În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – CEI O SUTĂ – Secretul Florența, apărută la EDITURA CURTEA VECHE 2008
Încetul cu încetul, lucrurile au intrat pe vechiul lor făgaş, doar copilul fiind singura noutate în programul moştenitorului Palatului Bosci. A! A mai apărut, totuşi, încă un lucru nou: oricât de discret ai fi trăit, cetatea afla şi comenta ceea ce făceai, iar o veste asemenea naşterii Celui de Al Optzecilea n-a putut trece nici ea neobservată. Sigur, fiind vorba despre un eveniment legat de imperiul Recuperatorului, comentariile erau făcute cu multă prudenţă, însă un murmur subteran tot s-a făcut auzit: unii pretindeau că Palatul Bosci nu a recunoscut copilul, alţii susţineau că familia Messi cerea un preţ neruşinat pentru a pecetlui naşterea, multe mame de domnişoare de măritat sperau ca, după acest adevărat scandal, Al Şaptezeci şi nouălea să mai fie disponibil, mai ales că şi fetele lor puteau fi, după toate astea, mult mai uşor convinse că prinţul din Palatul Bosci nu era chiar un monstru, odată ce Carla l-a acceptat, Carla care nu era cea mai frumoasă femeie din Toscana, dar în nici un caz nici cea mai urâtă nu era. Iar, pe cât situaţia ambiguă a Celui de Al Optzecilea se prelungea, cu atât subiectul devenea mai spumos, până ce lumea a uitat şi de vechea prudenţă în legătură cu orice se referea la palatul Omului din fereastră1.
Şi, astfel, a trecut aproape un an, iar răbdarea şi disponibilităţile financiare ale familiei Messi erau pe sfârşite. Nici măcar nu mai aveau pe cine se răcori rudele Carlei, mai ales după ce au primit mesajul limpede că nu vor rămâne nepedepsite, dacă i se vor mai face şi cele mai mici neplăceri mamei copilului. Însă o soluţie tot trebuia găsită, se agita tot mai mult Roberto, în vreme ce Gian Luigi continua să stea ascuns. Şi ce soluţie să găseşti, când, la fel cum n-au ajutat corecţiile, n-au ajutat nici vorbele bune adresate Carlei?
Lumea a mai găsit timp şi interes şi pentru povestea Celui de Al Şaptezeci şi nouălea, a Carlei Messi şi a copilului lor, cu toate că executarea lui Savonarola şi a fraţilor săi n-a adus, nici pe departe, liniştea în cetate. Vântul de libertate de după moartea călugărului n-a ţinut decât câteva zile. Pentru unii şi mai puţin. N-au trecut doi ani de atunci şi oamenii au început să presare flori pe locul unde a fost regizat spectacolul sfârşitului celor trei dominicani. A urmat campania scumpă şi lipsită de glorie pentru recucerirea oraşului Pisa, iar apoi oamenii lui Cezar Borgia, fiul papei şi duce de Valentinois, a atacat Florenţa care, după atâtea nenorociri, când să-şi revină? Or, tocmai din grozăviile săvârşite de mercenarii lui Cezar Borgia, a sperat posomorâtul Piero – exilatul, împreună cu toată familia sa – să revină la gloria casei da Medici. Groaza era iarăşi prezentă şi, alături de foamete, a adunat lumea în biserici. Şi, de parcă războaiele oamenilor n-ar aduce suficientă spaimă, moarte, foame şi durere, chiar şi Dumnezeu s-a supărat şi a aruncat şi alte nenorociri asupra florentinilor. La sfârşitul anului în care s-a născut Al Optzecilea, mai mulţi bărbaţi, stând liniştiţi cu câte un ulcior de vin în faţă în sala mare din Hanul Maimuţelor, s-au pomenit cu tavanul scuturându-se din senin şi căzând încet peste ei. Oamenii au privit înmărmuriţi, fără a avea curajul să se mişte nici când s-a prăbuşit tot acoperişul. Parcă au fost ţintuiţi locului cu piroane de fier. Lui Dumnezeu i s-a făcut milă şi n-a lăsat să moară, în acea întâmplare, decât trei persoane, din toate câte au fost prinse sub dărâmături. Fără a fi avut loc cutremure, rând pe rând s-au mai prăvălit şi alte clădiri. O furtună cu fulgere a omorât în aceeaşi zi şase ţărani şi mai multe vite. Un foc a pârjolit două străzi, nelăsând în urma sa nici un zid ori vreun coş, aşa cum se întâmplă de obicei. Incendiul a fost atât de puternic încât s-a mistuit chiar şi pe el însuşi, după cum au scris cronicarii: dovadă că, fără ca oamenii să i se poate opune defel, flăcările s-au oprit la hotarul celor două uliţe, nefăcând nici o pagubă caselor strâns învecinate.
