului – ne-a lăsat un tratat „Despre coincidenţe şi asemănări”. Într-o latină impecabilă şi folosindu-se de ample citate din biblie, autorul ne vorbeşte despre „imaginaţia aproape infinită a lui Dumnezeu”, formulă preluată şi de către scrib. „Dumnezeu a făcut lumea şi a umplut-o cu pământ şi cu ape, cu munţi şi cu văi, cu numeroase fiinţe şi obiecte. Când un om face mai multe [lucruri], acelea se aseamănă în mod inevitabil între ele şi poartă acelaşi nume. Aşa că, pentru a le putea deosebi unele de altele, ele trebuie să posede şi anumite deosebiri, chiar dacă fac parte din aceeaşi categorie. Deosebirile pot fi de formă, de mărime, de strălucire a materialului din care sunt plăsmuite etc. Dar toate aceste elemente nu sunt decât ipostaze ale elementelor creaţiei divine. Când a făcut lumea, Dumnezeu s-a folosit de acele elemente, le-a luat în palmele Sale şi le-a aruncat peste Pământul pe care tocmai l-a creat şi pe care a vrut să-l populeze. Iar elementele s-au risipit care pe unde a apucat să cadă, iar de unde le priveşti, ele îţi apar altfel. Dar nu sunt decât atâtea elemente câte au încăput în palmele Lui şi câte a vrut El să azvârle peste Pământul pe care tocmai l-a creat şi pe care a vrut să-l populeze. Aşa că elementele acelea nu sunt nelimitate, ci sunt exact atâtea câte a folosit Dumnezeu. Cine a fost la un bâlci a putut să vadă şi să cumpere un caleidoscop. Când priveşti prin tubul lung, vezi o imagine frumos colorată, când învârţi puţin tubul, vezi altă imagine, de-l mai roteşti puţin, un alt desen îţi va fi dat să-l priveşti. Toate acele modele colorate nu sunt decât rezultatul alcătuirii mai multor cioburi de sticlă colorată. Cu cât caleidoscopul este mai mare, cu atât vei putea să admiri mai multe desene. Însă şi tubul cel mai gros nu conţine decât un număr limitat de cioburi de sticlă colorată. Aşa şi cu imaginile pe care ni le oferă Dumnezeu, în bunătatea Lui. Şi ele nu sunt decât urmarea aşezărilor – după o logică pe care omul nu o poate concepe – a acelor elemente care nu sunt nelimitate, la fel cum nu sunt nelimitate nici cioburile de sticlă din tubul caleidoscopului”.

„Şi, continuă Alsenbahus, uneori în desenul pe care-l alcătuiesc acele cioburi, se repetă doar un fragment din partea stângă jos, alteori unul din partea de mijloc ori două bucăţi de la marginea imaginii formate. Ochiul omului nu este atent decât la întreg şi, hrăpăreţi cum suntem, nu ne interesează decât ceea ce ne aduce satisfacţii, aşa încât, de cele mai multe ori, nici nu luăm în seamă numeroasele asemănări şi identităţi mai puţin sau mai mult parţiale.”

Din păcate, nici Puer şi nici Bastardul nu au apucat să citească aceste rânduri.

Scribul îşi cere scuze pentru acest lung fragment din opera unui autor pe care azi nu-l mai citesc decât, cel mult, gemologii. Scribul se află încă sub şocul pierderii din calculator a unei munci de mai multe luni şi, reluând bibliografia Celui de Al Optzeci şi doilea, i-au sărit în ochi aceste rânduri şi l-au izbit cel puţin trei lucruri:

– faptul că Puer şi Bastardul s-au asemănat atât de mult din punct de vedere fizic, că au trăit aceeaşi pasiune pentru pietre, dar că au fost atât de diferiţi în comportament;

– dacă două personaje conţin atâtea similitudini, probabil că există între indivizi şi alte asemănări mai parţiale ori mai apropiate de întreg;

– dacă „imaginaţia aproape infinită a lui Dumnezeu” se manifestă pretutindeni în timp şi în spaţiu pe acest pământ, înseamnă că repetiţiile sunt inerente.

Şi, atunci, ce rost are să-şi fi cheltuit scribul cea mai bună parte din viaţă pentru a descrie vieţile a zeci de personaje care nu reprezintă decât rezultatele „unor asemănări mai parţiale ori mai apropiate de întreg”?

