Deşi se serbează în aceeaşi zi, la 20 iulie, Sfântul Ilie al poporului nu are nimic de-a face cu Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, cel prăznuit de Biserica Ortodoxă.
Reputatul cercetător al folclorului, profesorul Ion Ghinoiu, îl consideră pe “Sântilie, zeul focului şi al Soarelui din Panteonul românesc, identificat cu Helios din mitologia greacă şi cu Gebeleizis din mitologia geto-dacă”.
Pe de altă parte, rezonanţe ale numelui acestei divinităţi se regăsesc în onomastica geto-dacică, unde sunt atestate nume masculine ca Ailios şi Halais (cf. rom. hală “vijelie”). În acelaşi timp, chiar denumirea lunii lui, iulie, evocă numele acestui sfânt năzuros şi imprevizibil, patron al arşiţei, furtunilor, fulgerelor şi trăsnetelor.
În Panteonul românesc, Ilie este unul dintre cei mai populari sfinţi, fiind adesea zugrăvit, mai ales pe icoane de sticlă, unde apare printre nori, într-un car din care mână caii cu un harapnic care tună şi fulgeră.
La Sântilie, în miezul verii pastorale, se ţin pe munţi nedei, zise şi sântilii. Atunci, ciobanii pot coborî în satele lor pentru prima oară după urcarea oilor la stână. Cu acest prilej, ciobanii tineri aduc în dar mândrelor lor furci de lemn pentru tors, lucrate în vremea când ei s-au aflat la stână. Se ţin târguri şi iarmaroace.
Vestitul Târg de Fete de pe Muntele Găina se desfăşoară în cea mai apropiată duminică de 20 iulie. De altfel, în luna lui Cuptor se manifestă şi alte divinităţi populare aducătoare de arşiţă şi foc, toate slujindu-l pe Sfântul Ilie, cum ar fi Paliile, Pârliile sau Panteliile, surorile lui, Ilie Palie şi Pantelimon, fraţii lui, ori simpli vizitii la carul său ceresc, cum e Sfântul Foca. Alţii spun că Sântilie are două surori: una mai mare, Marina, şi una mai mica, Pantelimon (sic)!
Sub titlul Paliile, mai sunt celebraţi şi Circovii Sfântului Ilie, la 19 iulie, care se ţin împotriva arşiţei şi a beteşugurilor arzătoare. În ajunul zilei de Sântilie, fetele mari se duc prin locurile pe unde e semănată cânepă, se despoaie de tot şi, după ce se tăvălesc pe pământ, se îmbracă iute şi se duc de se culcă. Dacă peste noapte vor visa cânepă verde, e semn că se vor mărita cu flăcăi. Dacă însă vor visa cânepă uscată, se vor mărita cu oameni bătrâni.
De Sântilie, la revărsat de zori, se culeg ierburi de leac, care se aduc acasă şi se pun la uscat la umbră, pe prispă sau în cămară. Se culeg şi alte plante, socotite bune pentru descântece şi vrăji. După ce s-au uscat, acestea sunt stropite cu sângele unui cocoş, tăiat chiar deasupra lor. Plantele respective se mai folosesc şi în scaldă, spre a-i tămădui pe cei betegi, care altminteri nu s-ar mai putea vindeca. Apoi, ghiarele de cocoş se anină după un corn, în podul casei.
Se spune că, dacă zăreşte vreun drac, Sfântul Ilie se şi ia după el şi, oriunde s-ar ascunde, îl plesneşte cu biciul lui de foc. Se mai zice că nu e bine să laşi deschise ferestrele şi uşile caselor pe furtună, că poate să se aciuieze vreo spurcăciune de drac în casă şi se poate ca sfântul să trăsnească şi casa. Pe vreme de furtună, e bine să stai în luminişuri şi e mai bine să te plouă decât să te duci la adăposturi, căci la adăposturi se ascund şi dracii.
Când trăsneşte, Sântilie dă cu săgeata cea în trei dungi, ca sticla. Ea intră nouă stânjeni în pământ. La nouă ani, iese din pământ de tot. Norocosul care o găseşte o păstrează şi, când are junghiuri, o bagă într-un pahar cu apă, apoi soarbe apa de pe ea şi se vindecă.
Se spune că Sfântul Ilie are şapte tunuri: de ploaie, de secetă, de foamete, de holeră, de boli, de moarte şi de bătălie. Cu ele orânduieşte. Paloşul Sfântului Ilie are două tăişuri: unul de aur şi unul foarte ascuţit. Când loveşte cu cel de aur, dă mană, când loveşte cu celălat, dă grindină. Sântilie e geambaş mare, având căruţă cu cai care scot foc pe nări. Aceştia au potcoave de argint şi, când îi mână sfântul, bat din copite şi scapără, şi de aceea se văd fulgerele. Când căruţa aleargă prin cer, face hărmălaie mare, iar la noi, pe pământ, se aud tunetele.
De multe ori, strigoaicele cată să oprească ploaia, ca să facă rău oamenilor, dar Dumnezeu şi Sfântul Ilie dau atunci grindina, pe care ele nu o pot opri, şi o scapă. Apoi, după grindină, vine ploaia curată. Pe cer, nu se poate cunoaşte care e nor de ploaie curată şi care e de grindină. Norii de ploaie curată sunt traşi de Sântilie cu un bou, ca să dea apă printre piatră. Uneori acel bou trage aşa de greu, că se aud icnetul şi opintitul lui până la noi pe pământ.
De Sântilie se bate toaca în cer, dar nu oricine o poate auzi. Printre cei care au harul de a auzi asemenea minune se află şi ciobanii, care spun că acest lucru se petrece după miezul nopţii. Se spune că la 20 iulie se deschide cerul şi Se arată Dumnezeu cu Sfântul Ilie. De nicio sărbătoare nu le e mai teamă românilor ca de Sântilie. Mai degrabă îi faci să lucreze în ziua de Paşte, dar de Sfântul Ilie, nu!
La 20 iulie se ţin şi Moşii de Sântilie, când se crede că morţii vin pe la casele lor. Femeile cheamă atunci copii străini de prin sat şi, adunându-i sub un măr nescuturat, îl scutură pentru întâia oară, ca să culeagă copiii mere şi morţii să se bucure. Pe Sfântul Ilie îl cinstesc în mod deosebit şi cojocarii, ca să le meargă bine. Se duc şi berbecii la berbecar. E bine să retezi fagurii de miere în ziua de Sântilie, căci altminteri îţi dă ploi, de-ţi ia ştiubeiele ori îţi îneacă albinele. Cine nu-l tine pe Sfântul Ilie n-are noroc la albine, căci, când roiesc, matca nouă zboară laolaltă cu albinele, în pădure sau în altă parte.
Dacă tuna de Sântilie, alunele şi nucile vor fi seci sau viermănoase. Până la Sfântul Ilie bate piatra, iar mai târziu de această data nu. Dacă e bine în ziua de Sântilie, e bine pentru tot anul. Înaintea acestei sărbători se încheie datinile de invocare a ploilor.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.