Cel mai mare pariu al Microsoft

Gigantul software Microsoft, controlat de Bill Gates, a anunţat preluarea rețelei profesionale LinkedIn pentru suma de 26,2 miliarde dolari, adică 196 dolari per acțiune.

Tranzacția, cea mai mare din istoria Microsoft, înseamnă intrarea companiei în zona de reţele sociale, dar şi o potenţială nouă piaţă pentru serviciile sale dedicate corporațiilor.

Conform firmei, este vizată integrarea LinkedIn cu servicii cloud precum Office 365. Pentru Microsoft, notează TechCrunch, LinkedIn era o piesă lipsă în strategia companiei de a oferi mai multe servicii companiilor mari, cu atât mai mult cu cât va avea acces la peste 433 milioane de utilizatori.

Totodată, Microsoft preia și Lynda.com, una dintre cele mai mari platforme educaţionale bazată pe tutoriale video. Acesta este al doilea pas făcut de Microsoft în zona de rețele profesionale.

În 2012, Microsoft a mai achiziționat Yammer pentru 1,2 miliarde dolari, o platformă de colaborare și comunicare pentru angajații unei companii, dar și pentru clienții lor. LinkedIn este o platformă prezentă în peste 200 de ţări şi are peste 105 milioane utilizatori activi în fiecare lună, la care se adaugă şi o bază consistentă de anunțuri de angajare, de peste 7 milioane, de altfel și principalul canal de monetizare.

Afacerea de 26 de miliarde de dolari reafirmă o tendință ce are loc în industria tech caracterizată printr-un număr însemnat de achiziții. În urmă cu două săptămâni, Salesforce a cumpărat Damandware pentru 2,8 miliarde de dolari. Wall Street anticipează un val de tranzacții care va consolida companiile software mari, precum Microsoft, Oracle, Salesforce, firme care dețin sume masive de bani.

De la mișcarea Salesforce, au mai avut loc cinci vânzări de miliarde de dolari, pe listă aflându-se Qlick și Blue Coat care fost cumpărate pentru 3 miliarde de dolari și, respectiv, 4,65 miliarde de dolari.

Analistul Brent Thill de la UBS susține că volumul total al afacerilor în primele șase luni ale acestui an pentru companiile tech a crescut la 50 de miliarde de dolari, față de 24 miliarde de dolari în prima perioadă a anului trecut. De asemenea, numărul de tranzacții în industria software a crescut de la 21 la 27.

Ceea ce se întâmplă acum este pur și simplu o “necesitate existențială” pentru companiile mari, consider analistul Steve Koenig de la Wedbush Securities. Revenind la Microsoft, gigantul software se va împrumuta pentur a cumpărar LinkedIn, deți deține reserve de peste 100 miliarde de dolari cash, însă cea mai mare parte din această sumă este depozitată peste hotare. Repatrierea banilor sau orice tentativă de a-i folosi pentru a face tranzacţia de 26,2 miliarde de dolari anunţată luni ar genera o taxă, care ar putea ajunge la 35% din sumă.

Totodată, prin împrumut, compania poate deduce cheltuielile cu dobânda, ceea ce va reduce masiv viitoare taxe pe care trebuie să le plătească guvernului federal. Astfel, prin finanţarea achiziţiei prin datorie, Microsoft ar putea să elimine, legal, aproximativ 9 miliarde de dolari de taxe pe care ar trebui să le plătească anul acesta, şi să economisească mai multe milioane de dolari în anii care urmează folosind deduceri de dobânzi şi venit impozabil. „Este o lume ciudată când o companie care este inundată de cash alege să facă o achiziţie prin datorie pentru că nu doreşte să plătească taxe”, a spus Robert McIntyre, director executiv al Citizens for Tax Justice din SUA.

Microsoft va integra cu Linkedin o serie din serviciile sale, inclusiv asistentul vocal Cortana. Acesta poate deveni mai deștept și utilizatorii vor putea adresa comenzi vocale legate de locuri de muncă și de diverși profesioniști. Deși LinkedIn nu a avut profit în ultimii doi ani, se estimează că afacerea cu Microsoft va schimba perspectiva în următorii doi ani, iar din 2019 să intre pe plus.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4568 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.