Cel mai frumos compliment pentru Gabriela Ruse

Gabriela Ruse a devenit a treia jucătoare din România prezentă pe tabloul principal la US Open după ce a trecut prin seria partidelor din calificări. Însă tocmai ea s-a aflat la doar două mingi de a deveni un personaj surpriză la Flushing Meadows, pentru că Ana Bogdan și Jaqueline Cristian au spus good-bye încă după primul tur.

Gabriela Ruse, locul 122 mondial, a trecut lejer în primul tur de Julie Grabher din Austria, dar toată lumea credea că aici se va opri drumul româncei, în fața căreia apăruse numărul 8 WTA și câștigătoare la Roland Garros și Wimbledon (deci două turnee de Grand Slam în CV), cehoiaca Barbora Krejcikova.

Însâ în locul galopului de sănătate al Krejcikovei cei prezenți în tribune au asistat la o evoluție de excepție a româncei, învingătoare în două seturi. Chiar Gabriela avea să declare după partidă că nu își poate da seama cum a reușit să obțină acest succes.
În turul 3 adversară i-a fost iberica Paula Badosa, locul 28 mondial, pe care Ruse o bătuse cu 2-1 acum doi ani, în singura lor confruntare. A fost un meci senzațional, de mare clasă. Gabriela a făcut un prim set perfect, câștigat cu 6-4 și românii din tribune visau deja o calificare în turul 4, care ar fi produs un adevărat șoc la US Open. Dar în setul 2 Ruse nu a mai reușit nimic și Badosa a defilat cu scorul de 6-1.

În decisiv am revăzut-o pe Ruse la capacitate maximă, având la 5-4 pentru ea, pe serviciul Paulei mingea de meci pentru turul 4. Din păcate iberica a avut puterea de a se menține mental foarte bine și după un maxi tie-break s-a impus cu 10-8.
După meci, absolut epuizată de efortul la care a supus-o Gabriela Ruse, Badosa a făcut cel mai frumos compliment rivalei sale, spunând că a crezut că s-a luptat cu Simona Halep, atât de puternică fiind replica oferită de Ruse, care urcă 25 de locuri și reintră în top 100.
Gabriela Ruse este supărată pe Federația Română de tenis pentru că i-a refuzat să joace la Paris, la Olimpiadă, alături de Monica Niculescu la dublu deși cele două așa conveniseră. Însă FRT și antrenorul Horia Tecău au preferat-o pe Irina Begu, deși lipsise mult din motive medicale, pentru că Irina avea clasament protejat și nu exista teama ca să fie respins de FIT cuplul Niculescu – Ruse

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.