În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – CEI O SUTĂ – DIAVOLUL ARGINTIU, apărută la EDITURA CURTEA VECHE 2011
Wilhelm Schickard a reprezentat în totalitate omul pe care l-a căutat Învingătorul leului: cu el putea vorbi despre orice – despre frumos, despre cifrele care formează alfabetul devenirii1, despre morală, despre stele, despre unitatea universului. Admirând portretul lui Schickard din sala Rectoratului Universităţii din Tübingen, scribul a avut impresia că vede o variantă a celebrului chip al lui William Shakespeare. Cei doi, desigur, nu s-au întâlnit niciodată şi probabil că autorul tabloului lui Schickard nu cunoştea înfăţişarea poetului englez. Asemănarea este totuşi frapantă. „Marile spirite se aseamănă surprinzător de des şi fizic. Trebuie doar să ştii să desluşeşti trăsăturile esenţiale”, notează, câteva decenii mai târziu, Bruno Ludwigus, unul dintre predecesorii lui Lavater în ceea ce va deveni, peste un veac, atât de populara teorie a fiziognomiei. Şi, parcă pe măsură ce va deveni tot mai tributar întrebărilor cărora le căuta răspunsul, şi trăsăturile Învingătorului leului devin tot mai asemănătoare acelor „mari spirite”! Copilul sănătos şi voluntar, cel care „nu era dispus să se scundă după fustele mamei sale” în tabloul de familie amintit semăna cu arhiducele Rudolph al II-lea, iar la maturitate cu „împăratul magicienilor”, Rudolph al II-lea. Portretul realizat în maniera lui Arcimboldo îl va prezenta chiar izbitor de asemănător cu vestitul Rudolph Vertumnus al maestrului2.
După ce a plecat la Tübingen, în calitate de profesor de ebraică, Schickard va coresponda asiduu cu Învingătorul leului şi îşi va petrece şi câteva concedii în Hanul Diavolul Argintiu Este neîndoielnic că „Rota Hebraea”, dispozitivul mecanic cu ajutorul căruia fiecare student putea să-şi verifice cunoştinţele în legătură cu conjugarea verbelor în vechea limbă a Bibliei, a fost şi rodul discuţiilor dintre cei doi tineri. „Până unde putem noi urma calea marcată de cifre?” a fost întrebarea la care încercau ei să răspundă. Dar nu numai teoretic. Învingătorul leului a construit compoziţii tot mai complicate la orga sa, căreia i-a adăugat încă două claviaturi. Pentru ascultătorii obişnuiţi, muzica rezultată era tot mai de neînţeles; pentru Al Optzeci şi patrulea, sunetele se năşteau unele din altele:
– Când cânt nu mai mi-e frică de nimic, i-a repetat mamei cele spuse cu mulţi ani în urmă, vorbe pe care ea nu le-a uitat. Dar acum bărbatul a mai adăugat ceva: Când cânt la orgă e ca şi când… ca şi când sunt în intimitate cu soţia mea, nici în acele clipe nu-ţi mai este frică de nimic.
– ?
– Să ştii că muzica este asemenea unui algoritm: nu trebuie decât să-i descoperi regula şi vei avea parte de satisfacţii infinite!
– ?
– Dar nu numai muzica urmează această taină! Tot ce ne înconjoară nu este decât un moment al acelui algoritm: şi modul cum cresc pruncii, şi felul cum trebuie înălţată bolta unei catedrale fără ca aceasta să se prăbuşească peste mulţimea de credincioşi, şi cât de des să fie aruncate seminţele pentru ca plantele să dea rodul cel mai bogat. Să ştii că din clipa de când ia fiinţă ceva, totul se desfăşoară după acest algoritm ideal, iar eşecurile pot fi şi ele clasificate după mărimea deviaţiilor de la calculul atât de precis.
În pofida tuturor explicaţiilor3, Marie nici măcar nu putea bănui ce este un algoritm, darămite să înţeleagă vorbele fiului ei. Însă Marie ştia un lucru: orice trebuie să fie priceput, altfel nu are nici o valoare pentru cel căruia îi este adresat. Iar ceea ce cânta Al Optzeci şi patrulea la orga transformată din capelă nu mai delecta pe nimeni în afară de el însuşi. Care, fără să ia în seamă nedumerirea mamei, continuă gânditor:
– Dar ce spun eu? Din clipa de când ia fiinţă ceva, totul se desfăşoară după acest algoritm ideal? Nu, eu cred că procesul se desfăşoară încontinuu, ignorând naşterea şi moartea individuală a fiecărui trup. Să ştii că algoritmul ideal este universal, aşa cum universal a fost şi timpul înainte ca Adam şi Eva să fie alungaţi din rai.