În toată această atmosferă, fiecare om, oricât de voioasă îi era firea, a trebuit să cugete cât de capricioasă este soarta, cât de greu ajungi la un succes şi cât de repede se poate nărui şi cea mai grandioasă avere, aşa cum au fost vândute la licitaţie chiar şi bunuri ale Casei da Medici. Atunci, la ce să se mai pregătească un cetăţean cu mult mai puţine posibilităţi? Dar poate vreun florentin onorabil să nu spere, să nu se agăţa de carieră şi, mai ales, să nu construiască? Fiecare bărbat, se ştie, trebuie să facă un băiat, să sădească un pom şi să ridice o casă. Aşa a fost întotdeauna citită Legea, chit că acelaşi bărbat ştia că nu va duce cu sine în mormânt nimic, nimic din palatul la care visează şi pe care a reuşit să-l şi vadă şi să-l şi pipăie ca fiind al său. Al său? Al său măcar până va face umbră acestui pământ. Mai de mult, Senioria a emis o lege prin care oricine va înălţa o construcţie pe o suprafaţă de teren viran din cetate va fi scutit vreme de 40 de ani de impozit. Aşa că, deşi oamenii evlavioşi, dar şi cei cu mai puţină credinţă, trăiau sub ameninţarea permanentă a primejdiilor, deşi ştiau cu toţii că avuţia materială nu-i decât o minciună la fel de vremelnică precum e însăşi viaţa, o nebunie a construcţiilor a cuprins întreaga Florenţă. Nici familia Messi n-a fost scutită de această epidemie. Şeful clanului, Roberto, a început să ridice un palat care, în planurile concepute, trebuia să rivalizeze cu cele mai impozante clădiri din oraş. Numai că nici n-a terminat să sape fundamentul, că i s-au şi gătat banii. Aşa că în Carla nu stătea doar nădejdea unui trai normal, după ce, în încercarea de a-şi reface fondurile prin jocuri de noroc, familia Messi a pierdut şi ceea ce i-a permis până atunci să-şi ascundă cât de cât falimentul; în Carla s-au adunat visele de salvare a fiecărui Messi şi al tuturor la un loc. Dar Carla nu voia să se mute în Palatul Bosci, timpul se scurgea indiferent, copilul creştea în faţă cu un viitor absolut incert şi tot ce a părut atât de promiţător se dizolva în nimic, cu fiecare zi ce trecea.
Quasimodo continua să se întâlnească, ca înainte, în Grădinile Toscane cu prinţesa sa şi amândoi păreau mulţumiţi şi nu grăbeau să schimbe ritualul acelor scene. Nici Recuperatorul nu a mai revenit în Palatul Bosci – sau, dacă a revenit, Roberto Messi şi ceilalţi florentini n-au aflat la timp de veste2.