Scribul şi-a imaginat un caleidoscop uriaş cu care se distrează Însuşi Dumnezeu în momentele Sale de relaxare. Şi, pe măsură ce Dumnezeu roteşte caleidoscopul Său uriaş, se mai nasc alte şi alte zămisliri. Din aceleaşi cioburi de sticlă colorată.

Pe urmă, iarăşi, scribul şi-a spus că nefiind folosite toate cioburile la acelaşi rezultat şi neexistând decât – poate – extrem de rar două coincidenţe absolute, un scârţa-scârţa pe hârtie este dator să continue a descrie cele câteva alcătuiri care, fiecare din ele, ne oferă o imagine diferită şi atât de puţin probabil identică dintre cele create de Dumnezeu. Puer şi Bastardul s-au asemănat atât de mult prin statură şi pasiunea pentru pietre, dar poate că şi alţii dintre Cei O Sută au prezentat, doi câte doi, sau chiar mai mulţi, aceleaşi caracteristici. Cine ştie?

În vreme ce înainta în vârstă Al Optzeci şi doilea – cum să se exprime altfel scribul, că „în vreme ce creştea” nu se poate spune despre cineva care de crescut n-a mai crescut în înălţime –, în vreme ce înainta în vârstă Al Optzeci şi doilea, înainta în vârstă şi Bătrânul. Care, pe deasupra, a fost din totdeauna un mare ipohondru. Oricând – Doamne fereşte! – i se putea întâmpla Stăpânului ceva foarte grav şi, iată, nu a fost încă nimeni pregătit să-i ia locul. Hanul Diavolul Argintiu a constituit o instituţie complexă, şi nu era în folosul nimănui să fie lăsat la voia întâmplării.

Până la urmă, Stăpânul a fost înduplecat la un compromis: până va creşte Bastardul şi până se va arăta capabil să preia prerogativele de şef, să fie pregătit pentru orice eventualitate Thomas, al doilea fiu al Bătrânului. Mai ales că Thomas nu numai că îşi dorea din tot sufletul acea succesiune, care prin „trădarea” Bufonului Vraci i se părea pe deplin îndreptăţită, dar chiar părea şi capabil să ducă mai departe linia deschisă de tatăl său. Pentru aceasta, unchiul Thomas încerca să-l imite pe Bătrân în toate: în mers şi vorbire, în comportament, în modul de a se raporta la celelalte persoane din han, chiar şi prin faptul că s-a grăbit să aibă şi el mulţi copii. (În mod ciudat, Al Optzecilea nu vedea în toate astea un semn bun: el, Al Optzecilea, mai trăia şi nu se cădea să i se preia până şi felul de a fi, plus că, astfel, fiul său Thomas parcă îi subtiliza anticipat chiar uniforma de şef!)

Al doilea fiu al Bătrânului se gândea şi el la lungul şir, îndoindu-se sincer că acea succesiune ar fi putut rezista cu o verigă intermediară asemenea Bastardului. Aşa că, dacă va prelua el, Thomas, frâiele Diavolului Argintiu, era puţin probabil să i le mai poată smulge cineva din mâini, iar, în continuare, la rândul lui, băiatul său cel mare, Martin, cam de o vârstă cu Bastardul, va ajunge în mod firesc şi fără să mire pe nimeni, următorul la rând.

Da, a admis, până la urmă, Bătrânul, Martin va prelua frâiele. Însă Stăpânul n-a precizat cine îi va urma lui Martin: va fi acela fiul celui de al doilea frate ori se va reveni la succesiunea naturală, întreruptă doar temporar de moartea prematură a Bufonului Vraci?

Cel de al doilea fiu al Bătrânului a fost, încetul cu încetul, introdus în tainele Hanului Diavolul Argintiu şi s-a străduit din răsputeri să facă faţă noii sale situaţii. Lucrurile părea pecetluite şi întregul personal s-a pregătit pentru schimbare. În fond, nu se va întâmpla mare lucru, îşi spuneau oamenii, văzând cum domnul Thomas îşi imita până la caricatură tatăl.

Doar că, într-o zi nefericită, cât viitorul stăpân supraveghea în curte descărcarea unor butoaie mari cu bere, s-a supărat pe cineva şi, stând cu spatele în timp ce îi făcea morală aceluia, un butoi s-a desprins dintre celelalte şi l-a izbit din plin. Lovitura a fost atât de puternică încât l-a aruncat la pământ, şi căzând peste el, i-a sfărâmat capul. Când s-a întâmplat nenorocirea, Bastardul nu a fost zărit în acel loc.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.