Douăzeci şi opt de persoane au murit miercuri în Coreea de Sud în alunecări de teren provocate de ploi diluviene care au inundat sute de locuinţe, în cele mai grave inundaţii pe care le cunoaşte această ţară de zeci de ani. Zece persoane sunt date dispărute, potrivit serviciilor de intervenţie, citate de AFP, potrivit Agerpres.
Treisprezece persoane şi-au pierdut viaţa într-o alunecare de teren ce s-a produs puţin după miezul nopţii, în noaptea dintre marţi spre miercuri, în regiunea Chuncheon, la 100 de kilometri est de Seul, potrivit unui nou bilanţ al Agenţiei de gestionare a operaţiunilor de salvare. Un hotel şi trei locuinţe au fost distruse.
Peste 500 de pompieri şi poliţişti continuau căutarea supravieţuitorilor miercuri după-amiază. Zece dintre persoanele decedate în hotel erau studenţi ai unei universităţi din Incheon care efectuau o activitate de muncă voluntară. Alte douăzeci de persoane au fost rănite, dintre care 4 grav.
Pe de altă parte, cincisprezece persoane şi-au pierdut viaţa într-o alunecare de teren de pe Muntele Umyeon, în apropiere de Seul. Nici capitala sud-coreeană nu a scăpat de efectele intemperiilor, ploaia inundând mai multe şosele, staţii de metrou, pasaje subterane şi cartiere rezidenţiale.
Peste 4.000 de poliţişti au fost mobilizaţi în capitală pentru a interveni în caz de nevoie, în contextul în care circulaţia se desfăşura cu dificultate din cauza a 150 de semafoare care nu mai funcţionau. În anumite locuri, nici reţelele de telefonie mobilă nu mai funcţionau.