Gabriel Oprea a indicat în comandamentul de iarnă convocat la Palatul Victoria 15 localități din județele Sălaj, Brașov, Vâlcea, Mehedinți și Prahova ca fiind cele mai afectate de condițiile meteo.
Ministrul de Interne a arătat că de duminică echipele de intervenție au fost mobilizate în toate județele vizate de atenționările meteo.
Oprea a precizat că în dispozitivul de intervenție, la nivel național, MAI are peste 26.000 de pompieri, jandarmi și polițiști, cu peste 3.000 de mijloace tehnice pregătite să acționeze.
„În București și în județele vizate de codul galben care intră în vigoare astăzi la orele 14,00 s-au operaționalizat grupele operative care vor transmite către centrul operațional de comandă al MAI orice situație care poate surveni pentru a lua măsuri imediate”, a spus ministrul.
El a indicat că în prezent cele mai afectate localități sunt Trăsnea din județul Sălaj, Codlea din județul Brașov, Moșoroasa din județul Vâlcea, Bălăcițea, Vădoia, Almăjel, Stricovița, Petra, Padina, Dobra, Dubova, Ogradena din județul Mehedinți, Șotriile, Comarnic, Valea Doftanei din județul Prahova.
În context, ministrul de Interne a arătat că un singur drum județean — 108 R — pe raza comunei Trăsnea din județul Sălaj a fost închis, ca măsură preventivă, indicând că în scurt timp acesta va fi redat circulației.
„Polițiștii rutieri au aplicat 42 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 3.078 de lei, din care 38 pentru nerespectarea de către conducătorii auto a condițiilor privind circulația pe drumurile publice în condiții de iarnă, pentru lipsa anvelopelor de iarnă și a dispozitivelor antiderapante”, a spus Oprea.