Repetându-şi supoziţia în faţa lui Schickard, acesta îl preveni: nu numai timpul s-a născut în urma greşelii lui Adam ispitit de Eva: şi contradicţia tot atunci s-a născut. Dumnezeu a făcut o lume perfectă nu numai în desfăşurare, ci şi în esenţă. Omul a fost cel ce a stricat armonia.
Nici Schickard nu s-a oprit doar la vorbe. După „Rota Hebraea” a urmat „Horologium Hebraeum“, un „ceas” cu ajutorul căruia se putea deprinde „limba evreiască” în 24 capitole, aşa cum ziua perfectă este şi ea împărţită în 24 ceasuri. Cu ajutorul dispozitivului său, fiecare secţiune se putea învăţa într-o singură oră. Numai că profesorul de ebraică se ocupa, conform aceloraşi principii (algoritmul universal) şi de multe alte lucruri. După „Horologium Hebraeum“ şi „pâlnia evreiască”4, s-au materializat în machete şi structuri fizice preocupările sale pentru bolta cerului, care, făcând şi ea parte din armonia universală, era de dovedit că se subordonează aceluiaşi unic principiu. Aşa se va naşte, ceva mai târziu, un Astroscopium, un univers confecţionat din hârtie, conţinând corpurile cereşti cunoscute la acea vreme şi lăsând locul unora care ar trebui să fie şi ele acolo. Pe de altă parte, colindând principatul în lung şi în lat pentru a superviza învăţământul, Schickard a iniţiat şi o şcoală de topografi, iar hărţile sale au fost încă multă vreme cele mai exacte ale timpului său. „Pentru că pământul nu este decât imaginea în oglindă a cerului”, explica el.
Însă cea mai formidabilă aplicaţie a fost „maşina de calcul”, o îmbogăţire a riglei lui John Napier. Rigla Napier era capabilă de înmulţiri şi împărţiri oricât de complicate, însă nu şi de adunări şi scăderi.
O „riglă Napier” avea şi Învingătorul leului, care a afirmat că, în practica învăţării, orice tăntălău poate toci înmulţirea şi împărţirea – operaţii ce se deprind prin memorare mecanică, astfel încât nimeni nu mai stă să se gândească la rezultat, spunându-l imediat automat, în vreme ce pentru orice adiţionare sau scădere cu trecere peste zece este nevoie de aportul minţii. Asemenea precizări, precum şi multe alte de acest soi, revin des în corespondenţa dintre Al Optzeci şi patrulea şi Schickard. Urmarea a fost realizarea de către teologul, profesorul de limbi antice, cartograful şi astronomul din Tübingen a minunatei maşinării de socotit, strămoşul computerului. Asta s-a întâmplat în 1623, pe când Schickard avea 31 ani, iar Al Optzeci şi patrulea 33. Cum, cu puţină vreme în urmă, în 1620, Johannes Kepler a fost la Tübingen spre a-şi salva mama de rug, avem întregul grup legat prin credinţa în forţele materiale şi în cele esoterice ce alcătuiesc armonia lumii prin algoritmul universal, scara având trepte cu putere de lege (legi ale fizicii, ale astronomiei, ale muzicii, ale chimiei, ale rezistenţei – materiale şi psihice – a corpurilor şi, în primul şi în primul rând, legi ale matematicii, cea care dă viaţă la toate)5.
1 Schickard fiind un poliglot redutabil putea face şi relaţii între alfabetele diferitelor graiuri.
2 Maniera „magico-cabalistică” a lui Arcimboldo era în plină floare şi nu trebuie să ne mire faptul că ni s-a păstrat un portret al Celui de Al Optzeci şi patrulea provenit din şcoala acestui maestru înnobilat conte de către împărat. Alegoriile artistului, se spunea, nu au fost întâmplătoare, vieţuitoarele (fructe, legume, animale, peşti etc.) din care îşi compunea lucrările ar fi fost ordonate după un alfabet secret atât de interesant pentru preocupările Învingătorului leului, ca şi pentru prietenii săi.
3 Al Optzeci şi patrulea petrecea seri lungi cu părinţii săi, el simţind nevoia să-şi limpezească ideile în faţa cuiva. Tatăl zâmbea mereu la fel, însă mama îşi arăta participarea intensă prin mimică şi remarci. De priceput, pricepea tot mai puţin, pe măsură ce fiul ei avansa mai mult în raţionamentele sale, însă trăia puternic un sentiment profund contradictoriu: pe de o parte, era mândră de inteligenţa tânărului, pe de altă parte, însă, era speriată că asemenea preocupări nu fac, de cele mai multe ori, decât să smintească mintea celui ce le cultiva. Când i-a fost arătată rigla Napier, a verificat cu pana în mână diferitele înmulţiri şi diviziuni complicate, iar acurateţea rezultatelor a mai liniştit-o: fiul ei dovedea că se ocupa – totuşi! – şi de lucruri concrete.
4 Cu ajutorul căreia se putea înţelege de către un neamţ vechea limbă a Bibliei.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.