Nu numai răbdarea, ci chiar şi resursele de supravieţuire ale familiei Carlei erau pe punctul de a se epuiza, când destinul a rezolvat el ceea ce oamenii n-au reuşit să ducă la îndeplinire. Era în anul 1502, Carla avea 23 de ani şi a rămas din nou gravidă. Nimeni, nici măcar mamele cele mai invidioase ale fetelor nemăritate, nu s-a îndoit nici o clipă că sarcinile Carlei ar fi provenit de la alţi bărbaţi, fiind simple stratageme de a prinde în mreje averea lui Quasimodo. Nu, relaţia dintre cei doi era cunoscută în toate amănuntele ei şi chiar mai mult decât în acele detalii, fiind un subiect predilect pentru bârfele rostite în şoaptă. Pentru că, la fel ca întotdeauna, în momentele cele mai dificile, energia lumii răbufneşte în subiectele (cele mai) frivole. Abia s-au retras trupele duşmanilor din Toscana, abia a mai trecut un val al morţii negre, abia s-au stins ecourile bubuiturilor tunurilor ori ale tunetelor unor furtuni devastatoare, că florentinii s-au şi grăbit la petrecerile cele mai libertine, aşa cum printre dalele de piatră sufocând pământul iese câte un fir de iarbă şi, de e lăsat să crească, se înalţă tufiş viguros.
Sorocul naşterii se apropia. De data asta era limpede că relaţia dintre Al Şaptezeci şi nouălea şi iubita sa trebuia să fie instituţionalizată într-un fel sau altul. O ştiau toate părţile implicate şi o aşteptau cu curiozitate numeroşii privitori de peste gard. De pe o zi pe alta, trebuia să revină şi Recuperatorul acasă şi lucrurile, în sfârşit, se vor lămuri, socoteau şi cei implicaţi, şi chibiţii la fel de nerăbdători.
Ce rost are să ţeşi vise, când destinul nu abdică niciodată de la planurile sale? De data asta, Roberto Messi s-a pregătit conştiincios şi a pregătit câte o strategie pentru fiecare ipotetică propunere a Celui de Al Şaptezeci şi optulea. Pentru un singur lucru nu s-a pregătit Roberto Messi: pentru moartea Carlei la naşterea celui de al doilea copil. Medicul şi moaşa n-au putut face nimic: s-a stins şi fătul şi, câteva ore mai târziu, şi mama.
Apoi, din punct de vedere juridic, lucrurile s-au rezolvat de la sine. Al Optzecilea a fost luat în Palatul Bosci, iar familia Messi a primit suficienţi bani pentru a avea ce să piardă din nou în cheltuieli necugetate. Asta după ce Roberto s-a tocmit vârtos pentru a obţine cât mai mult pentru copilul pe care, practic, l-a vândut3.
1 Lucrurile au devenit notorii şi pentru că Roberto Messi a reuşit, măcar o vreme, să obţină iarăşi împrumuturi în numele banilor de care va dispune fiica sa, iar Cronica de la Florenţa povesteşte, cu umorul ei gros, mai multe anecdote legate de această situaţie, adevărate scene de teatru de bâlci.
2 Al Şaptezeci şi optulea a revenit la Florenţa: oamenii săi au reuşit să găsească multe dintre obiectele furate din Palatul Medici, câtă vreme stăpânii lui au trebuit să plece în exil. Unele dintre acele piese erau chiar foarte scumpe, altele erau preţioase prin valoarea lor sentimentală. Sigur, ca de obicei, Recuperatorul a lucrat prin formidabila sa armată specializată, însă în Toscana au existat foarte multe cazuri de confiscări sub regimul lui Savonarola şi la fel de multe jafuri atunci şi mai târziu. Toscana – şi Florenţa însăşi – au devenit locuri de mare interes pentru tatăl Celui de Al Şaptezeci şi nouălea, aşa că el a mai sosit din când în când să supravegheze şi să impulsioneze la faţa locului activitatea oamenilor săi.
3 Roberto Messi avea să moară curând după aceea, lovit de fulger, aşa cum s-a stins în urmă cu peste o mie de ani şi tatăl Sfintei Barbara, Dioscorus, pedepsit pentru că a jucat rolul călăului, tăindu-i capul fetei care nu a vrut să se căsătorească.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.