Cel puțin 10 articole din proiectul de revizuire a Constituției trebuie refăcute

Proiectul de revizuire a Constituției a ajuns, după cum se ştie, la Curtea Constituţională, iar până în acest moment au fost analizate 102 articole.

Potrivit preşedintelui CCR, Augustin Zegrean, dintre acestea aproximativ 10 trebuie refăcute.

„Au fost articole care au fost găsite ca fiind în contradicție cu art. 52, care nu pot fi revizuite pentru că încalcă sau afectează drepturile fundamentale. La unele articole s-au făcut recomandări de rescriere și de modificare a textelor pentru ca noi am considerat că textele trebuie să fie conforme cu limitele Constituției”, a declarat sâmbătă Zegrean.

Întrebat câte articole au fost găsite cu nereguli, președintele CCR a precizat că nu le-a numărat, dar 10 sau mai multe trebuie rescrise.

Întrebat dacă avizul Curţii Constituţionale pe acest proiect de revizuire este unul consultativ, Zegrean a spus că judecătorii preşedintele Curţii dau o decizie și nu un aviz, deciziile fiind în general obligatorii.

„Conform articolului 47 din Constituţie, deciziile Curţii sunt general obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial. Este o decizie, se va publica în Monitorul Oficial”, a precizat el.

Legea nu poate reveni la Curte fără modificări, conform deciziei Curţii Constituţionale, a mai spus Zegrean

„O soluţie legislativă declarată neconstituţională nu mai poate fi readusă în discuţie”, a declarat preşedintele CCR.

În decizia Curții se vor regăsi toate articolele care încalcă limitele revizuirii, precum și recomandări, acolo unde este nevoie.

Augustin Zegrean nu a dorit să emită aprecieri în ceea ce privește proiectul.

„Nu este nici mai bun nici mai rău decât alte proiecte. Oamenii au încercat, s-au străduit. Nu e uşor să faci o propunere de modificare a Constituţiei când lucrezi cu mulţi oameni, este foarte greu, pentru că fiecare are ideile lui. E greu să le concentrezi, să le pui laolaltă”, a spus el.

Întrebat despre alineatul care interzice traseismul politic, Zegrean a declarat că actuala Constituţie prevede că mandatul imperativ este nul.

„Nu au modificat şi acest articol, deci consecinţa, concluzia o trageţi dumneavoastră”, a spus Zegrean.

Potrivit unor surse din Curtea Constituţională, la modificările de la articolele 3 (Teritoriul), 23 (Libertatea individuală) şi 28 (Secretul corespondenţei) ar exista probleme de neconstituţionalitate. În plus, articolul care prevede că preşedintele nu poate refuza numirile de miniştri din partea premierului va cuprinde recomandările judecătorilor Curţii Constituţionale.

În cursul zilei de duminică, proiectul ar urma să fie finalizat, urmând ca apoi să fie comunicate și concluziile, a mai susținut Zegrean,

Proiectul revizuirii Constituţiei a început anul trecut, iar ultimele amendamente au fost aprobate la începutul acestei luni.

Curtea Constituțională a început vineri discuțiile pe marginea revizuirii Constituției, proiectul de revizuire a Legii fundamentale fiind înregistrat pe 7 februarie la CCR.

Curtea trebuie să se pronunțe până pe 17 februarie asupra respectării dispozițiilor constituționale privind modificarea Constituției.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Luiza Vasile 332 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.